Care este cel mai înalt munte din lume? La această întrebare multă lume va răspunde imediat că vârful Everest din Munţii Himalaya este cel mai înalt. Fără nici o îndoială, Everest este cel mai înalt punct de pe Terra, având 8.848 m deasupra nivelului mării. Măsurătorile, efectuate de indieni în anul 1955 au fost confirmate apoi de chinezi în 1975.
Dar în ceea ce priveşte cel mai înalt munte de pe glob, lucrurile stau puţin diferit. De ce? Pentru că există şi alţi munţi mai înalţi, dar care nu se ridică atât de mult deasupra nivelului mării, pentru că o parte din ei se află sub apă.
Cu o înălţime de 4.207 m, Mauna Kea este cel mai înalt vârf din Insulele Hawaii (S.U.A.), dar şi cel mai înalt munte din lume. Asta deoarece Mauna Kea are 10.100 m, măsurat de la baza sa, situată în adâncul oceanului Pacific. Cu alte cuvinte, mai mult de jumătate din munte este situat sub apă (aproape 5.900 m).
Mauna Kea este situat în Insula Hawaii, cea mai mare insulă din Arhipelagul Hawaii şi este un vulcan „adormit”. În arhipelag există numeroşi vulcani încă activi, aşa cum a fost şi Mauna Kea acum 4.600 de ani, când a erupt pentru ultima dată. Totuşi nu se consideră că vulcanul este stins, ci că ar putea erupe din nou cândva, dar cu riscuri considerate „normale” în ceea ce priveşte pagubele pe care le-ar putea produce.
Tot pe Insula Hawaii se află şi Mauna Loa (4169 m), care are cu doar 38 de metri mai puţin decât Mauna Kea, dar este considerat cel mai mare munte de suprafaţă de pe Terra în ceea ce priveşte masa şi volumul şi totodată cel mai mare vulcan. Fiind şi destul de înalt şi foarte întins în acelaşi timp, s-a calculat că are un volum de 75.000 de kilometri cubi. A erupt timp de 700.000 de ani şi este încă activ, 24 martie – 15 aprilie 1984 fiind perioada ultimei erupţii, dar nu sunt erupţii explozive.
guest post by Traian
chiar zilele trecute m-a intrebat copilul meu care este cel mai inalt munte din lume. i-am spus si eu ce stiam, Himalaya. doar ca el vroia sa stie care este muntele care urca pana sus, dincole de nori, la Doamne Doamne :)…
Noroc de sotul meu ca nici eu nu stiam care e cel mai inalt munte din lume 🙂
Despre muntele care ajunge pana la Doamne Doamne cred ca nici el nu stie :)))
Ba da, stiu. Puteti spune tuturor copiilor si oamenilor maturi ca muntele care poate ajunge pana la Doamne Doamne este cel din inima…