De când am primit anul trecut, înainte de Craciun, frumosul dar al Nataliei, acele superbe săpunuri făcute de ea, am încercat să aflu mai multe despre lumea cosmeticelor naturale făcute acasă. Şi aşa am intrat într-o lume fascinantă în care precizia se îmbină cu arta. Îţi trebuie precizie în măsurarea ingredientelor ca să reuşeşti să faci un săpun de calitate. Îţi trebuie talent ca să îl faci să arate bine. Nu e greu dar nici uşor să îţi prepari singur cosmeticele pe care le foloseşti zilnic. Eu am încercat timid cu o cremă iar soţul meu şi-a facut singur after shave. Săptămâna viitoare trecem şi la făcut săpun 😉
Nu spun că toţi ar trebui să ne facem acasă cosmeticele. Poate nu avem timp, poate nu ne pricepem, poate, poate….Dar cred că ar trebui să încercăm să dăm mai mult credit acestor produse şi să apelăm la cei ce ştiu să facă mai bine acest lucru. Veţi spune că da, sunt frumoase, or fi ele bune … dar sunt scumpe. Ei bine gandiţi-vă din ce sunt făcute şi apoi faceţi o comparaţie cu cele din comerţ. Atunci veţi înţelege nu numai de ce sunt mai scumpe ci şi de ce ar trebui să le folosim.
Iar pentru a încerca să vă conving de acest lucru am invitat câteva prietene care îşi fac singure acasă cosmeticele să ne vorbească puţin despre pasiunea lor şi în acelaşi timp vor oferi premii care constau diferite produse cosmetice făcute de mânuţa lor.
Primul concurs, cel de de astăzi, va fi sponsorizat de Liza care ne povesteşte cum a început să fie pasionată de cosmeticele naturale:
„În curând se va împlini un an de când am început să fac săpun. Îmi aduc aminte cu plăcere cum bunica mea făcea săpun dar nu mi-am imaginat niciodată că mă voi apuca şi eu să fac. Totul a început de la o carte pe care am citit-o şi din care am înţeles cât de nocive sunt cosmeticele pe care le cumpărăm din comerţ. Iar dacă la început a fost o necesitate dar şi o curiozitate în acelasi timp, acum a devenit un hobby, o minunată relaxare după o zi solicitantă.
Pielea e vie, se hrăneşte. Absoarbe apa, aerul şi toate substanţele cu care intră în contact. Aproximativ 60% din substanţele care intră în contact cu pielea sunt absorbite în organism. Cu ce putem noi hrăni pielea? Cu săpunuri ieftine care au în compoziţie derivaţi petrolieri, spumanţi, conservanţi, coloranţi şi parfumuri care agreseaza pielea afectând echilibrul natural al acesteia? Sau putem să o hrănim cu substanţe naturale care protejează pielea, o hrănesc, o vindecă. E alegerea fiecăruia!
Acum ceva timp am văzut într-un mall un slogan care mi-a rămas în minte şi m-a indignat în acelaşi timp: „Născut pentru cumpărături!” Ei bine se pare că am devenit … piaţă de desfacere, consumatori! Nu mai contează sănătatea, nu contează consecinţele! Pe mine însă m-au pierdut ca şi cumpărător.
Stă totuşi în puterea noastră să alegem! Eu am ales săpunul natural făcut prin saponificare la rece, din uleiuri şi unturi vegetale care nu doar curăţă în mod armonios dar şi hrăneşte şi ajută pielea şi organismul. Laptele de capră, uleiurile şi unturile vegetale, argilele, plantele medicinale, zaţ de cafea, uleiurile esenţiale – toate personalizează aceste săpunuri dându-le multiple calităţi benefice sănătăţii.
Eu am ales? Voi ce alegeţi?”
Mai multe despre Liza si pasiunile ei din domeniul cosmeticii naturale puteţi afla de pe blogul acesteia, Proarmonia . Câteva din creaţiile ei le puteţi vedea în pozele de mai jos:
- lamaie portocale si clorofila
- sapun aerat
- lapte de pasare
- sapun cu miere
- bombe baie
- sapun condimentat cu turmeric si boia
iar două dintre săpunurile Lizei vor merge acasă la doi dintre voi dacă vă înscrieţi la concursul sponsorizat astăzi de Liza.
Vor fi deci două premii pentu cei ce vor să se înscrie la concurs:
– un săpun natural condimentat care are în compoziţie turmeric şi boia dulce de ardei dar şi unt de cacao, unt de cocos, uleiuri esenţiale de mandarin, anason, salvie etc
– un săpun intitulat foarte frumos „pastel plutitor„, săpun foarte hidratant care are în compoziţie, printre altele lapte de capră, miere, spirulină, argilă, ulei de cătină, unt de shea.
