„Jurnal 2003-2009” review by Iuliana

„Locuind într-un orăşel de provincie, unde teatrele şi actorii mari nu prea poposesc, până acum câţiva ani nu ştiam mare lucru despre actriţa Oana Pellea, şi cu atât mai puţin despre omul Oana Pellea.

Aşa încât, consider că am fost foarte norocoasă că m-am nimerit prin preajma televizorului într-o seară când se difuza pe TVR emisiunea Profesioniştii a Eugeniei Vodă, având-o drept invitat pe Oana Pellea.

Mizând pe prestigiul celebrei realizatoare de interviuri, m-am aşezat în fotoliu să urmăresc emisiunea, fără să ştiu prea bine la ce să mă aştept. Am avut parte de o surpriză extrem de plăcută! Am descoperit un monument de har, de energie pozitivă, de modestie şi de bun simţ şi m-am îndrăgostit pe loc de omul Oana Pellea.

Din acel interviu am aflat povestea morţii marelui actor care a fost Amza Pellea şi tot atunci am aflat despre relaţia atât de apropiată şi de profundă a Oanei cu fascinanta şi superba Domnica Pellea, mama sa. Dacă v-am făcut curioşi şi doriţi să petreceţi puţin mai mult de o oră urmărind o emisiune de calitate, găsiţi interviul aici.

Mie mi-a rămas în suflet ca o mare bucurie şi de atunci am vânat mereu emisiunile unde era invitată Oana Pellea. Cu atât mai curioasă şi mai entuziasmată am fost atunci când a apărut prima şi deocamdată singura ei carte, care este de fapt un jurnal al anilor 2003-2009.

Am citit cartea dintr-o suflare. Cu fiecare pagină descopeream o femeie, sensibilă, delicată şi puternică în acelaşi timp şi parcă m-am redescoperit pe mine însămi odată cu ea.

„Îmi place lemnul. Are miros, are viaţă şi are istorie. Îţi spune o poveste. Ce poveste iţi poate spune metalul? Mă uit la masa de lemn la care sunt şi mă gândesc câte păsări s-or fi odihnit pe copacul din care e făcută ?! Şi câte cântece o fi ascultat ? De câte ori o fi înflorit?”

Este o carte care te ajută să te rupi de cotidian, care îţi reaminteşte adevăratele valori şi îţi confirmă credinţe intime pe care le ţii ascunse de urâtul şi răutatea din jur. Este o carte despre dor de oamenii plecaţi în cer, despre dezamăgiri şi tristeţi urmate de zile senine şi surprize plăcute. Adică o carte despre viaţă şi ciclurile ei, scrisă în cel mai simplu şi direct stil cu putinţă.

În multe dintre pagini povestea gravitează în jurul bolii şi suferinţei purtată cu atâta demnitate de către Domnica Pellea. Cu toate acestea, Jurnalul nu este nicidecum o carte tristă, pentru că aşa cum spune Oana, fiică a doi oameni extraodinar de veseli, ea nu este un om trist.

„Viaţa e pe zile! Mi-a spus mama râzând în hohote, în ultima ei zi pe pământ  Nu-ţi face planuri mari! Bucură-te de secundă! Bucuraţi-vă de secundă şi cine mai înţelege şi că secunda este îndumnezeită … cu atât mai bine!”

Am terminat cartea zâmbind. Oana Pellea e un autor care te face să creşti, îţi dă aripi şi îţi dă speranţă. Şi în generozitatea specifică marilor caractere, împarte cu noi lecţiile de viaţă primite de la o altă femeie puternică şi deosebită: Domnica Pellea.

“Când eşti nemulţumită sau ţi se pare ca ai probleme…când vii acasă  pune mâna dreaptă la spate şi încearcă să te descurci numai cu mâna stângă,  să dai foc la aragaz, să te speli, să iei ce-ţi trebuie din frigider… Zece minute, nu mai mult… Şi, după zece minute, ia-ţi mâna dreaptă de la spate şi uită-te la ea cu ochii, cu ochii tăi de carne. Şi ai să vezi minunea! Ai să vezi ce înseamnă să ai două mâini. Sau două picioare. Ai să înţelegi ce înseamnă să fii sănătos în minunea Domnului. Şi întreabă-te după asta: cât de importante erau problemele pe care credeai că le aveai acum zece minute?”

Când simţiţi că aveţi nevoie de o infuzie de frumos şi de speranţă, citiţi „Jurnal 2003-2009„, scris de Oana Pellea. Odată ajunşi la ultima pagină, veţi vedea lumea cu alţi ochi. Lectură plăcută!”

Recenzia cărţii este făcută de Iuliana care a acceptat invitaţia pe care v-am adresat-o de a povesti ce cărţi aţi mai citit în ultimul timp.

„Deşi cărţile sunt cea mai veche pasiune a mea, ne spune Iuliana, greu m-am încumetat să scriu despre lecturile mele. Cu timpul însă, am descoperit că îmi place să scriu despre cărţi la fel de mult pe cât îmi place să le şi citesc. Prefer memoriile şi jurnalele pentru că vreau să descopăr omul care a scris rândurile, în profunzimea şi sinceritatea vieţii sale. Îmi plac cărţile cu mesaj luminos şi optimist, dar care să îmi lase în urma lor întrebări sau în paginile cărora să găsesc răspunsuri. Şi când căsesc o altfel de carte, care să-mi încânte sufletul şi să mă încarce cu frumos, întotdeauna mă bucur să vorbesc şi altora despre ea.”  

Dacă ţi-a plăcut ce ai citit şi crezi că poate fi de folos şi prietenilor tăi, dă un like&share ca să afle şi ei.