În biblioteca mea am un colţ dedicat cărţilor mele de suflet. Nu sunt multe, doar câteva volume pe care le redescopăr la intervale regulate. Le recitesc şi-mi sunt de fiecare dată tot mai dragi. La loc de cinste în grupul ăsta, se află cartea lui Muriel Barbery, „Eleganţa ariciului”. Am primit-o în dar de la o prietenă tare bună şi mi-a rămas aproape de suflet.
Personajele principale, în jurul cărora se desfăşoară întreaga acţiune ţi care ni se prezintă singure sunt: Renee, portăreasă în Paris, pe rue de Grenelle la numărul 7 şi Paloma, fiica cea mică a unei familii de bogataţi ce locuieşte în clădire.
Renee e o femeie modestă. Neatrăgătoare – şi conştientă de asta, trăieşte într-o lume a ei, ascunzându-şi talentele de toată lumea şi alegând anonimatul. Când avea cinci ani şi a mers la şcoală descoperă miraculoasa lume a cărţilor. “Întrucât foamea mea nu putea fi ostoită în jocul interacţiunilor sociale, pe care condiţia mea le făcea de neconceput (…) ea avea să fie ostoită în cărţi.” E o intelectuală în adevăratul sens al cuvântului, reuşeşte însă să-şi ascundă inteligenţa sub masca portătesei “toante”.
Paloma e o fetiţă excepţional de inteligentă care, nici ea, nu vrea sub nici o formă să fie remarcată. “Cum nu prea am chef să fiu remarcată şi cum, într-o familie unde inteligenţa este o valoare supremă, un copil supradotat n-ar avea niciodată linişte, încerc, la şcoală, să-mi reduc performanţele, dar chiar şi aşa sunt mereu prima. (…) Trebuie să-ţi dai multă osteneală ca să pari mai prost decât eşti”.
Nu reuşeşte să se adapteze la ritmul familiei ei – sunt nişte superficiali şi are gânduri profunde despre viaţă şi sensul ei. “Oamenii cred că aspiră la aştri şi sfârşesc ca nişte peştişori aurii într-un bol. Mă întreb dacă n-ar fi mai simplu să li se explice de la început copiilor că viaţa-i absurdă. Asta ar răpi câteva momente bune copilăriei, dar i-ar aduce un câştig considerabil de timp adultului – fără a mai pune la socoteală că l-ar cruţa de cel puţin un traumatism, cel al bolului” (Vă avertizez, fiecare pagină are citate care-s subliniate şi analizate şi gândite şi întoarse pe toate părţile! O să încerc totuşi să păstrez şi misterul, ca să vă fac poftă de citit, nu alta!)
Paloma ia o decizie: la sfârşitul anului şcolar, în ziua în care va împlini treisprezece ani, se va sinucide.
Toate planurile – ale lui Renee de a rămâne veşnic o anonimă şi ale Palomei sunt date peste cap în momentul în care apartamentul familiei Arthens se mută un japonez înstărit, domnul Ozu. Trebuie să menţionez că personajele mele dragi sunt fascinate amândouă de cultura japoneză – Renee de filme şi Paloma de limbă şi cultură. Paloma se împrieteneşte cu Kakuro care începe să o bănuiască pe Renee că nu e ceea ce pare a fi. Micuţa şi domnul Ozu par să se pună de acord: “Kakuro crede că motanul ei se numeşte Leon după Lev Tolstoi şi suntem amândoi de acord că o portăreasă care citeşte Tolstoi şi cărţi de la Vrin poate că nu-i ceva tocmai obişnuit. El are chiar elemente foarte pertinente pentru a considera că doamnei Michel îi place mult Anna Karenina şi e hotărât să-i trimită un exemplar”.
Paloma o simpatizează pe Renee careia îi face o caracterizare ce mie, personal, mi s-a întipărit în minte (şi care explică şi titlul romanului): “Doamna Michel are eleganţa ariciului, pe dinafară e plină de ţepi, o adevărată fortăreaţă, dar am senzaţia că pe dinăuntru este la fel de rafinată ca şi aricii, care sunt nişte făpturi în chip înşelător indolente, cumplit de singuratice şi teribil de elegante”.
Domnul Ozu o invită pe Renee la cină şi între cei doi se naşte o prietenie bazată pe dragostea amândurora pentru lectură, artă şi frumos. Povestea e aşa de frumoasă, presărată cu vorbe care mi-au ajuns la suflet. Nu vreau să vă stric pofta de citit dezvăluind finalul – sper că v-am trezit interesul. E cu adevărat o carte frumoasă şi care pe mine mă lasă-n lacrimi de fiecare dată când o citesc.
P.S. Ieri seară am încălcat (din nou) o regulă pe care mi-o impun de fiecare dată când e vorba de o carte ce-mi place mult şi care a fost şi ecranizată. De cele mai multe ori – ca să nu zic de fiecare dată! ecranizările m-au dezamăgit crunt. E cazul şi cu Eleganţa ariciului ecranizată în 2009 (film francez). Am rezistat exact 20 de minute. Nu o să vă spun să nu vă uitaţi, cred însă că romanul merită timpul dumneavoastră, filmul nu.
Nota: Cartea o puteti comanda online de la magazinele online, de multe ori la pret redus. Vezi aici oferta.
Maine primesc aceasta carte, am cumparat-o de pe un magazin on-line dupa ce am citit recenzia foarte buna. Voi reveni cu impresii. Inceputul ( „În biblioteca mea am un colţ dedicat cărţilor mele de suflet.”) a fost foarte convingator.
Aceasta carte e geniala, e cea mai buna carte pe care am citit-o in anul 2015.
Tocmai am terminat cartea și eram curioasă să văd filmul. Așa am ajuns pe pagina asta și sunt tare bucuroasă să realizez că vă știu de pe grupul de Facebook și, cu atât mai mult, că împărtășim aceeași simpatie pentru Eleganța ariciului.