Dar iată ce trebuie să faceţi pentru asta:
1. intraţi pe pagina de Facebook a sponsorului Săpun Natural Armonia şi daţi like paginii
2. daţi share public la această postare pe pagina voastra de Facebook şi apoi lăsaţi într-un comentariu aici pe blog numele vostru şi link-ul prin care se poate vedea că aţi făcut acest lucru
3. abonează-te la newsletterul blogului lecturidemămică
Alte menţiuni:
– dacă ai un blog, poţi face o postare în care să povesteşti despre acest concurs şi vei avea o şansă în plus să câştigi.
– concursul se va desfăşura în perioada 02 aprilie – 06 aprilie , iar câştigătorul va fi stabilit prin tragere la sorţi cu ajutorul random.org, duminică 07 aprilie. Tot atunci voi anunţa şi căştigătorii celor două săpunuri oferite de Liza.
– la concurs poate participa oricine doreşte, chiar dacă locuieşte în afara ţării, dar premiul va fi expediat doar la o adresa de pe teritoriul Romaniei.
Deci, cine vrea să încerce un săpun? Noi vă asteptăm!
Dacă ţi-a plăcut ce ai citit şi crezi că poate fi de folos şi prietenilor tăi dă un like&share ca să afle şi ei.
Concurs incheiat!
cand am vazut sapunurile de sus…..am crezut ca glumesti 🙂 ))) sunt briose!!!
mie imi plac produsele naturale, nu ajung mereu sa cumpar ceea ce mi-as dori, dar anul acesta mi-am propus sa realizez cat mai multe lucruri de pe lista mea de to-do lunga cat un post 😀
like la pagina sponsorului cu numele Pitici Voincii
https://www.facebook.com/pages/Sapun-natural-Armonia/376810239083479
la newsletter sunt abonata de multaaaa vreme 😉
felicitari pentru sustinerea produselor naturale si pentru concurs!
Mihaela Pop
https://www.facebook.com/mihaela.pop.353
Multumim pentru idei si pentru concurs. Si eu sunt de parere ca ar trebui sa avem mult mai mult grija de noi, din toate punctele de vedere, si sa avem grija ce produse folosim.
Like: Roxana Teodora
share: https://www.facebook.com/MamiDeRares/posts/292441550886945
abonat!
Ioana RozSauNu, http://lecturidemamica.wordpress.com/2013/04/02/giveaway-primavara-sapun/
Si linkul bun, ca dimineata e tanara 🙂 https://www.facebook.com/RozSauNU/posts/158867820942241
Like: Ioana Alexandra
Share: https://www.facebook.com/bilibistr0k/posts/151887594979076
Anamaria-Stefania Mocanu
https://www.facebook.com/stefania.mocanu/posts/449327468486223
M-am tot invartit prin lumea asta a sapunurilor de casa. Mi le-am dorit pentru sanatatea pielii mele si a copiilor mei, din tot sufletul. Dar nu mi le-am putut permite in ritmul in care le consumam, pentru ca preferam sa le folosesc si la spalatul pe cap. Eu am un par destul de
lung, iar fata mea are un par si mai lung si foarte des. Consumam 1/2 de sapun la spalatul pe cap. Pentru a reusi sa fac fata consumului, am introdus in procesul de fabricare a sapunului grasimile animale romanesti. Nu va pot spune ce multumita sunt, mai ales ca in sfarsit pot sa imi permit in orice cantitate sapun de casa prin metoda la rece. Sapunurile Lizei sunt foarte frumoase. Felicitari!! Iata si linkul de ditribuite pe care a facut-o cu placere : https://www.facebook.com/liana.nicolae.9/allactivity
Buna,
Numele: Raluca Ana-Maria Matea(Anisie)
Link-ul: https://www.facebook.com/raluca.anisie
Sunt minunate briosele din sapun, m-au fermecat!
