Homeopatia – o abordare ştiiţifică şi spirituală

Deşi nu am mai intrat de ceva vreme într-o librărie numărul de cărţi din biblioteca mea a crescut. De când există posibilitatea de a comanda cărţi online îmi petrec mult timp pe site-uri de profil  pentru că în felul acesta pot găsi multe din cărţile care mă interesează la un preţ redus. Aşa am decoperit de curând o carte despre homeopatie apărută la editura Lucman anul trecut sub titlul „Homeopatia o analiză ştiinţifică şi spirituală, scrisă de Oana Iftime şi Alexandru Iftime.

Când am răsfoit prima dată cartea am rămas impresionată de numărul mare de pagini (aproximativ 100) destinate notelor şi bibliografiei ceea ce, mie cel puţin mi-a sugerat faptul că am în faţă o carte scrisă cu profesionalism.

În prima parte a cărţii autorii fac o prezentare generală a conceptului de homeopatie, o încercare de analiză pe baze ştiinţifice a acesteia precum şi prin prisma cercetării şi practicii medicale.

Homeopatia a fost întemeiată de către medicul german Samuel Christian Friedrich Hahnemann (1755-1843) şi este considerată a fi una dintre ramurile medicinei alternative sau complementare, adică una dintre acele metode care încearcă vindecarea pacientului într-un mod diferit de medicina clasică (alopată).

În ultimele decenii homeopatia a câştigat din ce în ce mai mulţi adepţi, dar la nivelul comunităţii ştiinţifice a stârnit din ce în ce mai multe controverse. De asemenea contestările au venit şi din domeniul teologic. Semnele de întrebare asupra valabilităţii homeopatiei sunt generate de chestiunea la care nimeni nu a putut încă să răspundă fără echivoc: şi totuşi, cum funcţionează homeopatia?

Dacă mergi la medicul homeopat pentru o consultaţie ai să vezi că îţi va da un tratament cu ceva care nu se cheamă medicamente ci remedii. Atunci care să fie problema? Faptul că remediile induc simptome la fel ca boala (homeos=acelaşi)? Păi şi un vaccin tot aşa acţionează, induce o „boală falsă” care face ca sistemul imunitar să acţioneze şi să creeze anticorpii. Numai că un vaccin conţine agenţii patogeni inactivi. Un remediu homeopatic nu conţine practic nimic… Hahnemann nu ştia asta. Pe vremea lui era la modă ideea continuumului, adică orice era făcut din ceva care se putea diviza la infinit. Prin urmare o soluţie se putea dilua şi iarăşi dilua la infinit. Şi homeopaţii asta susţin, cu cât diluţia remediului este mai mare, cu atât este mai puternic… pentru că se dizolvă mai bine…

Numai că adevărul ştiinţific este diferit. Orice substanţă este alcătuită din atomi şi molecule, astfel că de la o diluţie de 12CH în sus, remediul nu mai conţine nici măcar o singură moleculă din substanţa iniţială supusă dizolvării. (1CH=1/100, 2CH=1/10000, …, 12CH=1/(100 la puterea 12) adică 1/(10 la puterea 24)). Iar homeopatia foloseşte frecvent remedii la diluţia 200CH sau chiar 1M! Ce spun deci medicii homeopaţii? Că remediul transmite informaţia apei (sau alcoolului) în care se dizolvă, astfel că indiferent de faptul că „materia medica” lipseşte, „amprenta” ei rămâne în apă. Aţi văzut cum arată un remediu homeopatic? Sunt mici biluţe de lactoză obţinute prin picurarea de soluţie pe ele. Desigur apa se evaporă, biluţele fiind uscate… Înseamnă că apa a transferat la rândul ei informaţia către lactoză. În corpul uman lactoza nu se asimilează ca atare, ci se descompune enzimatic. În plus, mecanica cuantică deşi admite că apa poate fi modificată de substanţa cu care intră în contact, această modificare durează… milionimi de secundă…

Deşi în ultimul timp a fost studiat  fenomenul de „memoria apei”, studiile ştiinţifice care caută să explice cum funcţionează homeopatia dau rezultate neconcludente şi contradictorii. Homeopaţii la rândul lor dau explicaţii care nu sunt de natură să lămurească problemele, ba din contra, generează altele noi şi discuţiile părăsesc tărâmul ştiinţei alunecând în ezoteric…

În carte se pune în faţa cititorului şi problema homeopatiei care intră în conflict de idei cu creştinismul, dar şi cu alte religii şi de asemenea cu multe curente filozofice, homeopatia fiind la rândul ei bazată pe propriul ei curent filozofic… Existenţa unei „forţe vitale” este ideea pe care se bazează homeopatia. Perturbarea forţei vitale produce bolile. Dar ce este această „forţă vitală”? Se poate pune în evidenţă în vreun fel? Teologii creştini ortodocşi neaga existenţa acesteia şi susţin că bolile sunt cauzate de păcatele oamenilor. În plus apare şi ideea că homeopatia este vrăjitorie şi de aceea, chiar dacă poate alina suferinţa actuală poate conduce la pierderea sufletului şi drept urmare la suferinţa veşnică.

Şi totuşi homeopatia funcţionează, ne e doar placebo, pentru că se pot trata copii, animale şi chiar plante, categorii de pacienţi la care nu se poate spune că efectul placebo poate acţiona. În ceea ce mă priveşte pot spune, din experienţa personală, ca homeopatia funţionează pentru că o folosesc pentru a mă trata atât pe mine cât şi pe băieţelul meu. Şi dacă în cazul meu aş mai putea spune că e vorba de efect placebo, în cazul copilului meu nu se poate pune această problemă. Modul în care acţionează homeopatia rămâne încă un mister. Singurul lucru cert rămâne însă numărul mare de persoane care au fost tratate cu ajutorul ei.

„Cartea aceasta îi va dezamăgi pe cei care caută să demonstreze că homeopatia este doar şarlatanie – căci nu este. În acelaşi timp, îi va dezamăgi şi pe cei care caută să o prezinte ca pe o ramură a medicinei care are o bază teoretică ştiinţifică de necontestat – căci îi va arăta minusurile. În schimb, celor care caută să se lămurească în privinţa homeopatiei, nefiind părtinitori, cartea le oferă o mulţime de informaţii de mare importanţă. Este trist faptul că, indiferent de subiect, de multe ori omul contemporan caută argumente care să îi întărească punctul de vedere, să îi hrănească bănuielile, şi nu adevărul – care l-ar putea determina să renunţe la ideile sale greşite.”

Cartea „Homeopatia, o abordare ştiiţifică şi spirituală”, a fost publicată la editura Lucman în anul 2012, are 302 pagini şi o puteţi comanda de la marile librării online la preţuri de multe ori reduse.