Iarăşi citeşti o nouă carte de dezvoltare personală? Păi nu seamănă toate între ele? Citeşti una şi gata… Aşa îmi spunea o cunoscută care m-a văzut citind. M-am bucurat în gând că nu avea dreptate, dar nici nu m-am obosit să-i explic, pentru că, fără să fiu răutăcioasă, nici nu prea aveam cui.
M-am bucurat că am descoperit de ceva ani cărţile de dezvoltare personală şi m-am bucurat pentru că într-adevăr ai ce învăţa din ele. Şi nu-i deloc adevărat că toate seamănă între ele. Dimpotrivă, poţi găsi o infinitate de idei, de căi de a te autocunoaşte şi de metode de acţiune. Numai să vrei să citeşti, să vrei să cunoşti şi să vrei să aplici cele învăţate…
Cartea despre care vă vorbesc astăzi, ”Factorul succes”, cu subtitlul Cum să atingi inteligent obiective imposibile, scrisă de Dr. Paul M. Lisnek și publicată la Editura Vidia, Bucureşti, 2014 chiar este deosebită prin ceea ce te poate învăţa, dar şi prin stilul absolut încântător în care este scrisă. Iar despre autor ce să mai zic, puteţi să-l găsiţi pe wikipedia.
Paul M. Lisnek este avocat şi jurist de renume, implicat ca şi consultant în cazuri celebre în S.U.A., cadru universitar apreciat şi admirat la Chicago (dar şi invitat la alte universităţi americane), om de televiziune (câştigător de premiu Emmy pentru calitatea emisiunilor sale politice şi juridice), continuă să ţină conferinţe peste tot în lume unde este invitat şi de asemenea scrie cărţi. Cu alte cuvinte, avem ce învăţa de la un profesionist desăvârşit. Şi să fim sinceri, foarte mulţi se vor găsi să te înveţe câte ceva, dar numai de la cei pricepuţi avem ce învăţa cu adevărat.
Dacă ar fi să descriu printr-un singur cuvânt această carte, acela este calitate. Şi nu pentru că ar fi o carte de calitate, pentru că foarte multe cărţi sunt de calitate. Această carte este despre calitate. Se începe chiar cu analiza factorilor istorici care au condus la apariţia mişcării de control permanent al calităţii. Japonezii (consiliaţi de nişte americani geniali) au introdus în fabrici un sistem de control al calităţii foarte riguros. De la japonezi au învăţat şi alţii şi au aplicat. De la controlul întregului flux de producţie s-a ajuns apoi la generalizare şi la aplicarea principiilor calităţii în vânzări, în creaţie dar şi în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Conceptul fundamental este minte de calitate, viaţă de calitate. Înţelegând acest principiu putem oferi celorlalţi calitate dar putem şi cere calitate în toate aspectele vieţii noastre. Şi viaţa noastră chiar se va schimba în bine şi vom putea să valorificăm la maximum ceea ce avem. Pentru că de aici se pleacă, să ne construim o viaţă mai bună cu ceea ce avem, un deziderat absolut realist şi realizabil.
Iată doar două exemple de transformare absolut posibile, care ne vor conduce spre realizarea obiectivelor noastre: de la viaţa mi se întâmplă la îmi ghidez viaţa şi de la abilităţile sunt înnăscute la abilităţile se învaţă. Mai sunt multe altele, pe care le vom descoperi în această carte absolut încântătoare.
Avem de studiat in acest volum multe probleme interesante de psihologie ca să înţelegem ce ne blochează ca să evoluăm, avem de făcut unele exerciţii care să ne spună unde ne aflăm acum, avem de urmat nişte paşi clari în direcţia evoluţiei noastre, avem de citit şi poveşti adevărate despre succesul unor oameni, dar şi despre eşecuri, ca să înţelegem unde s-a greşit sau unde mai este de lucrat, în cazul în care vom aplica pe noi învăţăturile din carte şi în cazul în care vom întâmpina obstacole asemănătoare.
Dincolo de toate am găsit în lucrarea lui Paul M. Lisnek o bucurie extraordinară de a evolua, exprimată de autor prin ideea acceptării trecutului ca parte a evoluţiei noastre de până acum şi ca punct de plecare spre mai departe. O bucurie exprimată prin ideea că totul este posibil şi că depinde doar de noi să continuăm, dar concentrându-ne pe calitate în viaţa noastră.
Cartea o puteți cumpăra, comandand-o direct pe de site-ul editurii (click aici pentru oferta) cat si din alte librarii sau , la preturi de multe ori reduse.
Lasă un răspuns