Ce inseamna televizor LED?

Până în 1990, românul de rând nu-şi putea cumpăra decât două modele de televizoare color, pentru că numai două existau pe piaţa oficială. Pentru asta îţi trebuia însă şi o recomandare de la locul de muncă, ca să poţi să te înscrii pe o listă de aşteptare. Costau cam cât salariul pe câteva luni bune. Mai erau şi receptoare TV color aduse din străinătate şi vândute prin consignaţii.

Mulţi ani de la apariţia lor majoritatea televizoarelor color au fost de tipul „cu tub catodic” (CRT în engleză, de la catodic ray tube). Şi la ora actuală se mai găsesc încă şi sunt cele mai ieftine de pe piaţă şi cele mai fiabile. Dar ce a condus la înlocuirea lor cu alte tipuri de televizoare? Şi nu-s zece ani de atunci…

Calitatea imaginii televizoarelor CRT este foarte bună, iar raportul calitate/preţ excelent. Şi atunci? Un moft al pieţii a făcut ca oamenii să îşi dorească televizoare cât mai mari. Probabil că au fost şi „programaţi” să îşi dorească asta. Cum dimensiunile televizoarelor CRT sunt pe undeva limitate de principiul lor fizic de funcţionare şi de geometrie, a fost necesară găsirea unei soluţii care să elimine acest neajuns. Soluţia a reprezentat-o ecranul plat pe bază de cristale lichide. Afişajul cu cristale lichide era de multă vreme cunoscut şi utilizat la mini-calculatoarele electronice, fiind foarte economic din punct de vedere al consumului de energie. Numai că era alb-negru (nuanţe de gri).

Principiul fiind cunoscut s-a trecut la crearea de cristale lichide care să afişeze culori. Tranzistorii în straturi subţiri (TFT – thin film tranzistor) au reprezentat cea mai bună opţiune. Fiecare punct colorat pe care-l vedeţi pe televizorul, monitorul computerului sau al laptop-ului dumneavoastră este format din trei astfel de tranzistori minusculi, pentru cele trei culori de bază folosite, (RGB, adică red-green-blue în engleză, roşu-verde-albastru în română), care împreună cu cristalele lichide creează aproape orice culoare, prin combinarea culorilor de bază. Dar cristalele lichide nu emit lumină, doar reflectă lumina din mediu. Cred că ştiţi că nu se vede nimic în întuneric pe ecranul unui mini-calculator electronic. Şi atunci a apărut şi necesitate iluminării ecranului, pentru ca acesta să poată fi utilizat ca un dispozitiv activ, care emite lumină.

Nu intrăm în detalii tehnice complicate, dar putem spune că diferite firme au ales diferite modalităţi de a realiza acest lucru. În principiu, lumina de la o sursă (sau mai multe) din spate era difuzată (adică „împrăştiată”) pe ecran, astfel încât acesta devenea activ şi se putea vedea şi în întuneric. Sistemul se numeşte TFT LCD (thin film tranzistor liquid cristal display). Un neajuns era că nu toate punctele de pe ecran sunt iluminate la fel, marginile şi colţurile fiind puţin mai întunecate (sesizabil sau chiar insesizabil cu ochiul liber, dar sesizabil cu senzori). Şi cum oamenii sunt perfecţionişti, s-au gândit: Dar dacă ecranul ar fi iluminat cu led din spate sau din lateral? Şi nu cu un led, ci cu o mulţime, până la utiliza în variantele cele mai avansate atâtea led-uri câte puncte colorate dorim să obţinem pe ecran…

Au apărut ceea ce numesc acum televizoare sau monitoare LED, care sunt de fapt tot TFT LCD dar în plus „LED backlit”, adică iluminate cu diode emiţătoare de lumină. Aceste led-uri sunt iată din ce în ce mai folosite nu numai la iluminarea încăperilor sau la farurile maşinilor, dar şi la iluminarea ecranelor televizoarelor şi monitoarelor calculatoarelor, fiind economice şi facilitând obţinerea de performanţe superioare în ceea ce priveşte calitatea şi consumul de energie.