Zilele acestea îl comemorăm pe William Shakespeare (26 aprilie 1564 – 23 aprilie 1616). Se împlinesc 450 de ani de la naşterea şi 398 de ani de la moartea unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile, William Shakespeare.
Se ştie că data de 26 aprilie 1564 este data botezului copilului William, data exactă a naşterii nefiind cunoscută. Oraşul unde a văzut lumina zilei cel mai mare scriitor de limbă engleză se numeşte Stratford-upon-Avon (Stratford de pe râul Avon) şi se află la 35 km sud-est de Birmingham şi la 8 km sud-vest de Warwick.
Ca o glumiţă, îmi amintesc de profesoara de literatură care ne spunea că familia lui Shakespeare era considerată a fi de condiţie modestă, dar totodată ne arăta şi casa „modestă” în care s-a născut marele scriitor. Oare care or fi fost standardele vremii referitoare la condiţia socială?
Autor prolific, William Shakespeare a scris piese de teatru (comedii, istorice şi tragedii), poezii (celebrele sale sonete) şi două poeme narative de mari dimensiuni. A fost tradus în toate limbile pământului, iar piesele sale de teatru au fost jucate în toată lumea mai mult decât ale oricărui alt autor. Se vor mai juca şi de aici încolo cât e lumea, deoarece Shakespeare, considerat un exponent al clasicismului, a creat situaţii şi personaje care sunt eterne. Cine nu a auzit de Hamlet, de Othelo sau Romeo şi Julieta, de Titus Andronicus sau Regele Lear şi Macbeth?
Se ştie de asemenea că William Shakespeare a fost şi actor. Stilul său de a scrie era subordonat cerinţelor vremii, asta însemnând o limbă stilizată, cuvinte alese cu mare grijă, potrivite pentru a fi declamate de către actori. Poate şi de aceea operele sale sunt nemuritoare, iar multe piese de teatru au fost transpuse în filme a căror acţiune se petrece chiar şi în timpurile moderne.
Chiar dacă a fost cunoscut şi apreciat şi în timpul vieţii, se ştie că recunoaşterea deplină a geniului său a fost postumă, operele sale nemuritoare fiind citite şi astăzi de mii de oameni.
Voi ce aţi citit din opera marelui William Shakespeare?
Lasă un răspuns