Vă plac citatele din cărţi? Mie da. Uneori, când am timp liber (puţin, ce e drept) dar nu am chef să citesc o carte ci doar să „răsfoiesc” ce au mai scris alţii intru pe net şi caut site-uri cu citate din cărţi. Aşa mai aflu lucruri interesante şi fac cunoştinţă cu scriitori despre care nu am auzit şi care altfel nu mi-ar fi atras atenţia.
Dar imi şi aduc aminte de cei ale căror cărţi le-am citit în copilărie, ca să nu zic, în tinereţe. 🙂 Cred că v-am mai povestit despre biblioteca mea, despre faptul că e deja neîncăpătoare şi că mi-a fost cel mai bun prieten în copilărie şi adolescenţă când citeam pe nerăsuflate tot ceea ce părinţii mei, oameni cu dragoste faţă de cărţi au cumparat în acele vremuri, deloc uşoare. În mare parte, biblioteca conţine cărţi clasice, scrise de autori consacraţi cum sunt Alexandre Dumas, Balzac, Shakespeare, Tolstoi etc dar şi cărţi semnate de autori contemporani.
Dupa ’89, cand am început şi eu să căştig un ban şi a existat mai multă libertate în ceea ce priveşte publicarea cărţilor unor autori care până atunci erau interzisi sau poate ignoraţi în mod voit, biblioteca mea s-a îmbogăţit cu cărţi de care acum, drept să zic nu prea sunt încântată. Însă pe vremea aceea erau la modă. Şi acum mai sunt. Şi aici mă refer la romanele de tipul romance scrise de autori precum Sidney Sheldon sau Sandra Brown. Da, am citit, ca orice om, cred, şi cărti din astea. Probabil mai mult de curiozitate şi până când mi-am dat seama că fac parte din genul de lectură pe care să o citeşti doar dacă nu ai altceva mai bun de făcut pentru ca prea multe de acolo nu ai ce învăţa.
În general consider că o carte o citeşti ca să ai ce învăţa din ea însă accept şi ideea de a citi o carte doar ca să te relaxezi, ca să nu meditezi la nimic profund sau să tragi învăţăminte din ea. Poate doar pentru a visa la nişte locuri frumoase pe care nu ai avea altfel ocaia să le vezi decât cu ochii minţii, sau să trăieşti poveşti de iubire altfel de cât a ta. Acesta e genul de lectura de vară. Nu ştiu dacă exista termenul asta dar eu aşa le numesc, poate pentru că vara predispune la visare iar iarna la meditaţie. Din punctul meu de vedere. 🙂
Şi ca să împac cumva felul meu meditativ de a fi cu subiectul uşor al lecturilor de vară, compensez, pe perioada vacanţei cu răsfoirea site-urilor care au citate, maxime şi cugetări. Aşa ajung să mai descopăr autori despre care nu am auzit.
Şi am să vă dau şi un exemplu. Nu am citit carti de A. W. Tozer şi nici nu am auzit până mai ieri de acest autor însă mi-au atras atenţia două citate din cărţile lui, şi aş fi interesata să citesc ceva scris de el. Vă las şi vouă mai jos aceste citate ca să aveţi la ce medita în concediu 😉
„Fiecare om este ceea ce admiră în taină. Dacă aş putea afla ce admiri, aş şti ceea ce eşti, fiindcă oamenii sunt ceea ce gândesc când sunt liberi să se gândească la ce vor.”
si
„Lucrul cel mai important pentru un om nu este ceea ce spune sau face la un moment dat, ci modul în care se raportează la Dumnezeu.”
Vouă vă place să cititi citate din carţi? Ce vă place să citiţi pe perioada concediului?
sursa foto:amolife.com
Si mie imi plac citatele din carti.Caut cartile pe net,ma uit la preturi,oferte,daca se gasesc pe vreun blog la schimb,citesc pareri despre ele si previewuri daca gasesc.La fel ca tine cred ca exista carti din care ai ce invata si altele de citit cand te plictisesti de moarte.
Da, e mai bine sa ne interesam inainte de a cumpara o carte. Uneori aparentele inseala si chiar unele recomandari facute de un prieten pot fi inselatoare. De aceea cred ca inainte de a cumpara o carte ar trebui sa cautam sa citim cat mai multe pareri despre ea.
Dar despre asta voi scrie in alt articol… 😉
De obicei citesc și din dorința de relaxare, dar și din dorința de a învăța măcar un lucru nou! Citesc zilnic…și am un principiu, dacă încep o carte, chiar dacă nu-mi place, o termin de citit! E o obsesie a mea 😀 Da, cititul este un mod constructiv de a ne petrece timpul, nu-i așa?
Ei, uite ca eu nu reusesc sa fiu asa de tenace ca tine.Daca nu imi place o carte nu reusesc sa o citesc pana la capat 🙁
Cititul, da, este cel mai constructiv mod de a ne petrece timpul 🙂
hei! citim…oricand ! In concediu , cand stau la plaja neaparat imi trebuie o carte ! voi citi trilogia lui Murakami 1Q84 . Am o listat atat de mare incat nici nu stiu de unde sa incep :-)) cat depsre citate…da….pe cand eram mai mica aveam chiar un caiet in care imi treceam citate , expresii …am adunat atatea cuvinte frumoase 🙂 Tu ..ai mai citit Fluturi ? 🙂
Ei…nu am mai citit-o. E pe lista de asteptare. Adevarul e ca nici nu am gasit-o.Probabil ca daca o aveam in mana o citeam 🙂
Mi-ar placea sa citesc ceva de Murakami, ca tot am auzit de el dar…la fel nu am avut ocazia 🙁
Si eu imi propun sa citesc zilnic. La fel nu las o carte daca nu imi place (exceptie a fost Barbati care urasc femeiele; traducerea a fost horrible dar am citit ulterior intreaga trilogie Millenium in Engleza si mi-a placut enorm). Vara citesc mai putin decat iarna. Din pacate. Am tras de mine aproape o luna sa termin cartea 2 din trilogia Jason Bourne. Acu trag de mine pentru cartea 3 🙂 Citesc mult travel si action. Citesc mult cand calatoresc (trece timpul mai usor pe tren sau avion)
Da, vara e mai greu cu cititul. Mai mult cu privitul 😉
De aia imi mai arunc ochii pe citate ca sa nu uit sa citesc :)))