Octombrie e darnic cu noi şi ne răsfaţă cu câteva zile parcă de vara însă iarna se apropie cu paşi repezi şi o dată cu ea vine şi frigul. Cele mai expuse la frig părţi ale corpului sunt mâinile şi faţa. În general însă pe perioada de iarnă pielea noastră suferă şi devine mai uscată, semn, printre altele şi al lipsei anumitor nutrienţi din organism, sezonul rece privându-ne de mulţi dintre aceştia.
De aceea este bine să ajutăm organismul cu suplimente nutritive dar şi să îngrijim şi să hrănim pielea cu creme care au proprietăţi regeneratoare, emoliente şi hrănitoare. Le găsim cu uşurinţă, la preţuri mai mici sau mai mari în comerţ, însă pe lângă ajutorul pe care ni-l dau în hrănirea pielii acestea au un mare dezavantaj: ca orice produs cosmetic fabricat la scară industrială, sunt pline de conservanţi nocivi pentru sănătate.
Deoarece compoziţia marii majorităţi a produselor cosmetice trebuie să corespundă anumitor cerinţe de ordin tehnic, economic, comercial şi de imagine, pentru obţinerea acestora se utilizează ingrediente de origini diferite, fie naturale, fie sintetice. Pentru a prelungi termenul de garanţie (care de obicei este de trei ani), mai toate produsele cosmetice de azi conţin substanţe conservante dăunătoare organismului, cum ar fi de exemplu Hidrotoluenul butilat, conservant considerat a fi cu potenţial alergogen, sau parabenii, suspectaţi a avea potenţial cancerigen.
Putem evita însă ca aceste substanţe să ajungă în organismul nostru folosind creme făcute în casa de noi înşine. Poate o să vă pară mai greu la început, până vă obişnuiţi, însă cu timpul, după ce deprindeţi modul de preparare al acestora, care de fapt este unul foarte simplu, veţi dori să folosiţi doar aceste creme pentru a vă îngriji corpul.
Cu ajutorul lui Gabi, de la Soap Bazar, am preparat singurică acasă o cremă de mâini şi corp de care sunt foarte mulţumită.
Am folosit doar câteva ingrediente din care o parte le puteţi folosi chiar la gătit 😉 deci pot face parte din bucătaria voastră, altele le-am procurat special pentru acest lucru, la preţuri rezonabile.
Dar să nu mai lungim vorba şi haideţi să vedem ce am folosit pentru prepararea cremei:
60 grame de
20 grame de
10 grame de ulei de masline
10 grame de ulei de orez
trei capsule mici de vitamina E
câteva picaturi de (aproximativ 10-15)
Pentru a prepara crema avem nevoie de un recipient în care să amestecăm toate ingredientele, o linguriţă cu care să facem acest lucru şi care să fie curate, sterilizate şi uscate, un cântar de bucătărie şi un recipient în care să transferăm crema (la fel curat, sterilizat şi uscat).
Modul de preparare este unul foarte simplu. Cântărim untul de shea şi îl punem în vas la topit, pe baie de aburi până devine ca o cremă (nu aşteptăm să devină lichid). Când acesta s-a topit adăugăm pe rând uleiul de migdale, uleiul de măsline şi cel de orez şi amestecăm totul bine.
Tips&Trics: Fiind vorba de cantităţi mici ideal ar fi să lucraţi cu funcţia „tara” a cântarului şi să adăugaţi direct uleiurile peste untul de shea cântărit în prealabil. Eu aşa am procedat 😉
După ce amestecam bine untul şi uleiurile adăugăm conţinutul a trei capsule uleioase de Vitamina E (care se găseşte de cumpărat în farmacii) şi câteva picături de ulei esenţial de care me place. Eu am folosit ulei esenţial de lavandă nu numai pentru că îmi place mirosul cât şi pentru proprietăţile lui calmante.
