Vă povesteam acum câteva luni, într-o postare, despre cum să-ţi faci un blog. Spuneam atunci că, dacă vrei să păşeşti în rândul celor ce sunt fericiţii deţinători ai unui spaţiu virtual, până să ajungi la etapa de creare site ar trebui să respecţi câţiva paşi necesari pentru început.
În primul rând ar trebui să te gândeşti la un nume pe care să îl pui blogului. Numele ar trebui să fie cât mai scurt şi uşor de reţinut dar şi reprezentativ pentru ceea ce vrei tu să faci în viitor. Sau dacă vrei, poţi chiar să foloseşti numele tău dacă ai de gand să îl transformi într-un brand.
În al doilea rând trebuie să te decizi dacă vrei să investeşti financiar în blog/site cu alte cuvinte să optezi pentru una dintre variantele de găzduire: gratis sau plătită. Dacă ai gânduri serioase în ce priveşte prezenţa ta în blogosfera, îţi sugerez să începi direct cu un site pe domeniu propriu. Ai să te întrebi şi de ce spun asta. Dintr-un motiv foarte simplu: mai târziu îţi va veni mai greu să muţi conţinutul de pe blogul vechi găzduit pe platforma gratis, te va costa mai mult şi vei avea de muncă la aranjatul şi rearanjatul postărilor mutate şi nu în ultimul rând vei pierde poziţia pe care în timp ai câştigat-o în ochii motoarelor de căutare trebuind practic să o iei de la început.
Da, este adevarăt ca acest transfer se poate face apelând la o redirecţionare a traficului de la vechiul blog catre cel nou dar vorbim de o cheltuială şi o muncă în plus pe care le poţi evita dacă ştii de la început ce îţi doreşti de la prezenţa ta online.
După ce ai luat decizia în ce priveşte numele şi platforma pe care vrei să-ţi găzduieşti site-ul urmează alte decizii de luat. În cazul în care te-ai hotărât să-ţi cumperi un domeniu propriu trebuie să găseşti o firmă sigura şi serioasă care să îţi găzduiască domeniul cumpărat, apoi urmeaza partea de creare site şi cea de optimizare SEO. Şi nu în ultimul rând va trebui să te gândeşti la a scrie conţinut de calitate care să atragă cititorii.
În ce priveşte partea de creare site şi optimizare SEO, lucrurile se complică puţin. Ori eşti dispus să investeşti mai departe din punct de vedere financiar şi să angajezi o firmă specializată care să se ocupe de partea tehnică ce ţine de creare site şi optimizare SEO, ori porneşti, cu răbdare pe drumul anevoios al studiului pe cont propriu. Va dura mai mult până când îţi vei vedea munca apărută pe primele pagini ale motoarelor de căutare însă se poate şi aşa.
Rămâne ca tu să evaluezi situaţia şi să decizi ce e mai bine pentru tine în funcţie de ceea ce doreşti dar şi de posibilităţile tale financiare. Daca e vorba doar de pasiune poţi să mergi pe varianta studiului pe cont propriu însă daca ai o afacere pe care vrei sa o promovezi, atunci ar fi ai bine să apelezi la specialiştii în domeniu care se pot ocupa în locul tău de partea tehnică de creare site şi optimizare SEO.
Parerea pe care mi-am exprimat-o eu acum este una personală si este datorată experienţei pe care am avut-o de-a lungul celor aproape doi ani şi jumătate de când am făcut primii paşi in lumea virtuală. Dacă aveţi întrebari sau sugestii vă invit să le lasaţi într-un comentariu la această postare în ideea că ele vor fi de folos şi celor ce vor citi articolul.
sursa foto: digitalsherpa.com
Lucrurile pe care spui tu aici sunt simple, dar foarte adevarate. Asta e baza bloggingului. Ma intreb cam cat costa o astfel de oferta de optimizare…ca de meritat sunt convinsa ca merita.
Cred ca putem afla daca punem mai multe intrebari 😉
Eu una as prefera sa invat eu sa optimizez site-ul si chiar ca imi fac unul dar….multe mai vreau eu 🙂
Şi eu aş prefera să învăţ tot singură, dar şi eu vreau prea multe. Pentru că nu am făcut lucrurile cum ar trebui de la început, mă găsesc exact în faza pe care o descrii cu ideea de mutare. Mă gândesc demult la ea, dar nu ştiu de ubde să mai găsesc timp să învăţ cum se face şi apoi să rearanjez fiecare articol. Dacă faci acea redirecţionare, am înţeles bine că nu se pierde rankul şi toate linkurile câştigate în timp?
Din cate stiu eu Page Rank-ul se pierde insa avantajul este ca se recupereaza mai rapid decat daca o iei de la zero. Link-urile pe care le ai in blogroll la altii se pierd din pacate 🙁
Eu am preferat sa fac pasul asta fara redirectionare din motive financiare si acum am mai mult de munca.
Transferul se face relativ usor si uite ca mi-ai da o idee despre ce sa mai scriu data viitoare. Poate fac o rubrica permanenta pe aceasta tema, daca este interes 🙂