Din ce în ce mai multe studii demonstrează faptul că societăţile occidentale recunosc eşecul politicilor lor educaţionale în domeniul pregătirii tinerilor pentru viaţă. Vechile concepţii de a oferi totul „pe tavă” propriilor copii se pare că au condus la creşterea unei generaţii care crede că totul i se cuvine.
Copiii obişnuiţi să „bată din picior” şi să primească de-a gata absolut totul se confruntă cu mari probleme de adaptare odată ce au ajuns la maturitate. Nu numai în ţările bogate se întâlnesc astfel de probleme. Auzim aproape zilnic şi la noi de cazuri în care odraslele unor îmbogăţiţi peste noapte fac accidente cu maşinile lor scumpe, iau parte la scandaluri, consumă droguri şi în general se comportă total iresponsabil. Iar părinţii parveniţi în loc să se preocupe de educaţia copiilor, fac tot posibilul să-i scape de răspundere.
Bill Gates, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, ştie ce înseamnă munca şi educaţia. Fundaţiile pe care le sponsorizează, inclusiv cele conduse de soţia lui, se implică foarte mult în problemele educaţiei. Acesta a preluat de la Charles Sykes câteva idei şi le-a prezentat la seminarii şi conferinţe sub forma a 11 sfaturi care ar trebui să ne dea de gândit.
Sunt câteva reguli potrivite pentru a asigura copiilor noştri o educaţie reală, solidă, care să-i pregătească cu adevărat să facă faţă problemelor vieţii.
Sfatul 1: Obişnuieşte-i cu ideea că viaţa nu este dreaptă întotdeauna – dar este frumoasă şi merită trăită, adăugăm noi dintr-o veche înţelepciune orientală.
Sfatul 2: Trebuie mai întâi să realizezi ceva, apoi să te lauzi.
Sfatul 3: Imediat ce termini şcoala nu vei câştiga foarte mulţi bani. Va trebui să munceşti poate un deceniu ca să fii vicepreşedinte la o companie, cu maşină şi secretară personală.
Sfatul 4: Crezi cumva că profesorul tău este prea sever? Stai să-l vezi pe şeful tău!
Sfatul 5: Crezi cumva că este o ruşine să vinzi hamburgeri? Pe vremea bunicilor tăi asta era considerată o mare şansă!
Sfatul 6: Nu este vina părinţilor tăi când tu „ai sfeclit-o”! Nu te mai plânge de greşelile pe care le-ai făcut, ridică-te, învaţă din ele şi mergi mai departe!
Sfatul 7: Părinţii tăi nu erau aşa de „încuiaţi” înainte să te naşti tu. Dacă ţi se par „ramoliţi”, gândeşte-te că au ajuns aşa pentru că au trebuit să te crească pe tine, să strângă mizeria pe care o făceai tu, să te spele şi să îţi dea de mâncare, să îţi plătească hainele şi studiile.
Sfatul 8: Se poate ca în şcoala ta să nu fi fost lăsaţi corigenţi. Se poate că aveai dreptul la oricât de multe încercări pentru a „nimeri” răspunsul la o întrebare. În viaţa reală asta este egal cu zero. De multe ori ai dreptul la o singură încercare şi trebuie să ştii răspunsul corect, nu să-l „nimereşti”.
Sfatul 9: Cel care te angajează nu o face pentru ca tu „să te descoperi” pe tine. Fă asta pe timpul tău!
Sfatul 10: Ce vezi în filme sau la televizor nu este viaţa reală. Viaţa reală ar putea fi mult mai simplă, dar este de fapt mult mai complicată pentru fiecare om, nu numai pentru tine.
Sfatul 11: Ai grijă cum te porţi cu tocilarii din clasa ta sau din şcoala ta! Într-o bună zi s-ar putea să lucrezi pentru vreunul dintre ei.
surs:www.mustforward.com
adorcristy a zis
Reblogged this on Prietenii Sfântului Iulian din Tars.
Adela a zis
Chiar azi am asistat la o lectie de istorie si profa le zicea copiilor ca sunt norocosi ca pot avea parte de educatie. Copiii din anii 1800 lucrau in fabrici cate 15 ore pe zi , nu aveau parte de o astfel de sansa, nu aveau o sansa sa aleaga ce vor sa faca cu viata lor.