Am scris lunile trecute un articol despre trei produse care le consider utile în sarcina. Şi vorbeam atunci despre chiloţii cu centură pentru gravide care pot veni în ajutor atunci cand apar durerile de spate sau în lunile avansate de sarcina când burtica a crescut mult, despre utilitatea unei creme pentru tratarea hemoroizilor care, începând cu al treilea trimestru de sarcină apar în medie cam la 50% dintre femeile însărcinate precum şi despre cât de utile sunt cremele pentru prevenirea şi tratarea vergeturilor formate în urma întinderii pielii de pe burtică atunci când bebeluşul creşte.
A fost un articol bine primit şi citit, ceea ce m-a bucurat mult, semn ca a fost şi util. Una dintre cititoare mi-a amintit, cu bunavoinţă, că ar mai fi un produs de mare ajutor în sarcină şi pe care eu îl trecusem atunci cu vederea. Un produs despre a cărui utilitate se ştie poate mai puţin dar care ajută foarte mult în sarcină. Este vorba despre perna pentru gravide.
Deşi copilul meu e încă mic, deci sarcina am avut-o destul de recent, recunosc că nu ştiam atunci despre aceste perne speciale pentru gravide. Însă, la sfatul unei prietene care la rândul ei fusese însărcinata şi avea experienţă, am cumpărat şi folosit, în acea perioada o pernă obişnuită deoarece nu ştiam că ar exista perne speciale pentru gravide. Chiar şi aşa mai, stângaci folosită, acea pernă improvizată mi-a fost de mare ajutor aşa că astăzi m-am gândit să completez, prin acest mic articol recomandarea despre produsele utile în sarcină deci, pe lângă chiloţii cu centură, crema pentru hemoroizi sau cea pentru îngrijirea burticii, puteţi să mai treceţi pe listă şi perna pentru gravide.
Utilitatea pernei pentru gravide
Poate vă întrebaţi la ce foloseşte şi de ce e recomandată. Ei bine, medici recomandă ca după a 20-a săptămână viitoarea mamică să înceapă să doarmă, pe cât posibil pe spate deoarece se produce o presiune prea mare asupra venei cave inferioare iar sângele nu mai reuşeşte să circule cu presiune între picioare şi cap iar copilul nu va mai fi oxigenat corespunzător.
În plus, datorită modificării centrului de greutate în urma creşterii burticii se suprasolicită musculatura spatelui şi a membrelor inferioare, ceea ce duce la apariţia durerilor de spate, picioare, etc.
Folosind o pernă pentru gravide aceste inconveniente pot dispărea iar relaxarea se face mult mai uşor şi somnul devine mai odihnitor.
Ca să vă dau şi niste exemple, am scotocit pe net şi am găsit pe site-ul babyplus.ro două tipuri de astfel de perne. Una, simplă, în formă de L, ca cea din imagine, care are o lungime suficientă pentru a fi poziţionată atât sub burtă cât şi sub picioare
şi perna pentru gravide în formă de C, un pic mai scumpă, dar care practic inconjoară tot corpul, aşa cum puteţi vedea în imagine
Partea bună este că aceste perne pentru gravide nu se folosesc doar pe timpul celor câtorva luni de sarcină ci sunt utile şi după naştere, acestea putând folosi mai tarziu şi pentru susţinerea bebeluşului în diverse poziţii precum şi pentru alăptat. La fel, puteţi vedea în imaginea de mai jos cum mai poate fi folosită această pernă.
Dacă mai ştiţi şi alte produse utile în sarcină puteţi să îmi lăsaţi un comentariu mai jos şi voi continua seria de articole dedicate acestora.
Sarcină uşoară să aveţi! 🙂
sursa foto: babyplus.ro
alinafilip a zis
Am folosit intens aceasta perna facuta de mama mea. A folosit-o si sotul meu :))) Mie imi era mai greu cand amorteam noaptea si trebuia sa ma mut pe partea cealalta cu tot cu perna. 🙂 Apoi am folosit-o cu baietelul meu cand incepea sa stea in fundulet, pe post de perna covrig. Am folosit-o apoi la alaptat in primele saptamani dupa nastere. Acum…astept un motiv sa o scot din nou din punga, sa o folosesc cu drag! 🙂 O recomand. Poate fi croita foarte usor. E nevoie in schimb de ceva material de umplutura: puf de gasca sau fibra sintetica speciala pentru umpluturi de perna.
Claudia a zis
Eu nu am stiu pe atunci ca se pot cumpara si am improvizat cu una obisnuita.Drept sa zic si acum mai dorm cu o pernuta in brate :p
CrinaN a zis
Da. Un alt produs util pentru femeile insarcinate este PrestoGel 25 g- cel mai eficient produs pentru hemoroizi. Este singurul recomandat si in stare de gravidie. Trateaza si hemoroizii externi/interni dar si fisurile anale. Se gaseste la Remedii Online (www.remedii-online.ro) dar si in unele farmacii!