Cum m-am apucat de citit?

Cum m-am apucat de citit? Simplă intrebare. Greu de dat un răspuns. Aș zice că am cititul în sânge. Transmis genetic, moștenit pe linie maternă. Asta îmi spun amintirile pe care le am din copilărie. Și crede-mă ca sunt la o vârstă la care aceste amintiri încep să se estompeze.

Clar nu aș putea să îți spun cum m-am apucat de citit. Care a fost acel moment declanșator al acestei pasiuni care ține de-o viață. Aș putea spune că citesc de când mă știu. Dacă acest mă știu presupune cumva o conștientizare a propriei existențe și nu momentul nașterii.Aș putea spune că m-am apucat de citit în momentul în care domnul (tovarășul pe acea vreme) învățător (fie-i țărâna ușoară) mi-a pus Abecedarul în mână și m-a învățat primele litere, primele cuvinte, primele propoziții. De la, pe atunci celebra, ”Ana are mere”.

Am crescut înconjurată de cărți. Îți ziceam că pasiunea pentru citit poate că e înscrisă în codul genetic al ADN-ului. Bunicul meu citea. Îi plăceau cărțile polițiste. Îmi aduc bine aminte. Așa că probabil m-am apucat de citit cărți polițiste influențată de ceea ce am văzut la el.

Părinții mei citeau și ei, cărți accesibile în acele vremuri îndepărtate. Și mereu ne cumpărau cărți, mie și fratelui meu. Îmi aduc aminte că erau vremuri grele când până și cărțile se dădeau pe sub mână. Noile apariții, evident. Cele mai vechi, fie de literatură, fie tehnice se găseau în bibliotecile școlii sau orașului.

Le puteam împrumuta de la bibliotecă, dar părinții preferau să ni le cumpere ca să le avem în casă și să le citim. Așa că după atâția ani de zile, casa mea a devenit toată o mare bibliotecă. Nu cred că există cameră în care să nu am puse undeva pe un raft și câteva cărți. Cărți de beletristică, cărți tehnice, cărți școlare, cărți de dezvoltare spirituală, cărți… de toate genurile și pentru toate gusturile. La unele dintre ele timpul a ajuns chiar să lase urme între coperțile cândva noi.

Și acum cu greu mă pot abține să nu cumpăr cărți noi, deși știu că e posibil ca în curând sa nu mai am unde să le pun. Dar mai găsesc încă loc pentru ele. Doar îmi sunt dragi și citesc de când mă știu. Nu aș putea renunța la a le citi chiar dacă au fost perioade când, recunosc că nu am făcut asta din diferite motive.

Cum m-am apucat de citit, mai intens ca să zic așa? Aș minți dacă ți-aș spune că îmi amintesc un moment anume. Dar hai să iau ca reper vara anului în care am terminat clasa a IX-a. Îmi aduc aminte că acea vacanță de vară am petrecut-o citind. Am citit tot ce am putut citi din biblioteca părinților mei. Când alți copii se jucau pe afară sau mergeau în excursii, eu am preferat să stau în casă și să citesc.

Citeam și visam cu ochii deschiși. Evadam în lumi nepermise, râdeam și plângeam alături de eroii din romane, visam cu ochii deschiși că trăiesc aventuri în țări îndepărtate, sau chiar inexistente în realitate. Nu mă apuc acum să fac o listă cu ce am citit atunci sau de atunci până acum, pentru că nu are rost. Dar am citit mult, majoritatea cărți scrise de autori clasici din literatura universală: Jules Verne, Balzac, Alexandre Dumas, Shakespeare, Tolstoi etc. Lista ar fi lungă, prea lungă ca să o scriu aici,  dar poate că nu ar fi o idee rea să încep o serie de articole în care să îmi inventariez biblioteca și să vorbesc despre fiecare dintre cărțile citite. Cred că aș avea subiecte de articole pentru câțiva ani buni de acum încolo.

”Cum m-am apucat de citit?” este o întrebare fără răspuns, deoarece pentru mine ”a citi” e sinomim cu ”a respira”. Și dacă prima respirație a fost la naștere și prima lectură poate ca tot atunci a fost…

Tu cum te-ai apucat de citit?

Acest articol l-am scris pentru a răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV-a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

sursa foto 1: pixabay.com