V-aţi întrebat vreodată de ce fiecare popor sau grup în parte au anumite, idei moştenite parcă din naştere, specificităţi, moduri de a gândi şi relaţiona?
O posibilă explicaţie este dată de memetică, o nouă teorie a conţinutului mental, apărută pentru prima dată în cartea lui Richard Dawkins (1976), „Gena egoistă”. Memetica este descrisă ca un model evoluţionist al transferului de informaţie culturală. Sună complicat? Nu este. Potrivit acestei teorii, „bucăţelele de cultură”, numite meme se transmit de la o minte la alta, reproducându-se independent de iniţiator, dar şi de mintea gazdă.
Richard Brodie este autorul cărţii Virusul minţii, apărută la Editura Paralela 45, carte care este de fapt o introducere în memetică. Poate că numele autorului nu vă spune nimic, dar vă întâlniţi cu el foarte des, atunci când deschideţi computerul. A lucrat la Microsoft, este inginer şi programator şi a creat arhicunoscutul program WORD, editorul de texte pe care-l folosim cu toţii. Desigur că programul WORD a evoluat şi a fost perfecţionat de echipe întregi de informaticieni, dar Brodie l-a creat.
Memele, ne spune Brodie in cartea sa, au existenţa lor independentă şi supravieţuiesc doar cele care se pot autoreproduce, în minţile gazdă. De aici vine şi analogia cu viruşii, care se pot autoreplica doar în celulele gazdă.
Dar ce meme au oare au şansele cele mai mari să se răspândească? Dacă ne gândim că trăim de doar cinci mii de ani în civilizaţie (socotind trei mii de ani înainte de Hristos şi două mii după), acesta este un timp relativ scurt comparativ cu sutele de mii de ani de comună primitivă. De aceea cele mai importante informaţii necesare pentru supravieţuire erau cele legate de pericol, hrană şi sex. Cei care puteau recepţiona cel mai rapid datele despre un pericol iminent au supravieţuit şi au avut şansa să se reproducă. La fel abilitatea de a găsi hrana a permis supravieţuirea şi reproducerea. Iar pentru reproducere era necesară abilitatea de a găsi partenera potrivită.
Şi acum să revenim la zilele noastre. Care sunt emisiunile de televiziune cu cea mai mare audienţă? Cumva cele în care se detaliază ideile muzicii clasice? Sau cele în care se discută idei filosofice despre planuri superioare ale conştiinţei? V-am făcut să zâmbiţi, nu-i aşa? Ştirile despre dezastre, catastrofe, crime şi violuri sunt în prim planul emisiunilor informative (resortul pericol). Emisiunile cu specific culinar sunt în plin avânt, şi nu numai la noi în ţară (resortul hrană). Show-rile despre găsirea unei partenere ţintuiesc în fotoliu mari procente de populaţie (resortul sex). Chiar şi cele 30 de secunde ale unei reclame fac apel la ştiinţa memeticii pentru a ne atrage atenţia, într-un mod cât mai subtil.
Reclamele au evoluat mult în ultimii ani, în sensul transmiterii unui mesaj indirect, dar care să ne facă să cumpărăm produsul. Acum câteva decenii se spunea „cumpăraţi detergentul X-ero pentru că spală bine”. Acum auzim ceva de genul „cu X-ero eşti foarte important!” după câteva zeci de secunde în care nici nu bănuim că ar fi vorba despre un detergent, pentru că ni se arată o familie fericită, înstărită, într-un peisaj idilic.
După ce ne povesteşte ce este memetica şi cum o folosesc televiziunile, statele, corporaţiile, religiile etc. ca să ne invadeze şi să ne controleze mintea, Richard Brodie ne oferă şi căile prin care să ne ferim de efectele ei nocive. În primul rând conştientizarea, apoi gândirea şi judecata. Avem un creier şi trebuie să îl folosim. În felul acesta nu vom fi doar receptori pasivi de meme. Dar memetica nu are numai părţi negative, prin spălarea creierelor într-o societate consumistă. Sunt şi posibilităţi de folosire a memeticii pentru a face învăţarea mai uşoară, pentru a face lecţiile mai atractive, pentru a transforma cetăţenii din votanţi inconştienţi în participanţi responsabili la viaţa cetăţii.
Cu umor, autorul ne spune şi de ce a numit cartea, „Virusul minţii”. Ca să atragă atenţia şi să o vândă. Dacă ar fi numit-o „Introducere în memetică”, oare câţi s-ar fi oprit să o răsfoiască? 😉
Voi v-aţi cumpara cartea? O puteţi comanda direct de la editura Paralela 45 sau din librăriile online iar dacă o citiţi mi-ar plăcea să aflu părerea voastră. 🙂
[…] Claudia […]