Până acum v-am obişnuit cu recenzii ale unor cărţi, hai să le spunem … serioase, cu subiecte la care eşti tentat să te gândeşti mult timp după ce ai citit cartea. Mă refer aici la recenziile unor cărţi precum „Creierul lui Budha – Neuroştiinta fericirii, iubirii şi înţelepciunii„, „Sănătatea perfectă” sau „17 ecuaţii care au schimbat lumea„. Acestea sunt doar câteva exemple luate la întâmplare, titlurile cărţilor la care am făcut recenzii sunt mult mai multe şi le găsiţi în categoria lecturi de pe blog.
Astăzi însă o să vă surprind cu recenzia la o carte dintr-o altă categorie: carţi romantice. E vară, e soare, e vacanţă şi ce e mai potrivit pe aşa o vreme decât lectura unei cărţi cu un subiect mai relaxant dar care să te facă să o citeşti cu curiozitate în acelaşi timp. Este vorba despre cartea Norei Roberts, „Legături primejdioase„, o carte pe care o recomand a fi citită in concediu sau într-un weekend ploios în care nu vrem decât să lenevim în pat cu o carte în mână dar al cărui subiect să fie unul nu prea profund.
Este prima carte scrisă de Nora Roberts pe care o citesc şi trebuie să recunosc că … mi-a plăcut. În ce sens? Pur şi simplu m-a destins citirea ei. Sinceră să fiu am început să o citesc cu circumspecţie la gandul că voi da peste o cartea siropoasă care nu m-aş fi mirat să mă plictisească şi să mă facă să o las rapid din mână. Însă mare mi-a fost surpriza să constat exact opusul, nu am reuşit să o las deoparte până nu am terminat-o.
Cartea, în formatul în care am cumpărat-o eu are două volume şi dacă pe primul, care este mai subţirel l-am citit mai lent, pe al doilea l-am terminat rapid pentru că subiectul şi acţiune au început să mă captiveze.
„Legături primejdioase” este în acelaşi timp o carte romantică dar şi una poliţista sau mai mult aş spune că este poliţistă desi se ştie de la început cine este criminalul. Da, este o carte romantică, a cărei personaje principale sunt o ea si un el care arată foarte bine, care sunt niste persoane/personaje foarte puternice şi care ajung să se îndrăgostească unul de altul pe fondul investigaţiei unei crime.
Lila Emerson are o ocupaţie un pic mai ciudată. Îsi câştigă exitenţa având grijă de casele unor oameni bogaţi care plecând în concedii au nevoie de o persoană de încredere care să aiba grija de obicei de un animaluţ de casă pe care îl au în proprietate şi care altfel nu s-ar fi descurcat singur, normal.
Ashley Archer este un artist care provine dintr-o familie bogată, este tânăr şi foarte arătos 😉 şi are o personalitate puternică şi un stil de viată opus celui al Lilei.
Lila este obişnuită de mică să îşi poarte singură de grijă însă Ashley este obişnuit ca el să fie cel care are grijă de toţi cei din jurul lui, aceştia bazându-se şi apelând la el pentru a le rezolva orice problemă.
Cei doi se întâlnesc întâmplător în urma unei întâmplări nefericite: moartea fratelui lui Ashley care nu este un accident ci o crimă. Împreună hotărăsc să meargă pe urmele criminalului pentru a-l demasca şi pentru a-l aduce în faţa justiţiei. Lucrurile nu sunt deloc simple pentru că acest criminal nu este unul oarecare ci un asasin plătit.
Dacă vor reuşi cei doi să îl aducă în faţa justiţiei pe criminal si dacă vor rămâne cei doi împreună la finalul povestii ramane să aflaţi singuri citind cartea 😉
Eu să vă mai redau doar un singur pasaj din carte, pasaj care mi-a plăcut
„Dragostea nu e un prăjitor defect. Nu poţi să o desfaci în bucăţi şi să studiezi piesele, să înlocuieşti o parte şi să-ţi dai seama cum să o asanmblezi la loc. O simţi pur şi simplu”
şi o să vă spun că după prima carte scrisă de Nora Robert pe care am citit-o nu pot afirma decât că îmi doresc să mai citesc şi altele scrise de ea. Chiar sunt curioasă daca îmi vor capta atenţia la fel de mult ca aceasta.
Voi aţi citit ceva scris de Nora Robert? Ce părere aveţi despre romanele ei?
Lasă un răspuns