Cu câtva timp în urmă agenţiile de ştiri din lumea întreagă anunţau decesul unuia dintre cei mai de seamă scriitori contemporani, scriitorul de origine columbiană Gabriel Garcia Marquez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (în 1982).
Pe numele lui complet Gabriel Jose de la Concordia Garcia Marquez, scriitorul s-a născut pe 6 martie 1927 în Aracataca, Columbia şi a decedat pe 17 aprilie 2014 în Mexico City, unde se stabilise. Este considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai Americii Latine şi ai lumii.
Garcia Marquez este greu de citit. Ca orice roman mare şi cele scrise de el se detaşează de literatura de duzină, comercială. Dragoste în vremea holerei (publicat în 1985) este puţin diferit comparativ chiar cu celelalte romane ale lui.
Diferit ca stil şi ca accesibilitate. Este mai prietenos să-i spunem aşa cu cititorul, nu mai uşor, ca să nu fim înţeleşi greşit, dar mai prietenos. Poate şi pentru că este vorba chiar de un roman de dragoste. Dar ideile sunt foarte profunde şi perenitatea lor este incontestabilă. Poveştile de dragoste sunt atât de asemănătoarea, dar totodată atât de diferite unele de altele, de când e lumea, iar eroii lor de asemenea.
Nici eroii lui Marquez nu fac excepţie. Fermina Daza este o columbiancă foarte frumoasă, dorită de toţi bărbaţii din oraş. Florentino Ariza este îndrăgostit de ea, îi scrie poezii şi este romantic. Dar nu e pe placul tatălui fetei, pentru că e prea visător şi nu are nici un viitor. Doctorul Juvenal Urbino însă e tipul pragmatic care reuşeşte să-i cucerească tatăl mai întâi şi să o ceară apoi în căsătorie şi pe fiică. Prin banii şi poziţia sa îi asigură un soţiei un trai îndestulător, chiar dacă a fost mai mult o căsătorie din interes, nu de genul acelora bazate pe „fluturi în stomac”.
Florentino Ariza nu o poate uita toată viaţa. El ajunge un bogat om de afaceri şi duce o viaţă plină de aventuri amoroase, facilitată de puterea sa financiară şi de farmecul său. La bătrâneţe, după ce doctorul moare, Florentino şi Fermina se apropie din nou, la cei peste şaptezeci de ani ai lor şi încearcă să retrăiască romantismul tinereţii. Un roman în care dragostea nu moare nici după decenii… O poveste captivantă care se poate găsi în orice oraş sau sat al lumii, dar care scrisă de Gabriel Garcia Marquez va rămâne nemuritoare printr-o carte care va rămâne nemuritoare…
Cartea o puteti cumpara de la marile librarii online unde de cele mai multe ori o gasiti in oferta, la un pret redus – vezi AICI oferta.
Mulțumesc din suflet pentru recenzie! Multă sănătate, Doamne ajută!
Cu drag! Doamne Ajuta! 🙂