Cu mulţi ani în urmă, dar după revoluţia din 1989, ascultam fascinat într-o seară o emisiune la radioul naţional. A fost pentru prima dată când am intrat în contact cu o idee nouă şi foarte revoluţionară, referitoare la trecutul nostru. Tema emisiunii de atunci era „unde este limba dacilor?” şi subiectul a fost pur şi simplu fascinant. Cartea lui Daniel Roxin, „Spiritul dacic renaşte” este un studiu mult mai amplu, care depăşeşte tema limbii dacilor şi vine cu o mulţime de dovezi istorice şocante.
Deci, ce s-a întâmplat cu limba dacilor? Ocupaţia romanilor după 106 d.Hr. a fost una care a avut loc doar pe o mică parte a teritoriului locuit de daci, cam de o treime. Nu a fost o ocupaţie dură, cu eliminarea totală a populaţiei autohtone, ci din contră, a fost mai mult o ocupaţie la nivel administrativ, plus două legiuni cantonate în forturi, care a durat doar 166 de ani. În alte părţi, imperii agresive au ţinut sub stăpâniri opresive alte populaţii timp de o mie de ani şi limba localnicilor tot nu s-a pierdut.
Regatul dacic al lui Burebista a fost foarte puternic. A jucat chiar un rol de arbitraj în disputele interne din Imperiul Roman. Civilizaţia dacilor era fascinantă şi avansată. Un număr tot mai mare de istorici vin să demonstreze faptul că Dacia a fost imposibil de romanizat. Şi de altfel nici nu era nevoie. Pentru că dacii erau foarte înrudiţi cu romanii şi vorbeau limbi asemănătoare. Apoi studii de paleogenetică au demonstrat că italienii de azi, mai ales cei din nord, ar fi foarte înrudiţi cu populaţiile traco-geto-dace. Iar etruscii, care erau o ramură a tracilor, au civilizat peninsula italică. Ba mai mult, tracul Enea, scăpat din Troia asediată, a ajuns să fondeze oraşul Roma…
Întrebarea este atunci de ce generaţii întregi de istorici au susţinut teza romanizării Daciei? Şi de ce au susţinut că limba dacilor s-a pierdut? Această mistificare a avut loc în timpul perioadei în care Transilvania era sub ocupaţie austro-ungară şi a continuat în timpul perioadei comuniste, când politica era condusă de la Moscova. Ipotezele avansate de autor şi de alţii care au adoptat noile teorii sunt bazate pe faptul că s-a dorit crearea unei imagini deformate despre trecutul glorios al traco-geto-dacilor, tocmai pentru a deforma şi imaginea despre românii din ziua de astăzi. Un popor care nu îşi cunoaşte trecutul este mai uşor de manipulat. Un popor care nu-şi cunoaşte trecutul este obedient şi supus. Un popor care nu-şi cunoaşte trecutul nu poate juca un rol de seamă în istoria actuală.
Pe de altă parte un popor care are o puternică conştiinţă naţională este puternic şi poate să renască din punct de vedere spiritual. Există teorii despre psihologia colectivă şi forţele extraordinare ale maselor mari de oameni care agregă în jurul unor idei şi în jurul unor idealuri comune. Dar aceste forţe apar doar după ce se depăşeşte un anumit număr critic. Imaginaţi-vă ce ar însemna ca noi să aflăm că suntem urmaşii unui popor care a avut o imensă influenţă în istoria antichităţii, urmaşii unei mari civilizaţii care a fost un centru de progres pentru întreaga Europă. Imaginaţi-vă ce ar însemna ca noi să avem deodată o mentalitate de învingători şi nu de supuşi. Imaginaţi-vă ce ar însemna să devenim un popor demn şi inteligent, un popor care să ştie să îşi valorifice întregul potenţial…
Cartea, „Spiritul dacic renaşte”, scrisa de Daniel Roxin a fost publicată la editura Vidia, Bucureşti în anul 2012, are pagini şi poate fi comandată direct de pe site-ul editurii.
Citiţi cartea! Este fascinantă şi ar putea schimba manualele de istorie din şcoli!
review by Traian
Lasă un răspuns