Zilele astea casa noastră e plină. Plină de musafiri, de gălăgie, de veselie, de bucurie. Mi-am văzut pentru prima dată nepoţica de 11 luni care a venit, de la mii de kilometri distanţă, în vacanţă, cu părinţii ei, fratele şi cumnata mea. Părinţi curajosi aş zice pentru că eu una nu am avut curajul să plec atât de departe cu al meu băieţel cât a fost bebeluş si mai mult, să zburăm împreună cu avionul. Nu pot să spun că îmi e teamă să zbor dar nici că îmi face placere prea mare aşa că am preferat să stăm la sol şi să îi aşteptăm pe ei să ne faca o vizită.
Am fost şi noi, ce e drept, plecaţi pe ici pe colo cât am avut bebe la bord dar nu pe distanţe mari. Aşa că am fost mirata că din întregul bagajelor pe care le aveau cu ei mai bine de jumătate cred că era alocat fetiţei. Lucruri utile, mi-a spus cumnata mea şi pe bună dreptate, pentru că o parte dintre ele le-am avut şi eu după mine chiar daca am fost plecată de acasă doar pe disţante mici şi pe timp scurt.
Aşa că m-am gândit că ar fi util să scriu, pentru cei interesaţi, cam ce ar fi necesar să aibă la îndemână pentru a pune în bagajul de călătorie al bebeluşului:
1. scutece – clar e primul lucru care trebuie pus în bagaj sau luat dupa tine oriunde te-ai duce. Nu se ştie niciodată ce nevoi are cel mic ca să îl schimbi aşa că mai multe scutece nu strică. Mai bine în plus decât să ai nevoie şi îţi pară rău că nu le-ai luat cu tine;
2. şerveţele umede – dacă tot e să ai nevoie de scutece cu siguranţă vei avea nevoie şi de şerveţele umede pentru a şterge bebeluşul la nevoie şi nu doar la fundulet ci chiar şi pe alte părţi ale corpului dacă acesta se murdăreşte;
3. saltele de schimb bebelusi – o saltea de schimb este obligatorie, după părerea mea să o ai în casa, fie ea pentru călătorie, fie pentru a fi schimbat cel mic cât eşti acasă;
4. o cremă pentru erupţiile cutanate – este necesar să o ai cu tine mai ales dacă pleci de acasă pentru mai mult timp. Iritaţiile pielii bebeluşului sunt o problemă destul de des întâlnită şi ar fi păcat ca o iritaţie să îţi strice ţie concediul iar bebeluşului să îi creeze disconfort;
5. alimente solide şi lichide – chiar dacă nu sunt adepta mâncărurilor gata preparate de la borcănaşe, când e vorba de plecat într-o călătorie le consider necesare. Mâncarea se poate păstra mult mai uşor şi în condiţii igienice mult mai bune daca. În plus ar fi bine să nu pleci de acasă fără o sticlă cu apă sau suc de fructe;
6. bavete – cum oricărui bebeluş îi place să se joace cu mâncarea mai mult decât să mănânce, cu siguranţă nu vei dori să uiţi acasă bavetele, de preferat de unică folosinţă;
7. jucării – fie el drum lung sau scurt, un bebeluş se plictiseşte la un moment dat şi va avea nevoie de ceva distracţie aşa că vei fi nevoită să îl ţii ocupat dându-i jucăriile preferate care să îl ţină ocupat şi fericit în acelaşi timp;
8. îmbrăcâminte extra – nu ai de unde şti ce se va întampla pe drum. Se poate schimba brusc vremea sau copilul, în mod neintenţionat, bineînţeles varsă ceva pe hăinuţe şi le murdăreşte. Şi cum nimeni nu îşi doreşte să călătorească cu un bebeluş îmbrăcat în haine murdare (nici măcar bebeluşul însuşi), vei fi nevoită să îl schimbi aşa că un rând de haine în plus nu strică ci chiar prinde bine.
Cam asta este, pe scurt, lista de lucruri pe care trebuie să le ai la îndemână pentru a le pune în bagajul de călătorie, listă pe care am făcut-o în mintea mea dupa experienţa personală şi după discuţia cu cumnata mea care a venit de la drum lung.
Voi ce alte lucruri consideraţi că ar fi necesar să fie luate în bagajul de călătorie al bebeluşului?
Lasă un răspuns