Poate să pară surprinzător, dar marea majoritate a românilor nu ştiu pur şi simplu ce înseamnă o apă minerală. Deşi există legi în domeniu, norme foarte precise de etichetare, noţiuni inginereşti care nu lasă loc la păreri personale, oamenii pur şi simplu şi-au însuşit o memă de tip prostie colectivă.
Indiferent de nivelul de educaţie, începând cu intelectuali, continuând cu chelnerii care te servesc la masă în restaurant şi până la oamenii care nu au nici un fel de şcoală, apa minerală este o noţiune cunoscută vag, din folclor cum se mai spune, din ce s-a auzit pe ici pe colo. Şi este atât de simplu să citim doar eticheta de pe sticla cumpărată! Pe etichetă trebuie să fie scris totul clar.
Care este deci marea eroare făcută de majoritatea oamenilor? Se confunda apa minerală cu apa carbogazoasă. Deci dacă apa “pişcă la limbă” se zice că este minerală, daca nu, nu. Câteva precizări, ca să ne înţelegem. Orice apă, chiar şi cea scoasă din fântâna din curte, nu este pură, ci are dizolvate în ea substanţe numite săruri minerale şi oxizi minerali, sau minerale în general. Diferenţa este dată de cât de multe minerale sunt dizolvate.
În Romania, dacă sunt peste 500 mg/L (miligrame la litru), apa se numeşte minerală, dacă sunt între 50 mg/L si 500 mg/L atunci apa este oligominerală (oligo este element de compunere, prefix, şi înseamnă mic, sărac, mai puţin numeros, deci o apă mai saracă în minerale), iar dacă sunt sub 50 mg/L este apă de izvor sau de masa. În plus apele pot să aibă sau să nu aibă dioxid de carbon dizolvat.
Pentru că oamenilor le place gustul “pişcator la limbă”, dar şi pentru a menţine în timp sărurile dizolvate, s-a introdus în apele minerale dioxidul de carbon, în plus pe lângă cel pe care-l conţineau deja de la sursă. Dar acest dioxid de carbon s-a introdus şi în “apa chioară” de izvor, care în nici un caz nu e minerală. Vă mai amintiţi sifonăriile de pe vremuri? Acolo se introducea dioxid de carbon în apa de la robinet, ca să “pişte la limbă”. Apa care are adăugat dioxid de carbon se numeşte carbogazificată. Dar dioxidul de carbon care este în apa minerală de la sursă poate fi şi scos complet, şi atunci obţinem apa minerală decarbogazificată (plată), aşa cum se poate citi corect pe etichete.
În fine, cum ştim care este apa minerală? Citim eticheta! Gustul doar nu ne poate spune care este o apă minerală şi care nu, în afară de apele minerale foarte bogate în săruri, care se găsesc la izvoare, în staţiunile balneoclimaterice. Dacă “pişcă de limba” nu înseamnă neaparat că este apă minerală. Poate fi şi apă de la robinet!
Apa plată este o apă minerală din care s-a scos dioxidul de carbon! Nu “pişcă la limbă”, dar pe eticheta se poate citi compoziţia. Orice apă minerală trebuie să aibă pe etichetă un mic tabel în care sunt trecute concentraţiile unor substanţe, cele mai întâlnite. Dacă pe eticheta sticlei cumpărate nu este micul tabel, nu avem de-a face cu o apă minerală.
Iată câteva situaţii (mai există şi altele):
– apa minerală naturală – are săruri minerale, are şi dioxid de carbon, dar puţin, de la sursă (“pişcă la limbă” dar uşor); are şi tabelaş cu compoziţia;
– apa minerală carbogazificată – are săruri minerale şi dioxid de carbon adaugat în plus faţă de cel de la sursă (“pişcă la limbă” mai tare); are tabelaş cu compoziţia;
– apa minerală decarbogazificată parţial – are săruri minerale şi dioxid de carbon de la sursă, din care s-a mai scos o parte (aproape că nu “pişcă la limbă” deloc); are tabelaş cu compoziţia;
– apa minerală decarbogazificată (plată), pe scurt apa plată – este o apă minerală deoarece are săruri minerale, dar tot dioxidul de carbon a fost scos; nu poate fi deosebită de apă de fântână sau de la robinet doar după gust, numai analizele chimice evidenţiază prezenţa sărurilor minerale; are tabelaş cu compoziţia;
– apa de izvor (sau de masă) carbogazificată – nu are săruri minerale deci nu este o apa minerală chiar dacă “piscă la limbă”! Nu are nici tabel cu compoziţia! Este apă care creeaza cele mai mari confuzii, alături de cea plată!
– apa de izvor (sau de masă) necarbogazificată – nu are săruri minerale, nu are nici dioxid de carbon, nu are nici tabelaş cu compoziţia.
Indiferent de tipul de apă, pe etichetă trebuie să fie trecută şi sursa! Toate apele îmbuteliate trebuie să provină din surse sigure, de adâncime, microbiologic pure, deci să nu aiba microbi!
sursa foto: stiri.com.ro
Multumim! Un articol bun.