Cei care citesc acest articol o fac utilizând internetul. Sunt sigură că pe lângă computer utilizează şi telefonia mobilă pentru comunicaţii. Sau chiar telefonia mobilă cuplată cu internetul, pe noile telefoane inteligente. Deci utilizează un sistem de comunicaţii GSM. Dar ce înseamnă GSM? Că doar sunt aproape douăzeci de ani de când tot auzim vorbindu-se de aşa ceva.
GSM vine de la Global System for Mobile Communications (iniţial s-a numit Groupe Speciale Mobile) şi este pur şi simplu un standard. Telefonia care s-a dezvoltat după acest standard a fost iniţial numită şi 2G (a doua generaţie). De ce? Când a fost prima generaţie? Că de 3G şi 4G (a treia şi a patra generaţie) am auzit în ultimii trei ani.
Începuturile telefoniei mobile sunt destul de vechi. În 1973 firma Motorola a prezentat un telefon mobil care cântărea cam două kilograme. Zece ani mai târziu s-a produs un model care s-a comercializat pe scară largă. Dar comunicaţiile prin radio s-au dezvoltat imediat după al doilea război mondial. În ţări ca S.U.A., Canada, ţările scandinave (Suedia, Norvegia, Finlanda), aceste sisteme au apărut din necesitatea de a asigura locuitorilor din zonele izolate un mod de a comunica. Numai că fiecare firmă în parte utiliza propriile aparate şi propriile standarde. Prin anii ’80 (1982, 1987) a început să se pună problema unui standard comun, astfel încât toate aparatele să se poată „înţelege” între ele. Au avut loc întruniri şi negocieri dificile între experţi, atât din partea firmelor producătoare, cât şi guvernamentali.
Până la înţelegerea finală, fiecare ţară îşi punea la punct propriile standarde şi sisteme. Abia în 1994 experţii europeni s-au înţeles, pentru ca în 1995 să fie lansat pe scară largă sistemul GSM. Dar ce face acest sistem? Un telefon mobil este de fapt o staţie radio de emisie-recepţie în domeniul microundelor. Numai că, pentru a nu se „intersecta” cu alte telefoane, fiecare semnal digital este codificat (se transmit practic coduri de numere). Orice staţie (celulă) care preia aceste semnale emise de un telefon, trebuie să le prelucreze foarte repede (în timpi de miimi de secundă) şi să le transmită la centrală, care le transmite mai departe la telefonul apelat.
Este de la sine înţeles că în toată această avalanşă de semnale este implicată foarte multă electronică avansată, informatică şi… matematică. Domeniul telefoniei mobile nu s-ar fi putut dezvolta fără cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii în toate celelalte domenii implicate. Şi încă se dezvoltă. Acum nu se transmit doar convorbiri telefonice, ci şi date de tot felul. Gândiţi-vă la un filmuleţ, care înseamnă imagini în mişcare, cât de repede trebuie transmise seriile de numere 0 şi 1 care să codifice zeci de cadre pe secundă şi cum trebuie să fie sistemul de codare pentru ca informaţia să nu se piardă!
Dar ce ne interesează pe noi asta? Sunt specialişti bine plătiţi care se ocupă cu aşa ceva. Noi trebuie doar să atingem ecranul tactil acolo unde trebuie ca să dăm un like la o postare a unui prieten. Poate chiar şi la această postare, sper… Dar măcar să avem habar, că tot ceea ce utilizăm zi de zi este rodul a zeci de ani de muncă în ştiinţă şi tehnică… Şi să nu luăm în derâdere educaţia, de la care pleacă totul…
Lasă un răspuns