De când mă știu mi-au plăcut poveștile din alte vremuri. Despre alte vremuri. O puneam pe bunica să-mi povestească aventuri de pe timpurile tinereții ei, apoi pe ai mei părinți – unele imagini din cele istorisite de ei, îmi sunt încă proaspete-n minte, în pofida faptului că eram doar de o șchioapă atunci când s-au întâmplat.
Când am dat peste romanul lui Dan Lungu, mi-au revenit în minte mormane de amintiri. Așa cum mi se întîmplă atunci când vizionez câte un film de pe vremea răposatului (am colecții întregi, de la filme cu Amza Pelea la Toma Caragiu). Am retrăit cumva alături de personaj întâmplări – și m-am trezit răscolindu-i pe ai mei cu întrebări “Dar chiar așa a fost atunci?»
Povestea romanului e simplă și ne oferă șansa unei introspecții în trecut, prin prisma personajului principal, Emilia Apostoae, pensionară. La zece ani după căderea comunismului, înaintea alegerilor, aceasta primește un telefon de la Alice, fiica ei emigrată în Canada care o sfătuiește “Să nu voteze cu foștii comuniști!»
Pentru Elena acesta e momentul unei lupte, a unei crize de identitate. Ea e unul dintre aceia care regret căderea comunismului – «Atunci am trăit și eu bine, într-adevăr. Cu o sută de lei, Doamne, ce masă puteai lua la restaurant! Cu tot cu desert! Eu câștigam pe vremea aia patru-cinci mii de lei, diferit de la lună la lună, după realizări. Doamne, ce de bani erau! Acum, de când cu inflația, cinci mii e un bilet de tramvai!»
În momentul în care o vecină, Rozalia, îi povestește viața ei chinuită din timpul comunismului – fuseseră o familie relative bogată, care peste noapte s-au trezit jupuiți de tot avutul lor, Elena începe să se simtă vinovată. Iar când Alice o sună din nou, să se asigure că mama ei nu va vota tot cu foștii comuniști, femeia se simte ruptă și neînțeleasă : «I-am explicat că viața mea e viața mea, că eu știam cel mai bine cum trăisem. Dacă totul fusese un rahat, unde erau tinerețile mele? Nu făcusem rău nimănui, nu băgasem pe nimeni la închisoare, nu turnasem la Securitate, de ce să mă simt vinovată?»
Romanul, apărut la Ed. Polirom (2013) e ușor de citit, o continuă plimbare cu povești din trecut, comparații și un limbaj ce mie una mi-a amintit de mama (care, între noi fie vorba, nu regretă comunismul și nici nu-i duce dorul).
Lectura ideală de vacanță!
Dacă ţi-a plăcut recenzia distribuie ca să afle şi prietenii tăi!
Lasă un răspuns