Vinovati fara vina – Gabriela Berteanu (recenzie)

Îmi amintesc de faptul că prin anii de liceu mi-a “căzut în mână” şi am citit o carte despre care tinerii de atunci discutau. Autorul, un adolescent ca şi noi la vremea aceea visa să ajungă scriitor şi să îşi intituleze cărţile mai altfel decât toţi ceilalţi scriitori din lume.

El ar fi dorit să le denumească “Prima carte”, “A doua carte”, “A treia carte” ş.a.m.d., dar din nefericire nu a mai reuşit. Mama sa, care s-a îngrijit ca prima lui carte să apară totuşi, a intitulat-o “Prima carte, ultima carte”, pentru că aşa a şi fost. Cătălin Bursaci, autorul, a murit răpus de cancer la doar 18 ani, o vârstă la care mulţi nici măcar nu sunt conştienţi de viaţa lor.

Toate aceste gânduri mi-au venit când am început să citesc cu lacrimi în ochi şi cu noduri în gât cartea “Vinovaţi fără vină”, scrisă de Gabriela Berteanu. Cele care suntem mămici ştim cât ne doare şi pe noi când cel mic face o banală febră care trece a doua zi, sau când cade din neatenţie şi se loveşte uşor, sau când nu poate să doarmă din cauza unui deranjament la burtică.

Ni se pare că cerul cade pe noi şi că suntem foarte încercate de viaţă. Apoi toate trec şi nici nu mai ştim ce s-a întâmplat, iar peste ani suntem mândre la vreo festivitate de absolvire, când băiatul sau fata crescuţi  între timp fără să ne dăm seama este împreună cu ceilalţi colegi la o minunată petrecere de final.

Din păcate lucrurile nu sunt atât de simple şi există semeni de ai noştri, părinţi de copii care chiar au de îndurat chinurile şi durerile copilului lor, atunci când, fără să aibă vreo vină, aceştia constată că au unele dintre cele mai cumplite boli. O fostă colegă a soţului povestea că la naşterea fetiţei ei a suferit o adevărată depresie când a aflat că aceasta avea o problemă la degeţelele de la picioare.

Doctorii i-au spus că se va rezolva fără probleme printr-o mică intervenţie chirurgicală care nu va lăsa nici o urmă. Degeaba soţul tinerei mame încerca să o încurajeze, degeaba doctorii îi spuneau că nu are de ce să îşi facă griji, pentru că astfel de lucruri se mai întâmplă, că mămica gândea numai negativ, de genul „cum să mi se întâmple tocmai mie aşa ceva?”.

Exasperat de atitudinea negativistă şi depresivă a mamei, într-o zi chiar acolo în maternitate, un doctor bătrân şi destul de sever i-a spus simplu să îl urmeze. A condus-o pe tânăra mămică pe nişte culoare ale spitalului şi a dus-o la o secţie unde copii mici, abia născuţi, zăceau în pătuţurile lor: erau copii născuţi cu cancer. Din acel moment, sub imperiul unui şoc năprasnic, fosta colegă a soţului a încetat cu lamentările, i-a fost ruşine de atitudinea ei şi i-a mulţumit lui Dumnezeu că fetiţa ei avea doar două degeţele strâmbe la picioare, pe care o ulterioară operaţie le-a îndreptat fără urme.

Recenzie ”Vinovați fără vină”

În cartea pe care v-o recomand astăzi, ”Vinovați fără vină”, scrisă de Gabriela Berteanu este vorba despre chinurile unor părinţi ca toţi părinţii, care află în preajma sărbătorilor de iarnă că puiul lor drag, Ducu, suferă de o boală cumplită.

Drumurile şi trăirile lor prin spitale sunt descrise cu foarte multe amănunte, dar nici aşa nu cred că pot să exprime decât doar o mică parte din cele ce s-au petrecut cu adevărat, mai ales în sufletele lor. Uneori mă gândesc că sintagma „mizeria din spitalele româneşti” este prea blândă pentru a putea exprima ceea ce există cu adevărat în domeniul sănătăţii din ţara noastră.

Cu siguranţă că foarte mulţi oameni cu suflet mare, medici, personal mediu sanitar sau alţi simpli lucrători îşi fac meseria cu multă pasiune şi dragoste faţă de semenii lor în sistemul nostru medical, dar sunt şi mulţi alţii care vor doar să profite fără scrupule de pe urma suferinţei altora.

Părinţii greu încercaţi ajung şi în străinătate, în Franţa, unde este o cu totul altă lume şi mentalitate. Şi chiar dacă „orice pădure are uscăturile ei”, în ţările avansate nu se mai poate vorbi despre „mizeria din spitale”. Oare la alţii cum se poate?

Stau şi mă gândesc acum că, dacă în spitale din capitală s-au întâmplat toate acele lucruri descrise în carte şi că părinţii în cauză au avut totuşi mult noroc să fie acolo şi să întâlnească medicii potriviţi, oare ce se întâmplă prin colţurile neştiute ale ţării cu acei copii ale căror părinţi nu au nici resurse materiale şi nici şansa să găsească medici competenţi? Câţi copii sau oameni maturi „mor cu zile” în acest sistem atât de vitregit de la noi?

Dacă în cartea lui Cătălin Bursaci, despre care am pomenit la inceput, finalul este tragic, în cea pe care v-o recomand acum finalul este totuşi fericit, pentru că băieţelul trăieşte, dar va avea nevoie de îngrijire şi tratament în viitor. Puteţi să o citiţi ca pe o veritabilă lecţie de viaţă, ca să fiţi măcar solidari cu alţii vitregiţi de soartă şi care nu îşi cer decât dreptul la viaţă, pentru care nu au nici o vină!

Mai trebuie să adaug, în completarea acestei prezentări că această carte a fost scrisă cu un scop precis, și anume acela de a ajuta Brain Institute Bucuresti, locul unde lui Ducu i s-a dat toată atenția cuvenită după multele neplăceri prin care a trecut împreună cu familia până a ajunge acolo.

Drepturile de autor și profitul editurii care vor rezulta din viitoarele vânzări ale acestei cărți vor fi donate, la sfârșit de an, către acest institut unde condițiile sunt aceleași cu cele din afara tării și unde se fac, prin bunăvoința medicilor de acolo și operații pro bono pentru copii.

Și, ca să puteți înțelege mai bine cum stau lucrurile la Brain Institute București, acest loc special unde mulți copii primesc o a doua șansă la viață și unde medicii sunt deschiși și dornici de a face bine cu orice preț vă invit sa faceți o vizită pe site-ul institutului accesând linkul de aici.

Vorbim deci despre o campanie umanitara lansată de editura Evrika prin care sunteți invitați să donați cumpărând o carte, astfel donați dar și primiți la schimb ceva în loc. Un schimb reciproc avantajos zic eu. Vă previn însă că nu este o carte ușor de citit, mai ales dacă ești părinte, însă este un mod de a sprijini acest institut și medicii care lucrează acolo pentru a-și continua activitatea în cele mai bune condiții spre binele pacienților.