Despre bogăţia de substanţe nutritive a chefirului v-am vorbit în articolul trecut. Acum o să vă scriu pe scurt despre câteva dintre beneficiile pe care consumul acestuia le aduce sănătăţii noastre.
Beneficiile consumului de chefir
- bogat în calciu, chefirul ajută la întărirea oaselor şi prevenirea osteoporozei dar şi la tratarea problemelor gingiei cum ar fi paradontoza;
- are grijă şi de pielea ta, consumul acestuia putând preveni apariţia acneei, a psoriazisului şi chiar a ridurilor;
- consumul de chefir măreşte funcţionalitatea creierului, îmbunătăţeşte reflexele, memoria şi atenţia. E de ajutor în cure de depresie, de anxietate şi în ADHD (deficit de atenţie şi hiperactivitate). Îţi asigură un somn bun noaptea, de efectul liniştitor asupra sistemului nervos putând beneficia toţi cei ce suferă de insomnie. Acţionează şi ca o băutură anti stres;
- este bogat în antioxidanţi care atenuează daunele produse de radicalii liberi din organism şi ajută la inhibarea creşterii tumorilor. Are şi proprietăţi anti microbiene;
- este foarte bun pentru cei ce vor sa slăbească deoarece are în compoziţie probiotice care accelerează metabolismul corpului, ceea ce înseamnă că vei arde mai multe calorii şi grăsimi;
- chefirul e bun şi pentru sănătatea inimii şi a plămânilor: curăţă vasele de sânge şi reglează tensiunea, intervine în metabolismul colesterolului, previne apariţia bolilor respiratorii şi chiar a tuberculozei, ajută la tratarea astmei şi bronşitei;
- ca orice alt produs din lapte conţine o mare cantitate de calciu, magneziu şi fosfor care sunt vitale pentru multe dintre procesele metabolice ale organismului;
- poate ajuta la eliminarea dorinţei de a consuma alimente nesănătoase ceea ce duce la un organism mai hrănit şi mai echilibrat;
- pe măsură ce lactoza (zahărul din lapte) fermentează aceasta se transformă în acid lactic. Cu cât concentraţia de acid lactic e mai mare, cu atât o să găsim mai puţină lactoza în conţinutul chefirului ceea ce face ca acesta să poată fi băut şi de persoanele cu intoleranţă la lactoză;
- deoarece chefirul este un produs echilibrat şi hrănitor contribuie la întărirea sistemului imunitar şi s-a constatat că ar fi de ajutor chiar şi în boli ca SIDA, sindromul oboselii cronice, herpes şi cancer;
- uşor de digerat, curăţă intestinele, furnizează bacterii şi ciuperci (fungi) benefice pentru sistemul digestiv, vitamine, minerale şi proteine complete. Folosirea cu regularitate a chefirului poate să aducă beneficii în bolile intestinale, promovează mişcările peristaltice, reduce balonarea, creează un sistem digestiv sănătos. Dacă eşti constipat, consumul regulat de chefir ajută la normalizarea tranzitului intestinal. Îmbunătăţirea digestiei va duce şi la o mai buna absorbţie a nutrienţilor, etc.
Acestea sunt doar câteva din beneficiile pe care consumul de chefir le are, efectul de curăţare al chefirului asupra întregului organism ajutând la restabilirea unei sănătăţi optime şi la mărirea speranţei de viaţă.
Mai multe informaţii despre cum se face chefirul de lapte puteţi citi pe „Lecturi si Arome” în articolul „Cum se prepara chefirul de lapte„.
mijnzeep1 a zis
Imi pare bine sa te descopar si sa ti citesc articolele pline de sanatate care ma pasioneaza si pe mine!
O saptamana cat mai usoara!
Natalia
Claudia a zis
Multumesc mult, Natalia!
Ma bucur ca iti plac articolele mele si ca impartasim aceleasi pasiuni 🙂
O saptamana usoara si tie!
Doina a zis
Buna, Claudia!
Spune-mi, te rog, unde gasesc ciuperca pentru prepararea chefirului?
Claudia a zis
Buna Doina,
Daca ai cont pe facebook poti incerca sa intri in legatura cu persoane care au ciuperca de chefir si sunt mai aproape de tine.Uite aici linkul:https://www.facebook.com/groups/kefir.romania/?fref=ts.
Liana Nicolae a zis
Si eu folosesc de ceva vreme ciuperca de kefir si sunt foarte multumita de efectele ei. Pentru ca o am de ceva vreme, s-a inmultit , si pot sa dau cu placere o portie cui doreste. Intre 2 utilizari pastrez ciuperca de kefir la frigider intr-un bocan cu apa filtrata si inchis cu capac. Dupa o spalare cu apa filtrata de la robinet, o adaug in lapte. Pot sa va spun ca nu este atat de pretentioasa pe cat pare, iar apa in care sta ciuperca, se acreste si ea si poate fi folosita se pare la sucuri sau alte preparate caci unii zic ca are enzime benefice. Unii chiar folosesc ciuperca de kefir pe post de ciuperca de apa pentru a fermenta lichidele dulci.