Am descoperit-o pe Parinoush Saniee anul trecut când i-am citit primul roman, „Cel care mă aşteaptă”. Şi mi-a plăcut. Evident, am căutat şi alte cărţi de-ale ei (şi bine am făcut) Aşa am ajuns la „Tatăl celuilalt copil”.
O carte care nu neaparat m-a “dat” pe spate cu stilul – e bine scrisă şi cursivă şi te prinde – însă a cărui subiect mi-a atins o coardă sensibilă.
Mamă de băiat sunt şi eu şi am tresărit de multe ori citind-o, am recitit pasaje, m-a răscolit, m-a pus pe gânduri. Ăstea-s calităţile care, cred eu, că fac din „Tatăl celuilalt copil” o carte ce merită citită.
Am impresia că am început cu finalul – oare ce să mai spun ca să vă conving şi pe voi acum?
Romanul îşi desfăşoară cursul în Iran. Prin ochii a două personaje – Shahab şi Maryam, mama lui, pătrundem în universul unei familii iraniene tipice, din clasa de mijloc în care toţi suferă, mai mult sau mai puţin sub povara impusă de tradiţie. Pentru mine ăstea sunt deja suficiente motive ca să mă apuc de citit cartea, fără să cunosc alte detalii. Asta pentru că mă fascinează orice ţine de Orientul Mijlociu şi găsesc mereu câte un autor care să-mi dezvăluie lumea şi traiul de acolo. Revenind la Tatăl celuilalt copil, fiecare capitol e prezentat din cele două perspective şi astfel fiecare întâmplare capătă noi înţelesuri. Pe de-o parte, Shahab, fiul mijlociu, pe de altă parte, Maryam, mama lui.
Trăsăturile personajelor se nasc din acţiunile lor: e Naser – tatăl, capul familiei consideră că rolul lui e de a le asigura confortul material, ignorând nevoile afective ale celor din jur, Maryam care alege să-şi crească cei trei copiii lăsând la o parte viaţa profesională şi sentimentele de neîmplinire o macină pe parcurs, Arash, fratele mai mare încearcă cu orice preţ să câştige dragostea tatălui, dedicându-se studiului şi uitând să mai fie copil, Shahab – personajul principal şi surioara Shadi, micuţa familiei.
Shahab are patru ani. Nu vorbeşte şi în clipa în care muţenia lui e interpretată de cei din jur drept prostie, deficienţă mintală, încep să apară primele probleme. Mama lui îl apără mereu în faţa rudelor – obişnuite să-şi dea cu părerea în toate chestiunile, tatăl e rupt între familia lui (mamă, frate) şi soţie – copii iar pentru Shahab atitudinea tatălui înseamă un singur lucru: nu sunt fiul lui adevărat, tatăl e doar a lui Arash şi Shadi (şi aşa îl va menţiona pe tot parcursul cărţii).
Acţiunea creşte în intensitate de la o pagină la alta, Shahab începe să-i urască pe toţi, se închide în el, singurii care îl înţeleg sunt Asi şi Babi, prietenii lui invizibili. “Doar Asi şi Babi mă înţelegeau şi mă iubeau aşa cum eram. Prezenţa lor era o binecuvântare. Nu ştiam dacă sunt băieţi sau fete, dar nu-mi păsa – erau exact aşa cum trebuiau să fie!”
Pentru că nu scoate nici o vorbă, fiecare acţiune îi este interpretată de alţii, e văzut drept nebun – evenimentele escaladează, e acuzat că a vrut să dea foc casei mătuşii lui şi cei din jur încep să se teamă de el. Până şi mama lui, unicul aliat, dă semne de îndoială privind capacităţile fiului ei. “Pe măsură ce puterile mamei slăbeau, mă prăbuşeam şi eu tot mai adânc.”
Pe la mijlocul primăverii, bunicul lui Shasab moare. Mama lui pleacă în oraşul natal şi-i lasă pe copiii cu tatăl lor. Relaţia dintre cei doi, tată şi fiu se deteriorează şi mai mult.
După patruzeci de zile de la moartea bunicului, bunica Bibi vine în vizită şi întreaga poveste se schimbă. Se înmoaie. Respirăm uşuraţi. Bunica e singura care îl înţelege, nu-l judecă, nu-l ceartă când îşi exprimă sentimentele.
