Astăzi vă voi vorbi despre o altă carte interesantă, din seria cărților despre NLP, intitulată Manual de utilizare a creierului care are ca subtitlu Manualul complet pentru certificarea ca Practician în programare neurolingvistică și este scrisă de L. Michael Hall şi Bob G. Bodenhamer.
Foarte interesant titlul cărţii, nu-i așa? De fapt dacă stăm bine să ne gândim, am dori să avem manuale de utilizare cât mai bune pentru toate obiectele pe care le cumpărăm. Ne bucurăm când odată ce despachetăm un produs, găsim în cutie şi o cărticică frumoasă, tipărită pe hârtie de bună calitate, în care ni se explică în detaliu ce trebuie să ştim ca să punem în funcţiune şi să folosim cu eficienţă maximă „minunea” pe care am cumpărat-o din bănuţii strânşi cu greu.
Dar nu ne sinchisim deloc atunci când nu ştim cum să folosim cea mai mare minune a Universului, materia aflată în modul ei suprem de organizare şi anume propriul nostru creier. Oare nu ar trebui să ştim să-l utilizăm cu eficienţă maximă?
Teoriile NLP m-au fascinat de ani buni de zile şi de aceea am căutat să citesc tot ce se poate despre domeniu. Acum mi-a „căzut în mână” şi acest extraordinar „manual de utilizare”. Pentru a începe să ne folosim creierul la potenţialul lui maxim, este recomandat ca pentru început să înţelegem cum funcţionează. Am aflat că fiecare persoană în parte îşi creează în fond propria realitate, în funcţie de hărţile interne care există în creier. Astfel fiecare va vedea altceva atunci când este pus în faţa unui peisaj urban, să zicem.
Mai suntem diferenţiaţi şi în funcţie de modul propriu de a percepe senzaţiile şi de a le exprima. Aici sunt trei mari categorii de persoane, dar mai există subcategorii sau combinaţii ale acestora. Unii sunt vizuali (adică reprezentarea lor este despre ce văd, exprimarea la fel), alţii auditivi (prin sunete se percepe realitatea) iar a treia categorie kinestezici (senzaţie, simţ). Vizualii vor spune „Am văzut lume multă la acea adunare”, auditivii vor exprima ceva de genul „suna frumos ceea ce era acolo” iar kinestezicii „m-am simţit bine şi confortabil cu oamenii din sală”.
Nu sunt lucruri de neglijat, ba din contră, un expert va putea decide ce fel de persoană este interlocutorul său, pentru a-şi adapta comunicarea, vocabularul şi verbele ce exprimă acţiunea la tipul de personalitate al celui din faţa sa. Iată şi un alt exemplu casnic de data aceasta: soţia poate spune „văd că nu te implici prea mult”, sau „nu auzi ceea ce îţi spun”, sau „nu simt implicare din partea ta”. În funcţie de aceste tipare verbale strâns legate de personalitatea ei, ne putem adapta comunicarea, pentru depăşirea conflictelor. Aceste moduri de a stăpâni comunicarea sunt de mare însemnătate şi în mediul afacerilor, sau al politicilor, când negocierile sunt de maximă însemnătate.
Dar iată şi câteva „idei principale” despre modul de operare al creierului nostru atât de subiectiv, la urma urmei: „harta” nu este „teritoriul”, aşa cum „meniul” nu este „mâncarea”; oamenii răspund în conformitate cu „hărţile” lor interne; semnificaţia operează în funcţie de context; mintea şi corpul se influenţează reciproc şi inevitabil; aptitudinile individuale se dezvoltă prin succesiunea sistemelor de reprezentare.
Și tot din carte mai aflăm apoi cum putem să interpretăm gesturile şi mişcările oculare ale persoanelor cu care discutăm, poziţia corpului şi micile gesturi, mişcările musculare involuntare, pentru a decide modul cel mai eficient de continuare a comunicării, modul în care putem rezona cu persoana din faţa noastră, pentru a ne face mai uşor înţeleşi şi de ce nu, pentru a negocia cu succes.
Dar să nu credeţi că veţi citi doar frumoase şi argumentate teorii. În fiecare capitol, afirmaţiile sunt urmate de exemple şi de exerciţii practice, prin care se urmăreşte consolidarea cunoştinţelor şi antrenarea cititorului în utilizarea a ceea ce a învăţat. Cititorul este îndemnat să observe mereu şi să noteze ceea ce observă. Este o carte „pentru învăţare” deşi poate fi privită şi ca o lectură agreabilă. Însă nu o lectură uşoară, „de vacanţă”, pentru că în lucrare se folosesc termeni de specialitate, iar structura cărţii este practic „inginerească”. Diagramele şi desenele ajută la înţelegerea conceptelor şi fenomenelor, dacă tot am pomenit de inginerie.
Trei capitole din carte sunt dedicate hipnozei, pentru că acest fenomen are la bază tot limbajul, sub forma cuvintelor şi reprezintă o metodă care permite o extraordinară introspecţie, pe care putem învăţa să o facem şi singuri. Adică să fim proprii noştri hipnotizatori. Auzisem şi despre hipnoza ericksoniană (de la numele lui Milton Erickson – cel care a pus-o la punct), iar în această carte am găsit detalii bazate pe importanţa în terapie a transei şi a stărilor de conştiinţă modificate.
Vaste secţiuni în mai multe capitole ale cărţii iau în discuţie conştientul, inconştientul şi subconştientul, ca părţi ale minţii noastre. De altfel, înţelegerea acestor părţi ale minţii noastre ne va ajuta să progresăm foarte mult şi să atingem excelenţa, pentru că aşa cum se afirmă şi am mai reamintit-o şi eu în recenziile mele la alte cărţi, NLP-ul nu este doar o metodă pentru terapie, ci este mai ales o metodă pentru atingerea celor mai ridicate performanţe. NLP-ul este pentru cei care vor să devină campioni!
Este prea puţin însă ceea ce pot scrie eu într-o simplă recenzie, de aceea vă invit să citiţi cartea Manual de utilizare a creierului. Dar nu numai să o citiţi, ci să o studiaţi temeinic, pentru că vă va aduce multe beneficii. Eu am terminat o primă lectură rapidă şi deja am început să o recitesc, cu alţi ochi, cu alte „sunete” şi cu alte „sentimente”, pentru că doresc să învăţ mai multe. Însă, înainte de a trece la recitirea ei vreau să lecturez și volumul doi al acestei cărți care, sunt sigura, îmi va aduce multe alte informații la fel de folositoare ca cele citite până acum, în acest prim volum.
Cartea se află de vânzare la mai multe librării şi , de multe ori la preț redus.
Update: Recenzia volumului al doilea al cărții ”Manual de utilizare a creierului” o puteți citi aici.
[…] celelalte cărţi la care am făcut referire erau nişte „cărţi grele”, pentru că erau adevărate manuale de […]