La final turnăm crema cât este caldă încă în recipientul pregătit în prealabil şi o folosim, de preferat în termen de un an. O păstrăm într-un recipient închis ermetic, în loc uscat şi răroros.
Ca bază după cum puteţi vedea am folosit unt de shea pentru că am vrut o cremă mai grasă care să protejeze mânile nu numai de frig dar şi de acţiunea nedorită a detergenţilor. Untul de shea este emolient, nutritiv, protectiv şi regenerant în acelaşi timp şi despre el v-am vorbit pe larg într-o postare trecuta, dacă mai ţineţi minte. Vă spuneam atunci că untul de shea ajută la prevenirea apariţiei îmbătrânirii premature, oferă protecţie împotriva razelor soarelui şi îngrijeşte şi tratează pielea uscată, crăpata, arsă de soare şi iritată. Protejează pielea atât de daunele provocate de mediul înconjurător cât şi de daunele radicalilor liberi, acţionând ca o manta naturală de protecţie împotriva substanţelor nocive din conţinutul fumului de ţigară, a smogului şi a altor chimicale poluante care se află în atmosferă.
Prea multe despre proprietăţile uleiului de migdale şi utilizările acestuia iarăşi nu trebuie să vă mai amintesc pentru că ştiţi deja tot de aici de pe blog, sau din alte părţi, că el a fost folosit încă din vechime pentru a trata pielea uscată. Îmbunătăţeşte elasticitatea şi calitatea pielii, uşurează iritaţiile pielii, este un bun emolient, are proprietatea de a regenera pielea şi chiar de a reduce cicatricile de după operaţii.
Uleiul de măsline ajută pielea să-şi recapete echilibrul natural având printre altele şi proprietăţi antioxidante, fiind de ajutor în încetinirea apariţei semnelor de îmbătrânire ale pielii iar uleiul de orez este şi el un puternic antioxidant care protejează pielea de agresiunile factorilor externi lupta împotriva îmbătrânirii cutanate, drenează şi descongestionează, lăsând pielea moale şi catifelată.
Vitamina E se adaugă în produsele cosmetice pentru a mări timpul de viaţă al acestora, fiind folosit ca şi conservat natural, iar esenţele naturale dau parfum cremelor şi implicit pielii.
Uleiul de măsline şi cel de orez sunt uleiuri pe care eu le folosesc în mod curent la gătit, untul de shea îl aveam deja în casă pentru că ştiam de proprietatile lui deosebite, iar uleiul de migdale l-am folosit şi încă îl folosesc ca şi ulei de corp pentru copilul meu.
Nu e greu să vă faceţi singuri acasă o cremă de corp şi mâini. Dacă nu ştiţi cum, întrebaţi. Dacă nu aveţi curaj cumparaţi de la cei ce le fac. Sunt opţiuni mult mai bune decât să folosiţi banalele şi plinele de chimicale creme din comerţ. 😉
Andra :) a zis
Wow, felicitări! Eu prefer să apelez direct la Gabi pentru creme şi săpunuri :D, dar mi se pare tare fain că ai reuşit să-ţi faci tu singură 🙂
Claudia a zis
Multumesc 🙂
Am avut eu asa…ambitia asta sa invat cum se face si sa imi fac eu singura. Sunt genul de persoana careia ii place sa experimenteze 🙂
Daniela a zis
Buna, Claudia! 🙂
Foarte faina reteta ta, am notat-o; nu am in casa unt de shea, dar am de cacao si cred ca e la fel de OK, nu?! nici ulei de orez nu am, insa am altele: ulei de avocado, ulei de jojoba, ulei de luminita serii, ulei de argan – oare pot inlocui uleiul de orez cu unul dintre cele pe care le-am enumerat? restul ingredientelor le am in casa. Merci, astept raspunsul tau si apoi fac si eu crema 🙂
Claudia a zis
Buna Daniela!
Reteta nu imi apartine mie ci Gabrielei. O sa o rog pe ea sa iti raspunda la intrebare.
