Delicii în bucătărie – partea 1 – bucătăriile Europei

Delicii în bucătărie – partea 1 – bucătăriile Europei

O să încerc să vă prezint o serie de patru volume apărute în Biblioteca Adevărul în colecţia “Delicii în bucătărie”. Colecţia întreagă are 22 de volume dar eu mi-am cumparat doar pe cele care vorbesc despre tradiţiile gastronomice din diferite regiuni ale lumii.

Astăzi, în prima parte o să vă prezint volumul 20, “Reţete tradiţionale din bucătăriile Europei”, urmând ca în săptămânile viitoare să vă povestesc şi despre celelate trei volume.

Începând deci să vorbim despre bucătăriile continentului nostru, aflăm chiar din capitolul introductiv că peisajul gastronomic european a fost de dominat de două mari bucătării, cea franceză şi cea italiană, iar vedetele gastronomiei europene sunt fără doar şi poate untul şi uleiul de măsline – untul ca simbol al gastronomiei părţilor nordice ale Europei iar uleiul de măsline ca simbol al celor sudice, mediteraneene.

Acest volum ne prezintă la început, în câteva cuvinte, trăsăturile generale ale câtorva din bucătăriile ţărilor europene, ca Scoţia şi Irlanda, Anglia, Germania, Elveţia, Franţa, Spania, Portugalia, Grecia şi Turcia.

Aflăm astfel că:

–          Scoţia şi Irlanda au bucătării asemănătoare în care predomină ingrediente simple, cum ar fi carnea de vită (preparatele scoţiene şi irlandeze, alături de cele argentiniene, sunt recunoscute a fi printre cele mai bune din lume), dar şi carnea de oaie din care se prepară tradiţionalele “lamb soup” (o supă de miel cu cartofi) şi “irish stew” (o tocană de miel cu cartofi).

În afară de preparatele pe bază de carne, brânzeturile sunt de aemenea specifice ambelor ţări, în Scoţia celebre fiind brânza Ceddar şi Strathdon Chees. Specific bucătariei Scoţiene este şi faimosul “porridge”, un terci pe bază de lapte şi ovăz, care se consumă aproape zilnic la micul dejun.

–          În bucătăria din Anglia se evidenţiază influenţa celtică, carnea fiind principala sursă de hrană a populaţiei (care este consumată mai ales în supe şi tocane), dar şi influenţa bucătariilor “exotice” (care vine din perioada colonială, când multe mirodenii şi condimente au fost aduse din diferitele părţi ale lumii şi mai ales din India). În ceea ce priveşte deserturile, în bucătăria anglo-saxonă se evidenţiază torturile, budincile şi fursecurile.

–          Germania are o bucătărie stratificată, ca rezultat al împărţirii ţării în regiuni numite landuri şi căreia îi este specific consumul mare de cartofi (care se bucură de o mare popularitate, fiind consumaţi chiar şi la mesele foarte elegante), cărnaţii de toate tipurile, brânzeturile şi nelipsita bere.

–          Ţara cantoanelor, Elveţia, este un adevărat “creuzet gastronomic”, cu influenţe ale bucătăriei franceze, italiene (lombarde) şi germane (bavareze). Simboluri al bucătăriei elveţiene sunt celebra ciocolată şi brânza Emmentaler, un produs natural obţinut din lapte crud provenit de la vaci crescute pe păşunile alpine.

–          În ceea ce priveşte bucătăria franceză, se poate vorbi de două curente: unul ţărănesc, caracterizat prin mâncăruri bazate pe alimente sărăcăcioase şi materii prime ce se aflau la îndemâna oamenilor simpli şi unul aristrocatic, care îşi are originile în vremurile lui Ludovic al 14-lea. Bucătăria franceză a dat lumii mari nume ale gastronomiei cum ar fi La Varenne, Massialot, Lois de Béchamel sau marele Auguste Escoffier, celebrul autor al Ghidului culinar apărut în 1901.

–          Spania, cunoscută ca poartă de intrare pentru multe alimente cum ar fi cacao, ardeiul iute, roşiile, porumbul, are o bucătărie ancorată în tradiţii şi împărţită pe regiuni, dintre care se evidenţiază bucătăriile andaluză, catalană, bască, galiciană etc. Ca şi alimente se remarcă folosirea peştelui, a fructelor de mare, a mezelurilor (cum ar fi faimosul “jamon serrano”), iar dintre preparate, celebra “paella”.

–          Grecia: În bucătăria grecească se simte mult influenţa gastronomiei turceşti, exemple în acest fel fiind „musacaua” şi „tzatziki”, un fel de sos făcut din iaurt şi castraveţi. De asemenea îi sunt specifice preparatele pe bază de peşte, carne de miel sau de oaie, cum este tradiţionalul „kokoretsi” sau brânzeturi ca „feta”, celebra brânză devenită simbol naţional.

–          Turcia, aflată la graniţa dintre orient şi occident, are o bucătărie creativă în care se folosesc peştele, legumele şi fructele proaspete şi în care este foarte utilizat iaurtul (folosit ca bază pentru sosuri şi în supe aromatizate cu mentă); dintre preparatele din carne, „doner kebab” este celebru peste tot în lume.

Restul volumului are în cuprins o serie de reţete specifice diferitelor ţări europene despre care s-a vorbit pe scurt în capitolul introductiv, dar şi din alte regiuni. Vom găsi de exemplu reţeta de:

• păstrăv salmonat cu ierburi aromatice sau de biscuiţi dulci săraţi (shortbred) specifici Scoţiei,
• reţeta de placintă de pui şi ciuperci şi cea de tartă cu mere specifică Angliei,
• reţeta de chiftele hamburgheze şi celebrul cozonac coroană (gugelhupf), specifice Germaniei,
• gulaşul unguresc,
• reţeta de blinele din cremă de Emmentaler ce vine din Elveţia,
• reţeta faimosului quiche Lorraine şi a celebrelor
• crepes suzette franţuzeşti,
• reţetele de gazpacho şi paella specifice zonei spaniole sau
• reţeta unei plăcinte cu brânză numită „tiropita”, specifică bucătăriei greceşti
• dar şi cea a koftelor şi baclavalei turceşti.

Acest volum, precum si celelate trei volume despre bucatariile lumii, ale căror recenzii le găsiţi pe blog (partea 2, partea 3, partea 4) pot fi pentru orice gospodină, prin reţetele pe care le prezintă, o foarte bună sursă de inspiraţie pentru mesele de sărbătoare care vor urma.