“Bibi era acum colega mea de cameră. Pentru prima dată aveam alături pe cineva care mă înţelegea întru totul. Pentru Bibi nu conta ca nu vorbeam, prin urmare asta nu ne îngreuna în nici un fel relaţia. În camera mea ne creasem împreună o lume a noastră.”
Încet, încet Shahab începe să rostească primele cuvinte – “După o lună, stăteam cu uşurinţă de vorbă cu Bibi , era secretul nostru dulce. Bibi nu avea nici o dorinţă de a se mândri cuiva cu meritul că mă făcuse să vorbesc. Nu voia să demonstreze nimic. Nu voia să facă paradă cu mine. Şi, mai important decât orice altceva, nu mi-a trădat încrederea”.
Ultimul capitol ne aduce personajele, unul câte unul în prim plan. Nu vreau să vă stric pofta de citit şi descoperit – doar atât mai spun: ultimele pagini sunt revelatoare pentru orice părinte. Pe cuvânt!
Nota: Daca doriti sa cumparati cartea, o puteti face comandand-o online de .
alinafilip a zis
O recenzie foarte bine alcatuita incat sa-ti doresti sa citesti nu doar finalul, ci mai ales trairile bietului baietel. Felicitari Alexandrei!
Ancu a zis
salut,
Spuneai „Asta pentru că mă fascinează orice ţine de Orientul Mijlociu şi găsesc mereu câte un autor care să-mi dezvăluie lumea şi traiul de acolo”. Eu tocmai ce am terminat de citit „Cel care ma asteapta” si mi s-a aprins interesul pentru viata din Orient. Simt ca citind astfel de carti inteleg mai bine ce se intampla acolo, decat citind stirile sau carti de istorie. Ce alte carti/autori mai poti recomanda din seria asta?
Multumesc frumos,
Claudia a zis
Buna, Ancu!
Pana cand iti va recomanda Alexandra ceva iti pot recomanda ce ai citit eu si m-a impersionat: „Splendida cetate a celor 1000 de sori” scrisa de Khaled Hosseini.
Ai citit-o?
Ancu a zis
Salut, Claudia,
Nu am citit-o, dar acum m-am uitat pe un review si suna foarte bine. De altfel recunosc ca e prima carte scrisa de un autor din Orientul Mijlociu ( maxim cu cei din Orientul Indepartat m-am delectat pana acum), asa ca orice recomandare e binevenita. Am gasit deja Splendida cetate sub forma de ebook, asa ca mi-o voi cumpara saptamana aceasta :). Merci frumos,
Claudia a zis
Ancu, cred ca o am eu in format electronic 😉
Da un semn daca o vrei.
Ella a zis
Citiți Shantaram. O carte minunata despre India,despre iubire și frumuseste
Ancu a zis
Daca esti draguta si ai timp, poti incerca sa mi-o trimiti pe adresa songe.moi[arond]gmail.com. Foarte multumesc 🙂
Claudia a zis
Ok, o caut si ti-o trimit zilele astea 🙂
dana a zis
Buna , Cludia! Ai putea sa o trimiti si pe adresa : dannuta_77@yahoo.com? Multumesc mult. Si pe mine ma pasioneaza cultura si traditiile Orientului Mijlociu.
bebeu a zis
buna as dori si eu cartea te rog frumos! Multumesc mult
Donnie01357 a zis
Mi se pare o mare prostie sa va cresteti copiii raportandu-va la o fictiune, pentru ca asta este aceasta carte … o simpla fictiune, si mai mult de atat, o fictiune relatata intr-un anumit context politic si religios, intr-o tara cu o cultura mult prea vasta pentru a putea fi cuprinsa in cateva sute de pagini. Iar sa extragi esenta unei astfel de culturi dintr-o AMARATA de carte, sa afirmi ca poti intelege una din cele mai mari culturi ale lumii antice si contemporane deopotriva, mai bine decat daca ai citi o carte de specialitate, care prezinta FAPTE REALE nu FICTIUNI … ei bine, asta e culmea PROSTIEI. Fara suparare!
Claudia a zis
A spus cineva ca isi creste copiii raportandu-se la o carte? 🙂