Publicitatea şi promovarea produselor alimentare pentru copii le afectează în mod semnificativ preferinţele şi opţiunile alimentare şi sunt din ce în ce mai multe alimente care conţin un nivel ridicat de zahăr, sare şi grăsimi.
Unghiuri diferite şi „halou de sănătate”
Datorită utilizării iscusite a luminii şi sunetului, a atmosferei pline de bucurie, de obicei, aceste anunţuri publicitare atrag atenţia în mod deosebit copiilor, pe care îi farmecă. Copiii sunt o ţintă specială în publicitate, existând şi emisiuni cu mesaj publicitar, cum ar fi Pokemon, Digimon, Dragon Ball, Winnie the Pooh, iar în jurul acestora s-a dezvoltat o întreagă industrie de accesorii care, la rândul lor, sunt vândute în cadrul unor campanii publicitare de promovare a unor dulciuri sau snacks-uri.
În ceea ce priveşte copii, anunţurile publicitare se concentrează, în principal, pe vizualizarea de dulciuri şi jucării. Copiii nu ştiu însă că există unele trucuri folosite de stiliştii alimentari pentru ca imaginea să stârneasca poftă, să încânte ochiul, să arate delicios, catifelat şi complet încântător din punct de vedere alimentar.
De asemenea, cei mici, şi poate că şi mulţi dintre noi, părinţii, nu ştim că imaginea aceasta implică tehnici uneori complet neasteptate şi ciudat inovatoare pentru ca fotografiile, imaginile şi întreg conceptul de prezentare al alimentelor să fie cât mai apetisant.
Iată pe scurt doar câteva exemple de trucuri pe care stiliştii culinari le pot folosi pentru ca imaginile şi fotografiile să ne încânte ochiul:
– lampa de benzină se poate utiliza pentru a frige doar pe unele părţi sau a lasa urme de gratar pe carne ori pentru a topi brânza sau untul pe carnea abia fiartă ca să arate rotunjoara şi lucioasă;
– pentru ca pielea puiului să arate mai rumenă în poze şi imagini se poate folosi şi crema de pantofi maro, care poate fi de asemenea folosită şi ca sos brun sau pentru a marca urmele de ciocolată;
-ciocolata arată mult mai apetisanta şi strălucitoare la televizor sau în reviste dacă e uşor topită la suprafaţă cu… uscătorul de par;
– glicerina nu lipseste nici ea din recuzita unui stilist alimentar. Acest lichid uleios şi limpede face ca aspectul alimentelor sa fie umed, proaspat, stralucitor şi e „perfect” să fie pulverizată pe carne, peşte, legume fierte, fructe tăiate şi salate pentru a le îmbunatăţi imaginea, Şi, din moment, ce nu se va evapora, se poate folosi împreună cu puţina apă pentru ca picăturile de „prospeţime” să fie de lungă durată;
– bucăţelele de bumbac încălzite la microunde şi băgate repede în cafea sau ciocolată şi fotografiate apoi instantaneu creează impresia că acestea sunt calde, aburinde… însa e doar o impresie;
– şi tot pentru impresie se foloseste lipici şi apă pentru a mima îngheţata sau frişca sau a da alte nuanţe şi limpezimi băuturilor răcoritoare care nu rezistă la caldură sau în caz că e nevoie de noi unghiuri de transparenţă pentru a spori efectul vizual de fundal;
– stropirea cu ceară sau cu spray a fructelor şi legumelor pentru a arăta mai proaspete;
– ceară topită pentru a imita unele sosuri ori urme de ciocolata sau pentru ansamblarea unor piese mici de mancare.
Şi ca să vă exemplific şi vizual diferenţa dintre o fotografie făcută de un profesionist al styling-ului culinar am ales la întâmplare două poze cu pizza. Prima, cea pe care o puteţi vedea la începutul articolului aparţine unui food stylist, Jacqueline Buckner, iar cea de mai jos, am găsit-o pe Facebook pe pagina unei pizzerii, pizza Cluj. Cum puteţi vedea, diferenţa dintre ele este clară.
