Astăzi începe Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia. Bărbaţii şi nu numai ei vor putea admira printre altele şi şuturile cu efect expediate de jucătorii de valoare din toate selecţionatele naţionale, multe dintre acestea sperând să le vedem oprite în plasele porţilor.
Ce e frumos place şi ochiului şi inimii şi nu se poate uita uşor. Dar oare cum ajunge mingea de fotbal să capete astfel de efecte care par curioase şi ciudate totodată? Dar ce zic eu de mingea de fotbal, că efecte de curbare a traiectoriei se pot observa şi la mingile sau bilele folosite şi în alte sporturi: handbal, baschet, volei, tenis de câmp, tenis de masă, baseball, golf, crichet…
Gustav Magnus (1802 – 1870) este numele fizicianului german care a descoperit efectul care constă în curbarea traiectoriei unui corp care se roteşte totodată în jurul unei axe ale sale. Chiar dacă efectul se observă mai uşor la corpurile de formă cilindrică sau sferică (mingile, bilele), el apare la corpuri de orice formă, dar este mai dificil de observat. Când a descoperit efectul, Magnus studia deviaţia proiectilelor de artilerie în zbor.
Nu voi intra în detalii care implică formule sau calcule matematice, pentru că trebuie să ştiţi că efectul se supune unor ecuaţii şi poate fi calculat, dar intuitiv îl putem înţelege prin diferenţele de presiune care apar în zonele corpului în rotaţie, datorită vitezelor relative diferite ale aerului care trece pe lângă mingea în zbor.
Dar până la superbele şuturi cu efect pe care o să le vedem la meciurile de la Campionatul Mondial, ce-ar fi să admirăm unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria fotbalului?
guest post by Traian
Lasă un răspuns