În foarte multe cazuri se întampla ca după naştere, unele mămici să rămână cu vergeturi formate în timpul sarcinii datorită întinderii pielii de pe burtică.
Potrivit Academiei Americane de Dermatologie, 90 la sută din femei ajung să aibă vergeturi începând cu a şasea sau a şaptea lună de sarcină.
Cercetările arată însă şi faptul că genetica joacă un rol important în apariţia vergeturilor, aşa că dacă mama ta a avut, sau are vergeturi este foarte probabil ca şi tu, la rândul tau, să ajungi să le ai.
Există însă şi posibilitatea de a preveni sau măcar micşora şansele apariţiei acestora. În tratarea lor pe timpul sarcinii trebuie acordată mare atenţie la ce produse se folosesc, indicat fiind a se folosi pe cât posibil produse naturiste.
Iată mai jos doar cinci dintre metodele naturale pe care le putem folosi pentru prevenirea apariţiei vergeturilor sau tratarea acestora.
1. Aloe vera este una dintre plantele cunoscute pentru proprietăţile ei de calmare şi vindecare a arsurilor. Cercetările arată însă că gelul de aloe vera este eficient şi in tratarea vergeturilor, acestea fiind şi ele considerate tot leziuni ale pielii.
2. Oul, care se află aproape zilnic pe masa noastra este o bogată sursă de proteine, aplicarea de albuş de ou pe pielea supusă apariţiei vergeturilor are efect benefic asupra pielii ajutând la tratarea acesteia.
3. Untul de cacao este cunoscut pentru proprietăţile lui de a hrăni pielea şi de a o menţine moale şi catifelată. Deşi solid, acesta se topeşte la temperatura corpului şi se absoarbe repede în piele. Conţine substanţe antioxidante şi hidratante şi este folosit ca ingredient activ în cremele pentru vergeturi.
Iată şi de ce aveţi nevoie ca să vă preparaţi singure acasă o crema de corp împotriva vergeturilor, cu unt de cacao :
- jumătate de pahar cu unt de cacao
- 1 linguriţă ulei de germeni de grâu
- 1 lingurita ulei de caise
- 1 lingurita ulei vitamina E
- 2 lingurite rase cu ceară de albine
4. Untul de shea, cu un conţinut bogat în acizi graşi, vitamina E şi A, necesari pielii pentru a fi hranită, hidratată şi a-şi menţine elasticitatea este printre cele mai indicat a fi folosit în tratarea vergeturilor. Are o textură untoasa şi se topeşte la temperatura pielii astfel că poate pătrunde foarte uşor în piele fără a lăsa urme de grăsime pe aceasta.
5. Uleiul de masline este un alt ulei de mare ajutor în tratamentul vergeturilor. Se aplică cel mai bine după baie iar rezultatele se pot vedea doar în timp.
De ajutor poate fi şi o cremă care să combine proprietăţile uleiului de masline cu cele ale gelului de aloe vera. Iată de ce aveţi nevoie pentru a vă face singure, în casă o astfel de cremă:
- jumătate de pahar cu ulei de masline extravirgin
- un sfert de pahar gel aloe vera
- conţinutul de la 6 capsule de vitamina E
- conţinutul de la 4 capsule de vitamina A
Toate ingredientele se amesteca bine într-un blender până la omogenizarea lor. Crema astfel obţinută se păstrează la rece şi din ea se aplică de cel putţn două ori pe zi în locurile predispuse apariţiei vergeturilor(abdomen, sâni, şolduri, coapse).
Voi ce alte metode naturiste pentru prevenirea şi tratarea vergeturilor mai ştiţi?
sursa: nigeriafilms.com
sursa foto:unceai.ro
Lasă un răspuns