Botezul Domnului (Boboteaza) – marea sărbătoare a zilei de 6 ianuarie

În această zi de 6 ianuarie creştinii ortodocşi, ca de altfel şi cei catolici, sărbătoresc momentul în care Mântuitorul Nostru fost botezat în apele râului Iordan. Sărbătoarea numită în popor şi Bobotează, se mai numeşte în termeni religioşi şi Epifania sau Dumnezeiasca Arătare.

Profundele semnificaţii ale acestui eveniment fac obiectul unor studii teologice care pot să ocupe biblioteci întregi şi depăşesc cu mult ceea ce noi, oamenii care nu suntem de specialitate, putem să discutăm. Dar cum acesta este doar un articol de informare, ne mulţumim să spunem doar că la vârsta de 30 de ani, Domnul Nostru Iisus Hristos a fost botezat de către cel considerat înaintemergătorul Său, un mare sfânt la rându-i, Ioan Botezătorul.

Acesta ducea o viaţă austeră şi îl critica vehement pe regele vremii (în Israel se petreceau evenimentele) pentru excesele şi viaţa desfrânată pe care o ducea. De asemenea, Ioan Botezătorul îi chema la pocăinţă (adică la recunoaşterea păcatelor şi renunţarea la acestea) pe cei care îi ascultau predicile.

Se spune că atunci când s-a apropiat de el, Ioan l-a recunoscut pe Iisus ca fiind Profetul pe care vechile scrieri îl pomeniseră şi Mântuitorul mult aşteptat de neamul său. Dar după cum se va dovedi ulterior, acest mântuitor va fi al întregii omeniri şi nu numai al evreilor. Va fi Fiul pe care Bunul Dumnezeu l-a trimis în lume cu o dificilă şi importantă misiune, aceea de a readuce pe drumul drept o omenire care îşi pierduse sensul şi direcţia. Evangheliile ne pun că în momentul botezului cerurile s-au deschis şi Dumnezeu ar fi exclamat: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit (Matei. 3, 17; Marcu. 1, 11; Luca. 3,22)”. În acea clipă, Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel peste El şi Fiul a primit botezul lui Ioan.

Nenumărate sunt şi obiceiurile populare din această zi deosebită. O să vedem multe dintre acestea seara la emisiunile de ştiri de la televizor. În oraşele de la mare sau de la Dunăre, un preot aruncă în apă o cruce pe care curajoşii locului se grăbesc s-o aducă, înotând în apa rece ca gheaţa. În alte părţi se construiesc cruci din gheaţă, care rezistă toată iarna în curtea bisericii. Peste tot credincioşii vin în număr mare ca să ia Agheasmă, adică o apă sfinţită despre care se spune că are puteri deosebite.

Apele râurilor, lacurilor şi mărilor se spune că sunt sfinţite cu această ocazie şi de aceea în multe regiuni, gospodinele nici nu mai spală un anumit număr de zile (o săptămână, sau zece zile în alte părţi), pentru a nu le murdări. Adevăr sau doar superstiţie, este de la sine înţeles că omul este cel care murdăreşte apele (se numeşte poluare) iar Dumnezeu şi natura încearcă prin toate mijloacele să le păstreze curate. Şi nu doar apele sunt murdărite, ci şi aerul, solul şi subsolul, întreaga planetă, într-o goană nebună după acumularea de valori materiale, după un trai doar aparent mai comod, mai îndestulător.

Să ne gândim în această zi şi la cele sfinte…