Atomi dintr-o substanţă numită carbon. Este o substanţă foarte întâlnită în natură. Este baza pe care este construită toată lumea vie. Toate substanţele din chimia organică au la bază carbonul.
Există miliarde de combinaţii ale carbonului cu atomii altor elemente chimice şi de aici miliarde de substanţe chimice. Tot ce mâncăm conţine carbon, hainele şi încălţămintea noastră au carbon, mobila şi tot ce e prin casă are carbon.
Dar atomii de carbon doar între ei cum se leagă? Lăsând la o parte fulerenele despre care am mai scris, există două forme diferite de legare a acestora. Şi nicăieri natura nu ne-a demonstrat mai bine şi mai şocant importanţa informaţiei, a modului de combinare a atomilor.
Două substanţe din carbon, dar atât de diferite, atât de radical diferite, atât de şocant de diferite… Una dintre ele se numeşte grafit. Este cărbunele din creioane şi este de culoare neagră. Este moale, lasă urme la contactul cu hârtia şi astfel putem scrie. Conduce curentul electric şi de aceea se foloseşte în diferite aplicaţii din electrotehnică şi electrochimie.
Dar a doua? Ei bine, dacă aceeaşi atomi de carbon se leagă altfel între ei substanţa obţinută se numeşte diamant. Asta s-a petrecut cândva în interiorul Pământului la presiuni uriaşe şi temperaturi ridicate.
Diamantul este dur. Foarte dur. Nu există substanţă mai dură decât diamantul. Este transparent, rareori uşor colorat în funcţie de impurităţile pe care le conţine. Nu conduce curentul electric.
Este o minune a naturii şi datorită rarităţii, durabilităţii şi frumuseţii este o piatră preţioasă foarte scumpă. Este scumpă şi din cauza dificultăţilor de prelucrare. Şi cu ce poţi şlefui ceva care este substanţa cea mai dură dintre toate decât tot cu alt diamant? Şi sunt puţini oameni de meserie care pot să facă treaba asta. Puţini cu adevărat în toată lumea…
Şi ce poate fi mai elegant şi mai rafinat decât o bijuterie din metal preţios încrustată cu diamante? Verighetele sunt un simbol al unirii dintre doi oameni, două destine, două vieţi. Mie îmi plac mult acele modele numite verighete aur alb si aur galben. Aurul alb este tot aur, dar acum există procedee de albire a aurului. Ba mai există şi aur roz şi cine ştie cu timpul câte culori se vor mai obţine tratând aurul galben obişnuit prin diferite procedee…
Există multe oferte pe internet, care tinde să acapareze o bună parte din comerţul cu tot felul de produse. Dacă acum ceva ani în urmă oamenii erau circumspecţi să cumpere ceva ce nu pot să vadă cu ochii lor sau să atingă cu mâinile, seriozitatea firmelor care practică comerţul on-line a condus la consolidarea încrederii clienţilor. Aceştia s-au convins că în cazul în care sunt nemulţumiţi, pot returna uşor produsul şi pot primi banii înapoi, mai uşor chiar decât în magazinele tradiţionale. Iar produsele sunt de foarte bună calitate.
Am văzut pe internet mai multe magazine de bijuterii. Bijuterii frumoase, din argint, aur şi platină. Bijuterii mai simple sau mai sofisticate. Bijuterii cu sau fără pietre preţioase. Ultimul site pe care l-am descoperit oferă verighete cu diamante. Sunt mai scumpe, normal, decât verighetele obişnuite, dar valoarea diamantelor nu se pierde în timp. Practic aceste verighete sunt pentru toată viaţa şi nu numai, sunt şi pentru a fi lăsate moştenire copiilor, şi de ce nu, nepoţilor. Iar imaginaţia făuritorilor de verighete este nelimitată…
Lasă un răspuns