Mi-au plăcut mereu cărţile de poveşti pentru copii. Când eram copil, o ţineam pe mama lângă mine la citit până biata de ea îşi pierdea răbdarea, mai apoi, am început să scriu eu poveşti şi acum, acum petrec ore bune citindu-i lui Ionuţ.
De fiecare dată când drumurile ne aduc prin ţară, oprirea la librărie e parte de program. Ofertă este, berechet, nu mă împac însă cu… calitatea. Majoritatea cărţilor pentru copii din librăriile de la noi, sunt traduceri, şi, din păcate nu dintre cele mai reuşite. Cu greu am găsit cărţi pe care să i le citesc micuţului, cap coadă, fără să le modific exprimarea. Ordinea cuvintelor. Sensul.
După îndelungi căutări însă am găsit şi multe care ne plac. Printre preferatele sunt toate cele apărute la editura Cartea Copiilor. Le recomand – fără vreun gând ascuns: traducerile sunt impecabile.
La loc de cinste în biblioteca lui Ionuţ e Nu ţi-e somn ursuleţule? o carte pe care eu una nu mă satur să o citesc iar el, nu se satură să o asculte. O carte care te face să visezi la iarnă lungă cu zăpadă multă, un cuib, un “acasă” plin de căldură, o carte care aduce în prim plan frica (mea preferată) de întuneric.
Ionuţ, care acum are patru ani, a început să teamă de întuneric în urmă cu aproape un an. Somn cu lumina aprinsă, lanternă la teatru, becuri în toată casă odată cu lăsarea serii. I-am acceptat teama fără să o luam în râs. Şi pentru că eu, pentru cam orice problemă ce ni se inveşte în cale, caut răspuns în cărţi, am găsit ceea ce căutam în cartea lui Waddell (exista şi alte cărţi din seria cu Pui de Urs şi Marele Urs, dar nu sunt traduse încă în limba română).
Povestea se construieşte în jurul Marelui Urs şi a lui Pui de Urs, care, după o zi petrecută afară, la zapadă, se retrag în peşteră, la culcare. Pui de Urs nu poate să adoarmă pentru că se teme de întuneric şi atunci Marele Urs îl linişteşte cum ştie mai bine: îi aduce un felinar care să-i lumineze camera.
La început unul mic, mic de tot, care însă nu luminează suficient şi tot aşa, până ajunge să aducă “cel mai mare felinar dintre toate felinarele”. Limbajul e simplu şi cald, liniştitor, povestea curge lin şi nu cred că există copil care să nu se lase fermecat de întâmplare.
Pui de Urs îl cheamă pe Marele Urs (care stă şi citeşte confortabil, în fotoliu, la lumina focului din cămin) de trei ori şi tot de trei ori, Marele Urs, pune jos cartea (“exact când mai avea doar trei pagini de citit până la partea interesantă”) şi se duce la el. Calm, pregătit să-l liniştească. Pui de Urs adoarme într-un final, în braţele Marelui Urs. O poveste caldă şi frumoasă pe care cu siguranţă micuţii o vor îndrăgi!
„Nu ţi-e somn ursuleţule?”, cartea scrisă de Martin Waddell şi ale cărei ilustraţii sunt făcute de Barbara Firth a apărut la editura „Cartea Copiilor” în august 2011 şi are 36 de pagini.
Lasă un răspuns