Roger Waters în concert la Bucureşti

Nu sunt fan al muzicii rock, dar cu toate astea nu am refuzat şansa pe care am avut-o de vedea live „The Wall”, show-ul organizat în „Piaţa Constituţiei” din Bucureşti de către celebrul Roger Waters, fost membru al legendarei formaţii „Pink Floyd” şi continuator al activităţii acesteia.

Aşa că joi, în ciuda vremii potrivnice de pe la noi, am pornit spre Bucureşti animată de curiozitatea de a vedea acest show live, considerat, datorită complexităţii sale, cel mai scump concert de acest gen organizat în ţara noastră. Cum drumul de la noi la Bucureşti durează în jur de cinci ore, am avut timp să îmi îmbogăţesc cultura muzicală şi asta datorită soţului meu care este fan „Pink Floyd” şi ştie o mulţime de lucruri despre această formaţie şi despre genul de muzică pe care a promovat-o.

Astfel am aflat că, “The Wall” (“Zidul”), albumul grupului britanic Pink Floyd, este un moment de referinţă în muzica contemporană. Lansat la finele anului 1979, dublul album „The Wall” a fost urmat de filmul cu acelaşi nume în 1982 şi de turnee de concerte în întreaga lume.

Pink Floyd a fost una dintre formaţiile care au iniţiat şi promovat rock-ul progresiv sau „muzica psihedelică”. „The Wall” nu este o colecţie de cântece, sau de melodii, aşa cum sunt toate albumele cântăreţilor şi formaţiilor, ci este o operă modernă, o operă rock. Este vorba despre povestea unui băieţel, Pink pe numele lui, ce vine pe lume în ultimele zile ale celui de-al doilea război mondial. Tatăl său a murit pe front. Aici povestea este reală, pentru că tatăl lui Roger Waters a murit în Italia, în luptele urmate debarcării aliate de la Anzio (în apropiere de Roma). Copilul este o victimă a întregului sistem socio-uman şi de aceea el îşi construieşte în jurul lui un zid de apărare (metaforic vorbind, desigur). Sistemul educaţional care crează roboţi umani, mama hiperprotectivă, chiar promiscuitatea sexuală, toate apar în piesele albumului.  Dar puteţi să citiţi o întreagă literatură care analizează în detaliu albumul, de exemplu aici. 

Deşi mi-a fost teama că va fi vreme rea la concert, odată ajunşi în Bucureşti am avut surpriza placută să constatăm că vremea ţine cu spectatorii care erau adunaţi în număr mare la spectacol. Cer senin, vreme caldă, mulţime de oameni şi o scenă impresionantă. Acesta a fost primul impact vizual cu Piaţa Constituţiei unde a avut loc evenimentului. Spectacolul a început în forţă printr-o „prăbuşire” de zidul încă neterminat care se construia în faţa scenei, a unui avion, urmată de un superb spectacol de artificii.

Roger Waters este un pacifist convins şi proiectul este un protest împotriva nedreptăţilor din societate, un omagiu adus tuturor victimelor terorismului din toate timpurile şi de pretutindeni, un strigăt împotriva cruzimilor războaielor absurde. Mesajul este cuprins şi într-o piesă care are doar două versuri şi care este considerată de către criticii muzicali ca fiind momentul culminant al operei, şi care a făcut spectatorii să strige cu toţii în cor: „Bring the boys back home/Don’t leave the children on their own, no, no” (“Aduceţi băieţii acasă/Ca să nu rămână copiii singuri” – este vorba desigur de băieţii trimişi la război, pentru ca să nu mai rămână copiii orfani).

Un uriaş porc zburător, un balon lansat la un moment dat al spectacolului,  i-a simbolizat pe politicieni, mai ales că pe el era scris să avem încredere… Vi se pare cunoscut? 🙂 Avioanele care în filmul „The Wall” înnegresc cerul şi lansează bombe au “lansat” în proiecţiile de pe zid cruci, semilune şi stele hexagonale (simboluri ale extremismului religios), dar şi “scoici Shell” şi “stele Mercedes”, văzute ca simboluri ale globalizării care ne ucide lent.

Spectacolul a fost impresionant: muzică bună, efecte pirotehnice, proiecţii laser, un zid imens care a fost închis pe parcursul spectacolului şi dărâmat în finalul acestuia… Mi-ar fi plăcut ca finalul sa fie totuşi un pic altfel, să se încheie în acelaşi mod în care a început, cu nişte artificii în momentul în care zidul a fost dărâmat, ca să evidenţieze nota de optimism cu care se termină opera.

Un lucru care mi-a plăcut mult a fost faptul că Roger Waters a vorbit destul de mult în limba română, mai mult decât orice alt artist străin care a concertat la noi, cel puţin din câte ştiu eu. Au fost cuvinte simple, ca „Bună seara, Bucureşti!”, „Bine aţi venit!”, „Sunt fericit să fiu aici!”, „Multumesc!”, rostite uneori cu greutate, dar ţinând cont de vârsta artistului (7o de ani) şi de faptul că limba română nu este o limba uşoară, artistul este de lăudat. Au fost şi propoziţii mai lungi, ca cea în care artistul a dedicat concertul victimelor terorismului.

Un alt fapt remarcabil pe care trebuie să-l punctez a fost corul de copii ce apare într-o piesă binecunoscută (“Another brick in the wall”). Copii au fost selecţionaţi de la o şcoală de artă din Bucureşti cu multe luni înainte, au muncit enorm la repetiţii în tot acest timp, dar rezultatul a fost magnific. Şi Roger le-a mulţumit din toată inima, alături de cei peste 50000 de spectatori.

A fost o seară magică care îmi va rămane în memorie. Cu aşa ceva te poţi întâlni o dată în viaţă. Deşi eram obosiţi, drumul de întoarcere a fost parcă mai scurt…ne întorceam acasă şi nu mai era nerăbdarea întâlnirii cu un star ci doar o oboseală placută şi gândul că peste ani îi vom putea povesti băieţelului nostru despre acest minunat concert.

Când vine vremea educaţiei muzicale, cred că ar trebui să le vorbim copiilor noştri despre Mozart, Beethoven, George Enescu, dar şi despre Beatles şi Pink Floyd, adică despre acele valori care vor rămâne mereu…

sursa foto: Concert Photography