Compară şi câştigi timp sau altfel spus cumpără inteligent! Asta ar fi un sfat bun de luat în considerare mai ales acum în perioada sărbătorilor de iarnă când, ca şi părinte cel puţin, te pregăteşti să -l ajuţi pe Moş Crăciun să pună în desagă cadoul visat de cel mic.
Ca şi părinţi ne dorim ce e mai bun pentru copii noştri dar fiind zilnic bombardaţi de reclame cu oferte care mai de care mai avantajoase, ca să nu zic ispititoare, ajungem să petrecem mult timp ca să comparam de unde e mai avantajos să luăm celui mic jucăria visată şi în acelaşi timp să ne încadrăm în bugetul pe care îl avem la dispoziţie.
Ei bine, pentru a nu mai sta cu ochii pe reclame şi nici cu pixul în mână tot făcând liste cu preţurile la care găsim produsul dorit există mai nou şi varianta virtuală a acesteia, site-uri specializate care fac pentru tine această muncă, de a aduna într-un singur loc toate ofertele şi a-ţi da apoi posibilitatea de a compara şi decide cu un singur click ce-ţi doreşti şi ce-ţi permiţi să achiziţionezi. Economiseşti astfel timp de alergat prin magazine sau de scotocit prin paginile virtuale ale magazinelor virtuale de profil.
Un exemplu de site care face pentru tine aceste lucruri este compara.ro care este practic un sistem de comparare online a preţurilor şi produselor creat special cu scopul de a te ajuta să alegi cele mai bune dar şi mai ieftine preţuri ale produselor pe care le cauţi.
Unul dintre avantajele folosirii acestui site este că poţi găsi cu efort minim şi în cel mai scurt timp produsul cel mai ieftin din ofertele magazinelor virtuale şi poate ce e şi mai important este faptul că este gratuit pentru cumpărători.
Pe compara.ro poţi compara produsele şi apoi să alegi pe cel ce ţi se potriveşte, poţi găsi review-uri şi caracteristici tehnice pentru fiecare produs pe care îl compari iar preţurile şi produsele afişate sunt actualizate zilnic. Iar dacă ai ieşit la cumpărături şi ai la dispoziţie un smartphone site-ul devine chiar şi mai util. E suficient să intri în aplicaţia smartphone Compara.ro, să scanezi codul QR care te va ajuta să verifici preţurile din celelalte magazine şi să decizi dacă vrei să cumperi de acolo de unde eşti sau dintr-un magazin virtual. 😉
Pe site o să puteţi găsi o mulţime de categorii, nu doar cu produse pentru copii. Astfel puteţi alege să comparaţi şi preţuri la bijuterii, calculatoare, alimente, articole pentru casă şi grădină, electronice, electrocasnice, îmbrăcăminte, produse bio etc
Şi ca să revenim la cadourile de Moş Crăciun, pentru că aşa am descoperit eu acest site, cu gândul la ele, o sa fiu practică şi o să-i las aici Moşului două sugestii de cadouri pentru cei mici pornind de la ce i-ar plăcea băieţelului meu să primească.
Deci … „dragă Moş Crăciun, dacă poposeşti în vizită de lucru la un băieţel dulce şi cuminte ca al meu 😉 poţi să ai pregătit în desagă un trenuleţ electric de călători ca cel din imagine şi care are 1 locomotivă, 3 vagoane, 12 linii curbe, 3 linii drepte, 1 semafor, 1 staţie de tren, 1 linie de parcare, 1 folie cu personaje, 10 suporţi pentru personaje. Preţurile le găseşti pe site şi le poţi compara foarte uşor.
Sau dacă mergi la o fetiţă poate şi-ar dori o bucătărie Pro Cook, complet utilată cum e cea din imagine şi care are în dotare 17 piese printre care cuptor, chiuvetă, aragaz şi alte accesorii necesare pentru gătit.
Acum, Moş Crăciun să-ţi spun şi un secret. Dacă se goleşte sacul până ajungi la noi şi nu mai ai decât bucătăria pe „stoc”, să ştii că băieţelului meu i-ar plăcea aşa un cadou. Da, chiar dacă e băiat îi place să gătească, doar mama lui are blog culinar ;). Însă noi te aşteptăm oricum, cu sau fără daruri şi o să gătim special pentru tine şi reni nişte turtă dulce”
Ce dragut ai spus la final…turta dulce pentru reni…
:)) Multumesc.Ma gandesc si la ei 🙂