Maestrii marketing-ului alimentar adora sentimentul
Industria alimentară cheltuie anual peste 11 miliarde de dolari pentru a se asigura că ceea ce produce cu eforturi şi cheltuieli noi vom „consuma”. Într-un anumit spot tv, apar copii fericiţi, Mos Craciun, renii, masa festivă şi o atmosfera caldă şi fericită, întregită de o sticlă aburindă de… Coca-Cola, căci, da, aceasta este compania din spatele reclamei care ne purta frenetic în anii magici ai copilariei, creându-ne un ataşament emoţional faţă de produsul său.
Copiii sunt cei mai receptivi la mesajele publicitare, minţile lor sunt ca un burete gata să absoarbă orice informaţie primită, iar agenţii de publicitate exploatează această perioadă sensibilă pentru a devolta un cod de memorie în creier. Devotamentul faţă de o anumită marcă porneşte de la varsta de 2 ani, vârsta de la care copii încep să recunoască şi să dezvolte o anumită simpatie faţă de chipuri familiare, recunoscând anumite produse şi numele acestora. Se estimează că achiziţiile influenţate de copii prin presiunea sentimentală asupra părinţilor generează anual vânzari de circa 190 de miliarde de dolari!
Consumul de dulciuri şi alimente prea procesate şi bogate în calorii a modificat obiceiurile alimentare tradiţionale ale copiilor. Astăzi copiii mănâncă snacks-uri, napolitane, ketchup şi altele asemenea, în detrimentul nu numai al dietei tradiţionale, dar şi al sănătăţii, care se degradează putându-se ajunge la obezitate, care, la rândul sau, e precusoarea mai multor alte probleme de sanatate.
Noi, generaţiile trecute am crescut cu desenele animate care îi aveau ca personaje pe Popey Marinarul sau Ţestoasele Ninja, în care se mânca spanac dar şi hamburgeri şi pizza, însă eroii contemporani ai desenelor animate şi serialelor pentru copii par să aibă o revenire la obiceiuri mai sănătoase, deşi în serialul „Familia Simpsons”, Homer mănâncă gogoşi.
Ministerul Britanic al Sănătăţii a anunţat că va… „înrola” serialul Simpsons într-o campanie pentru îmbunătăţirea obiceiurilor alimentare ale copiilor. După ce va prezenta membrii familiei Simpsons consumând snacks-urile lor preferate, pizza şi îngheţată, imediat acestea vor fi înlocuite cu alimente mai sănătoase, cum ar fi morcovi, mere, pere. Se preconizeaza că şi celebrul bucatar Jamie Oliver să devina erou de desene animate pentru a ajuta copiii să urmeze diete alimentare mai sănătoase.
Într-un efort de a răspunde preocupărilor cu privire la rolul reclamelor în declanşarea obezitatăţii infantile, Compania Walt Disney a anuntat noi standarde privind produsele alimentare promovate pe canalele de televiziune pentru copii, pe posturile de radio şi site-urile de web. Compania Disney va reduce cu 25 la sută cantitatea de sodiu din masa servită anual pentru circa 12 milioane de copii în parcurile sale tematice şi va crea anunţuri în serviciul public pentru promovarea sportului şi a exerciţiilor fizice, precum şi a alimentaţiei sănătoase în rândul copiilor.
Restricţiile anunţate de compania Disney nu vor intra în vigoare, însă, decât în… 2015, din cauza contractelor pe termen lung cu agenţiile de publicitate. În cadrul iniţiativei Disney, a fost creat şi aşa-numitul Mickey Inspectorul din magazine şi alimentări, unde produsele licenţiate Disney care îndeplinesc criteriile privind limita de calorii, grăsimi saturate, sodiu şi zahăr pot să afişeze pe ambalaj logo-ul cu urechile lui Mickey Mouse şi semnul de verificat. Logo-ul include şi sloganul „E bun pentru Tine – E şi distractiv!”
interesant ceea ce spui,dar trebuie dovezi ca fac acest lucru altfel poti fi acuzata de calomnie si poti fi data in judecata
toti presupunem ca ei fac asta, e greu sa le explici copiilor ce sa inteleaga dintr-o reclama,dar mai bine e sa ii educi acasa ce e sanatos si ce, ce sa aleaga sa manance si ce nu
Toni, in ce sens dovezi? Eu nu am acuzat pe nimeni ci m-am documentat ce face un stilist culinar. In una din surse este chiar un filmulet care arata cum se face o reclama la un burger.
Cand al meu copil va creste mare i-o voi arata si poate ca va intelege ca nu tot ce se vede e si „adevarat” 😉