În credinţa noastră creştină există foarte mulţi sfinţi. Aceştia au trăit în toate perioadele istorice şi au provenit din toate mediile sociale. Au devenit sfinţi prin viaţa pe care au dus-o şi prin dovezile care au apărut după moarte lor. Şi în zilele noastre pot să apară sfinţi şi este sigur că vor mai apărea, după faptele şi credinţa lor.
Există sfinţi care au fost oameni simpli, fără prea multă carte, dar care prin credinţa şi prin faptele lor s-au ridicat la Dumnezeire. Cei trei sfinţi pe care-i cinstim astăzi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, nu fac parte din această categorie. Ei au fost toţi trei oameni care au învăţat foarte mult, care „erau tobă de carte” cum se spune în popor şi care au avut ranguri bisericeşti din cele mai înalte. De aceea se şi numesc ierarhi, pentru că au ocupat locuri însemnate în ierarhiile bisericeşti.
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în cetatea Cezareea din Capadocia (regiune a Imperiului Roman de Răsărit, Bizantin mai apoi, în Turcia de azi) în secolul IV. Numai familia sa a dat bisericii şase sfinţi. A studiat la Cezareea şi la Atena şi a ajuns preot vestit. El este cel care a dat dovadă de o deosebită grijă creştinească faţă de sărmani şi bolnavi, fiind cel care a pus bazele şi a organizat primele aşezăminte sociale bisericeşti (spitale, azile, ospătării, şcoli). Astfel biserica a devenit, pe lângă mijlocitorul credinţei şi un important edificiu de sprijin social, poate singurul timp de sute sau mii de ani. Tot Sfântul Vasile cel Mare a scris lucrări de referinţă în domeniul credinţei creştine şi a lăsat şi Liturghia care îi poartă numele, şi care se săvârşeşte în biserici de zece ori într-un an.
Sfântul Grigorie de Nazianz, zis şi Teologul a fost coleg la şcoală şi prieten bun cu Vasile cel Mare. Era tot din Capadocia şi multe evenimente din viaţa sa au fost legate de bunul său prieten Vasile, la care a găsit mereu sprijin. A avut o viaţă foarte tumultoasă, ajungând la un moment dat şi episcop la Constantinopol, de unde s-a retras apoi la o mănăstire din Capadocia lui natală. De la el au rămas scrierile teologice de o deosebită frumuseţe şi profunzime, baze ale învăţăturilor creştine de peste veacuri şi de asemenea unele dintre cele mai tulburătoare pagini despre prietenie.
Sfântul Ioan Gură de Aur sau Hrisostom era din Siria şi a trăit tot în secolul IV. Şi el foarte învăţat ajunge arhiepiscop la Constantinopol. Predicile sale l-au făcut vestit, fiind considerat cel mai strălucit predicator al bisericii din toate vremurile. Pentru că a criticat excesele şi păcatele celor bogaţi şi puternici, inclusiv ale împărătesei de atunci, este exilat. Revine după o vreme la cerinţele maselor răsculate, care-l doreau ca păstor al lor şi este exilat din nou. Moare apoi în exil lăsând în urmă o operă nepieritoare de învăţături scrise. Tot de la el a rămas şi Liturghia care-i poartă numele şi care se săvârşeşte în biserică aproape în toate duminicile anului.
Toţi cei trei sfinţi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, sunt sărbătoriţi în aceeaşi zi prin rânduiala bisericii rămasă din secolul al XI-lea. Toţi au fost foarte luminaţi şi au lăsat multe scrieri de căpătâi în istoria creştinismului, opere care sunt şi acum studiate, cărţi de învăţătură care oricând vor fi citite cu mare încântare de către oricine este dornic de cunoaştere.
Lasă un răspuns