Daca e dupa mine nu vad nici o problema sa le inlocuiesti si chiar as fi curioasa cum a iesit crema in varianta ta.Poate revii cu un comentariu dupa ce o faci 😉
Daniela a zis
aaa, si mai am in sertar si ulei de germeni de grau 🙂
am citit la alte retete de creme homemade ca se pune si glicerina, vegetala care este emolienta si ajuta atat la consistenta cremei cat si pielea…sa vedem ce spune Gabi – la formula aceasta pot adauga si niste glicerina vegetala? in ce cantitate?
multumesc! 🙂
da, am sa revin cu un comentariu dupa ce fac si folosesc crema 🙂
Soap Bazar a zis
Daniela poti sa inlocuiesti untul de shea cu untul de cacao numai ca cantitatea de unt de cacao trebuie sa fie undeva pana in 50% din cantitatea de uleiuri, in rest orice ulei poate fii inlocuit cu altul. Daca compotitia ti se pare prea tare sau prea moale o pui din nou pe baie de aburi si mai adaugi unt sau ulei dupa caz. In ceea ce priveste glicerina o poti adauga in crema dar trebuie sa adaugi si un emulsifiant ca alcoolul cetilic ca sa ti se uniformizeze compozitia altfel glicerina se separa precum apa de ulei.
Cu drag,
Gabi
Daniela a zis
Merci, Gabi! Sa stii ca am facut deja crema (inainte de a vedea indicatiile tale de mai sus). Am pus 60 gr. unt de cacao, 20 gr. ulei de migdale, 10 gr. ulei de luminita serii, 10 gr. ulei de germeni de grau, am pus cu pipeta niste vitamina E si cateva picaturi de ulei esential de lavanda; am dizolvat untul de cacao la aburi, am adaugat celelalte uleiuri si vit. E, apoi am mai adaugat niste picaturi de ulei de catina si cativa fulgi de unt de cocos (am ras cu cutitul din bucata de cocos). Compozitia am pus-o in niste forme metalice de briose (sunt dantelate pe margine) si deja s-a intarit…mai departe, sa vedem cum reusesc sa scot produsul din forma?? aceasta este intrebarea :))
inca nu am folosit crema rezultata in urma experimentului meu de azi, dar nu vad de ce nu ar fi iesit ceva bun pentru ca am folosit ingrediente de calitate buna.
merci pentru idee si indrumari! 🙂
chestia cu glicerina nu o stiam, iar alcool nu vreau sa folosesc, asa ca renunt la ideea cu glicerina…merci de pont!
Ana a zis
Orice fel de grasime fara a avea o cota de umectant, adica apa, poate seca foarte mult la pele . O zice una care face creme profesionale eco bio de ani de zile. Cu emulsifianti profesionali si conservanti de origine naturala. Sfaturile pe care la dati aici sunt foarte departe de orice reteta de cosmetice naturale. Alcoolul cetilic in primul rand, pentru a emulsifica are nevoie de metilglucosio sesquistearato.
Claudia a zis
Ana, eu nu ma pricep la chestii tehnice.Am aplicat sfatul lui Gabi care se pricepe, am facut crema si….crede-ma ca nu imi usuca mainile. 🙂
Ana a zis
Pentru a face o crema ai nevoie de faza A-B-C
simplitaly a zis
Reblogged this on Luxul simplitatii.
Victoria a zis
Buna, puteti sa ma ajutati cu recete de creme emoliente si hidratante pentru fata in componenta carora neaparat sa intre uleiul de amarant si migdal,e de dorit sa nu contina chimicate ,doar substante naturale..multumesc anticipat
Claudia a zis
Victoria, imi pare rau sa te dezamagesc dar nu am cum sa te ajut. Formula de crema pe care o vezi tu aici nu e facuta de mine, asa cum este precizat in text. e doar testata de mine 🙂
laura a zis
Multumim foarte frumos ca imparti aceste magnifice secrete cu noi.
Claudia a zis
cu placere! 🙂