Am început de vinerea trecută să vă recomand câteva din postările pe care eu le-am citit în decursul săptămânii pe alte bloguri şi o să încerc ca acest gen de postare să devină un obicei.
Aşa că o să continui astăzi să vă prezint alte trei articole care mi-au atras atenţia.
Dacă vinerea trecută vă recomandam articole despre flori astăzi o să mă opresc la trei articole referitoare la dezvoltarea personală şi spirituală.
Ordinea în care fac recomandările este aleatorie (sau mai degraba e ordinea în care eu le-am găsit şi citit) şi o să încep prin a recomanda
1.” Visează lumea în devenire” este un articol în care Mihaela ne vorbeşte foarte frumos despre faptul că noi, şi tot ce e în jurul nostru, suntem de fapt „energie manifestă”, ne explică cum gândul cuiva poate determina starea de dispoziţie a celor din jur şi cum faptul că dacă tu gândeşti pozitiv emani forme gând benefice şi vei schimba şi realitatea din jurul tău. Mihaela ne arată în articol şi două metode practice pentru a face această schimbare în noi şi de a atrage la rândul nostru forme gând benefice. „Doar gândeşte POZITIV şi emană gândul şi bucuria că el va fi interceptat de oameni şi va fi pus în aplicare. Asta înseamnă “Visează lumea în devenire”,” ne spune Mihaela care este medic de profesie.
2. Adina, are pe blogul ei o serie de articole foarte interesante grupate într-o serie intitulată „Informaţii care mi-au schimbat viaţa„, serie din care am ales astăzi să vă recomand partea 9 în care ne vorbeşte pe scurt despre fizica cuantică care ne-a deschis drumul către „un nou mod de a privi şi întelege lumea în care trăim” şi ne recomandă să vizionăm un film documentar „Quantum Activist” (Activistul Cuantic) care vine să completeze informaţiile prezentate în alt film pe care l-am văzut şi eu şi vi-l recomand de asemenea, intitulat „What the Bleep Do We Know„. V-am ales acest articol de pe blogul Adinei pentru că face trimitere la două filme pe care dacă le vizionaţi vă pot ajuta să vă schimbaţi viaţa. Însă dacă v-am făcut curioşi să intraţi pe site vă sfatuiesc să poposiţi mai mult şi să citiţi şi alte articole deoarece este un site pline de informaţii foarte utile celor ce vor să îşi schimbe modul de a gândi şi viaţa pe care o trăiesc în prezent.
3. A treia recomandare este către site-ul Marcelei, şi mai exact către articolul „Reconectează-te cu prosperitatea” din care aflăm că „lipsurile nu înseamnă altceva decât proiectarea exterioară a unor convingeri greşite” şi pornind de la ideea că prosperitatea generală începe de la cea individuală, pentru a veni în ajutorul nostru ne propune un filmuleţ de un sfert de oră care să ne ajute să facem o meditaţie zilnică. Am ascultat meditaţia însă nu în linişte, aşa cum ar fi trebuit ci făcând altceva intre timp dar trebuie să va spun că după ce s-a terminat mi-a trecut vaga durere de cap care nu îmi dădea pace 🙂 aşa că am fost încântată de articol şi am simţit nevoia să vă împărtăşesc şi vouă ceea ce am aflat şi experimentat 🙂
Acestea fiind zise 🙂 vă las pe voi să descoperiţi singuri mai multe accesând linkurile recomandate şi m-aş bucura dacă după ce aţi vizitat blogurile recomandate astăzi să vă întoarceţi la mine pe blog să îmi spuneţi într-un comentariu dacă v-a placut ce recomandări v-am făcut săptămâna asta.
Dacă eşti blogger te poţi înscrie şi tu la această provocare lansată de Marius pe site-ul lui şi recomandă şi tu la rândul tău articole apărute pe alte bloguri şi care ti-au plăcut. 🙂
Dacă ţi-a plăcut ce ai citit şi crezi că poate fi de folos şi prietenilor tăi, dă un like&share ca să afle şi ei!
Cu tot respectul fata de cei recomandati de tine astazi, eu ma simt prea batrana pentru a ma schimba, pentru a-mi schimba obiceiurile si viata, mai ales ca imi este bine asa. 🙂
Vienela, important este ca iti este bine in pielea ta asa cum esti acum. Dar nu spune ca esti batrana. Nu gandi asa! Si apoi … mai degraba ca eu sunt cea mai baba blogerita :)))
Sunt insa multi altii care sint nevoia de schimbare. Inclusiv eu 😉
Mulțumim pentru recomandări! Să știi… faza cu gândirea pozitivă am experimentat-o pe pielea mea și i-am văzut rezultatele! Deci…chiar recomand citirea acelui articol! 🙂 La el aș adăuga și recomandarea de a se citi cartea Secretul mulțumirii (sau Poliana
Si eu iti multumesc pentru recomandare, Flori de mandarin si ma bucur ca ti-au placut recomandarile de azi. 🙂
Multumesc Claudia.Viseaza lumea in devenire e inspirata din cartile lui Alberto Villoldo.Te imbratisez cu drag.
Eu iti multumesc, Mihaella.
Imi place tot ce scrii pe blogul tau si nu doar acesta postare. Totul transmite energie pozitiva de care toti avem nevoie 🙂
Sincera sa fiu nu am auzit de Alberto Villoldo dar o sa incerc sa aflu ce a scris si poate reusesc sa si citesc ceva scris de el 🙂
Weekend placut sa ai! 🙂
Orice articol motivational e binevenit daca are legatura si cu realitatea. Multam de recomandari.
Ghindaa, la ce te referi cand spui ca e binevenit daca are legatura si cu realitatea? 🙂
Multumesc, Claudia.
Ma bucur ca ai rezonat cu ceea ce am scris. Lumina, Iubire si Armonie in suflet.
Cu placere, Marcela 🙂
Si eu ma bucur ca am gasit site+ul tau de unde pot afla informatii interesante