Zilele trecute am reuşit să temin de citit Părinţi ALTFEL, noua carte scrisă de către domnul Prof. Univ. Dr. Gheorghe Mencinicopschi, care, mă gândesc că nu mai are nevoie de nici o prezentare.
Am să amintesc însă, pentru cei care poate nu ştiu, că, pe lângă faptul că este director al Institutului de Cercetări Alimentare, are multiple specializări în biologie moleculară, inginerie genetică, biotehnologie, design alimentar, siguranţa alimentelor, nutriţie umană, dietoprevenţie, dietoterapie.
Personalitate activă în domeniul alimentatiei, doctor Menci, cum i se mai spune, are publicate o serie de cărţi (printre care şi Revoluţie în bucătărie a cărei recenzie o găsiţi pe blog), precum tratate de specialitate şi peste 300 de lucrări ştiinţifice din acest atât de controversat domeniu al nutriţiei umane, iar prin toată activitatea, cărţile şi lucrările lui, el militeaza pentru o alimentatie sănătoasă şi pentru un stil de viaţă sănătos.
Ultima lui carte, Părinţi ALTFEL este adresată atât celor care vor să devină părinţi cât şi celor care deja sunt. Cartea este împărţită în şapte mari capitole:
- Perioada prenatală (sănătatea copilului începe înainte de concepţie),
- Sarcina (marea aventură a celor 9 luni),
- Alimentaţia sugarului şi a copilului mic,
- Alimentaţia copilului peste doi ani,
- Reacţia de ataşament copil-mamă şi dezvoltarea personalităţii viitorului adult,
- Alimentele optime pentru începutul diversificării şi în alimentaţia copilului mic,
- Alimentele sănătoase mai puţin obişnuite în dieta românilor.
La sfârşit are şi un capitol dedicat reţetelor sănătoase şi hrănitoare adresate celor mici, împărţite pe categorii de vârstă (până la 6 luni, până la un an şi după doi ani) de unde vă puteţi inspira ca să gătiţi pentru cei mici şi nu numai.
Având o bibliografie impresionantă, cartea abundă în sfaturi foarte utile, pe parcursul celor aproximativ 300 de pagini autorul încercând să facă de fapt educaţie nutriţională pentru actualii şi viitorii părinţi (aşa cum vă puteţi da seama şi din titlurile capitolelor), şi de ce nu, aş adăuga eu şi pentru bunici, pentru că de multe ori se întâmplă ca bunicii că fie cei ce stau mai mult cu nepoţeii 🙂
Nu o să vă vorbesc pe larg despre conţinutul fiecarui capitol în parte pentru că ar însemna să nu mai termin de povestit. Aş aminti însă faptul că una dintre ideile promovate în carte este aceea cu care v-am obişnuit şi eu de-a lungul timpului prin postările pe care le-am făcut pe blog referitoare la un stil de alimentaţie sănătos: ar trebui să ţinem cont că suntem unici la nivel biologic, drept pentru care alimentul care pentru mine poate fi sănătos altuia îi poate face mai rău.
Din punct de vedere al comportamentului alimentar, ne spune în carte doctor Menci, suntem omnivori asta însemnând că trebuie să mâncăm „alimente naturale, atât vegetale, cât şi de origine animală” însă raportul dintre acestea ar trebui să fie strict personalizat „în funcţie de unicitatea noastră genetică, dar şi de sex, vârstă, profesie şi stil de viaţă”.
Sfaturile domnului doctor Mencinicopschi nu se referă doar la a avea o alimentaţie sănătoasă pentru că aceasta singură nu înseamnă a avea şi un stil de viată sănătos. Acesta presupune, pe lângă alimentaţia sănătoasă şi a avea o viaţă activă, a combate sedentarismul şi tendinţa spre comoditate şi confort care e din ce în ce mai evidentă în zilele noastre.
„Acela care se cunoaşte şi se stăpâneşte pe sine este cu adevărat puternic! Acela care nu cade pradă tentaţiilor, plăcerilor gustative mincinoase şi sedentarismului bolnăvicios, acela care poate gândi pozitiv, învingându-şi singur stresul, împăcându-se cu sine şi cu cei din jurul său, este cu adevărat o persoană puternică şi evoluată spiritual!” , ne spune domnul doctor în cartea sa.
Aşa cum ne-a obişnuit deja cu ocazia deselor sale apariţii în presă şi la televiziune, doctorul Mencinicopschi trage şi aici un semnal de alarmă, pentru cine vrea să audă, asupra faptului că hrana care altădată era menită să ne apere de boli este acum înlocuită de varianta ei nesănătoasă, „mâncarea culturală, industrializată, sofisticată, supra-gustoasă dar moartă şi aducătoare de stres metabolic şi boală„. El ne invită, o dată în plus să eliminăm din alimentaţia noastră alimentele de tip fast food, cele procesate industrial şi pline de E-uri, grăsimile vegetale hidrogenate (margarina), să limităm consumul de sare şi zahăr etc.
Cu ce să le înlocuim? Cu mâncare gătită în casă din ingrediente cât mai naturale, integrale, vii, legume şi fructe proaspete, de sezon, lapte, carne, ouă care să provină pe cât posibil de la animale care nu sunt crescute în condiţii de stres, cu alimente poate mai puţin cunoscute nouă, românilor, cum sunt avocado, quinoa, papaya, chia, mango, ananas, amaranth, dar care au proprietăţi nutriţionale de neînlocuit.
Celebrii „şapte ani de acasă” sunt importanţi nu numai în ce priveşte educaţia copilului ci şi în ce priveşte alimentaţia acestuia, de aceea ar trebui să ne gândim, dacă nu la noi şi la sănătatea noastră, măcar la cea a copiilor noştri şi să încercăm să facem o schimbare în stilul nostru de viaţă, să devenim, de dragul lor şi al generaţiilor viitoare…”parinţi ALTFEL”.
Mihaela Dămăceanu a zis
Excelent[ recenzie a cărţii, Claudia! Nu am citit-o dar ai prezentat atât de convingător ideile centrale, pe care toţi ar trebui să ne străduim să le adoptăm, încât m-ai convins fără reuerve să caut cartea.
Citatul ales mi-a plăcut, de asemenea, foarte mult şi reprezintă o definiţie foarte frumoasă a omului puternic, în ziua de azi. Omul care învaţă gândirea pozitivă şi lupta cu stresul.
Claudia a zis
Multumesc Mihaela 🙂
Ma bucur ca ti-a placut.
Da, citatul ales mi-a placut foarte mult si e o viziune unitara a ceea ce ar trebui sa fie omul puternic al zilelor noastre iar cartea e plina de sfaturi foarte utile pentru toti cei ce vor sa aiba un stil de viata sanatos,nu doar pentru parinti 🙂
Merita citita! 🙂