M-am abonat si la newsletter ca oricum te citeam de cate ori postai!
am gresit likul. Asa ca am revenit cu linkul corect https://www.facebook.com/liana.nicolae.9/allactivity
Folosesc aceste produse din noiembrie 2012,sunt foarte multumita , de aceea spun la modul cel mai serios ,meritam sa optam pentru tot ceea ce este produs natural si continut de inalta calitate! Sunt incintata de toate produsele Lizei,insa enumar citeva :sapunul intim Eva, Cappuccino, Namol,Cafealux ,Contrast,Sheealux,Sampon solid(am folosit primele doua feluri,urmeaza si cel mai recent Argan imbunatatit,chiar daca am parul lung si nuantat cu Henna-crema la tub am rezultate foarte bune,clatirea se face neaparat cu apa si otet),Allep, Cafea crema, Turmeric,Briose,Mozaic,Lapte miere si propolis, Bile efervescente ptr.baie, Pasta de dinti si nu in ultimul rind Cremele ,testind ambele chiar ptr. probleme delicate(fiind inca vreme rece si avind predispozitie la alergii),a se vedea comentariile vis-a-vis de folosirea in mod curent a acestor produse pe blogul Lizei,in pagina ei de facebook sau Sapun natural Armonia! Felicitari ptr. initiativa Lizei impreuna cu Lecturi de Mamica ptr. aceasta tema interesanta ,si nu numai! O Zi minunata cu Iubire! <3 🙂
http://www.facebook.com/ellis.d.alan/posts/560543177301079?notif_t=close_friend_activity
https://www.facebook.com/simona.alexandra.731/posts/203191416471871
Cât de bine arată! Foarte frumos concursul!! Mulțumim:)
🙂 cand am deschis pagina, fiul meu aici langa mine care roade de zor la nuca de cocos zice: mami facem si noi prajituri de-astea? 🙂 🙂
deci arata foarte apetisante!! ma mir cum de s-au pastrat detaliile asa de bine, avand in vedere ca sapunul a fost moale la turnat. e o arta si asta.
eu de mai bine de un an tot zic ca fac si eu si tooot aman. nu stiu pana cand. probabil cand o sa mi se termine stocul .. 🙂
am dat like cu Sakura Story
share: https://www.facebook.com/sakura.story.1/posts/313307448797907
abonata la newsletter sunt mai demult tot cu sakura.story
sunt foarte curioasa de sapunul cu spirulina 🙂
fb mihaela pojogu
share https://www.facebook.com/mihaela.pojogu/posts/645557372136807
abonata mihaela.mihordea at gmail..
Sapunul pastel e f tentant 🙂
Vai, arata delicios..daca as avea asa ceva in casa ar trebui ascuns tare bine de manutele pofticioase ale mititeilor, pentru ca imi imaginez ca si mirosul trebuie sa fie unul pe masura aspectului;)
Like am dat de pe numele bianca roxana anitei
share https://www.facebook.com/bianca.roxana/posts/444909785579363
abonata sunt de ceva vreme…
Superbe sapunele Lizei!
Foarte greu trec neobservate la cat de frumoase si de bune sunt!
Natalia
Natalia, nu te inscrii si tu la concurs?
Bineinteles ca ma inscriu, mai e timp 🙂
http://www.facebook.com/ghita.neghinita
https://www.facebook.com/eumiealmeu.noinoua?ref=tn_tnmn
NICOLA CAMELIA
https://www.facebook.com/bondrescu.camy
O superba initiativa Liza !! Te sprijinim pentru o lume mai curata , mai frumoasa !! Asteptam in continurare sa ne incanti simturile cu creativitatea din sufletul tau !!
https://www.facebook.com/andra.barath?ref=tn_tnmn
Foarte frumos articolul! Așa de bine arată săpunurile astea că-mi vine să le și mănânc! 🙂 Știi Claudia, aș încerca și eu să fac, dar nu am nici cea mai mică idee despre cum se face, ce ingrediente îmi trebuie rețete…etc. Îmi poți recomanda ceva anume? O carte sau pe cineva care să-mi dea detalii? Am mai întrebat pe cineva cu ceva timp în urmă dar nu mi-a răspuns 🙁 Pur și simplu îmi place să mă joc ca în laborator…să spunem și crearea cosmeticelor mi se pare interesantă! Uite de exemplu la Kabea sau la Liza și multe alte talentate 🙂 Uite și linkul http://www.facebook.com/flori.demandarin era să uit de el! 🙂
Ma bucur ca te-ai inscris la concurs. Poate ai noroc 🙂
Noi am facut astazi pentru prima data sapun.Nu e greu deloc!
Despre cum se procedeaza am citit aici :http://jurnaldenutritie.ro/2013/02/25/sapunul-de-casa-pe-intelesul-tuturor/
Eu am invatat de aici: http://ecoalternative.wordpress.com/sapun-de-casa-tutorial/
Mult spor!
Natalia
http://www.facebook.com/mijn.zeep?ref=tn_tnmn
foarte faine!!