Tot auzim la reclamele de la televizor, dar şi de la radio despre smalţul dinţilor. Majoritatea reclamelor, dar şi multe discuţii despre dinţi fac referire mereu la smalţul acestora.
Că este foarte important pentru sănătatea dintelui, că de integritatea acestuia depinde dacă vom face sau nu carii dentare, că trebuie albit prin orice mijloace, iar uneori chiar trebuie sa apelam la albirea profesională a dinţilor… Dar oare aşa o fi? Hai să căutăm părerea specialiştilor şi să le luăm toate pe rând.
Smalţul este ţesutul care acoperă dintele la exterior, adică partea vizibilă a acestuia. Principala substanţă chimică ce alcătuieşte smalţul este hidroxiapatita, cu formula Ca5(PO4)3(OH). Prin urmare aceasta conţine calciu, fosfor, oxigen şi hidrogen. Este o substanţă care se găseşte şi în natura nevie, în minerale care formează la rândul lor roci.
Este foarte dură, dar chimiştii vă pot spune ce se întâmplă cu această duritate sau cu rezistenţa la coroziune, dacă procentul de calciu scade. Hidroxiapatita mai intră şi în compoziţia oaselor. Smalţul este format, sintetizat, de nişte celule din interiorul dintelui şi acest proces începe deja în fătul din interiorul corpului mamei, în luna a treia sau a patra de sarcină! Foarte interesant, nu-i aşa?
Şi dacă mămica în devenire nu mănâncă sănătos, sau are lipsă de calciu sau fumează, să ne mai mirăm apoi că viitorul adult va avea probleme cu dinţii? Cârcotaşii vor spune că oricum dinţii de lapte cad, dar nu este aşa de simplu. Procesele care influenţează sănătatea dinţilor sunt foarte complexe. Desigur că omul modern trebuie să apeleze la igiena dentară pentru ca să îşi menţină pe cât posibil integritatea smalţului.
Dar există şi populaţii care nu se spală niciodată pe dinţi, dar nu au carii deloc. Exemple sunt populaţiile precolumbiene din cele două Americi sau unele triburi din jungla Amazonului. Dar şi prin satele noastre existau pe vremea bunicilor oameni care nu foloseau periuţa de dinţi şi nici carii nu aveau. Aceste exemple ne demonstrează şi importanţa alimentaţiei sănătoase, pentru că toţi acei oameni nu consumau zaharuri decât din fructe.
Deşi culoarea naturală a smalţului sănătos nu este alb imaculat, ci cu o tentă spre alb-gălbui, se înţelege că dinţii înnegriţi nu arată totuşi prea bine şi uneori trebuie să-i albim cumva. Pastele de dinţi sunt bune, dar îţi trebuie şi multă răbdare ca să îţi faci dinţii ceva mai albi. Uneori însă acest timp nu există şi trebuie apelat de urgenţă la u cabinet dentar.
Un cunoscut avea o dată mare nevoie de o astfel de albire de urgenţă, pentru că trebuia… să se însoare. Iar un mire cu dinţii înnegriţi, parcă nu arată prea bine. A apelat la un fost coleg al lui devenit între timp medic stomatolog şi ne povestea că i-a albit dinţii cu… tix. Ei, nu chiar cu acel praf nisipos cu care se frecau oalele, ci o pastă abrazivă, dar tot de pe acolo…
Lasă un răspuns