Palatul de iarnă – Eva Stachniak (recenzie)

Palatul de iarnă – Eva Stachniak (recenzie)

Palatul de iarnă, cu subtitlul Ecaterina cea Mare. Nașterea unei țarine scris de Eva Stachniak, a apărut la Editura Allfa, Bucuresti în 2014. Romanul, publicat in 2012 apare tradus si la noi după numai doi ani.

Eva Stachniak este o scriitoare canadiană de origine poloneză. Născută în 1952 la Wroclaw, a plecat la studii în Canada și a rămas acolo pentru că între timp puterea comunistă din Polonia acelor ani decretase legea marțială.

Palatul de iarnă este un roman istoric, mai exact o ficțiune istorică. Pe osatura reprezentată de personaje reale și evenimente istorice documentate, scriitoarea a adăugat alte personaje pentru a țese o povestire care poate fi foarte apropiată de realitate. Unul dintre aceste personaje, de fapt personajul principal, este o fată de origine poloneză, Barbara, devenită Varvara după rusificarea numelui și Varenka după numele de alint.

Citită, cultă, Varvara ajunge în Rusia cu părinții, tatăl ei fiind legător de cărți, meserie căutată și apreciată în acele vremuri. Numai că Varenka rămâne o biată orfană străină în țară străină, după ce îi mor părinții. Un concurs de împrejurări o aduc la Palatul de Iarnă, adică la reședința țarinei din Sankt Petersburg. Acolo lucrează ca servitoare suportând multe umilințe, până când este descoperită de șeful spionajului. Acțiunea se petrece și în noua capitală, Sankt Petersburg, dar și în vechea capitală, Moscova, după cum se mută Curtea cu toate ale sale.

Varvara cunoștea bine limbi străine și era deosebit de inteligentă, de aceea ajunge spioană de încredere pentru țarina Elisabeta, dar și pentru șeful spionajului. Începe să facă un foarte periculos joc dublu, de nevoie de altfel, pentru că ea își dă seama că tot singură este la urma urmei. Singură și la cheremul celor mari, care-i pot hotărî soarta într-o clipită. Tatăl ei o sfătuise să nu se încreadă în nimeni și să aibă grijă că poate fi oricând „lovită” pe la spate, ceea ce ea și face.

Dar iată că într-o bună zi sosește la curtea imperială rusă o obscură prințesă de origine germană, adusă pentru a deveni soția urmașului la tron, un tânăr absolut idiot și fără nici o șansă de dezvoltare ca viitor țar al Imperiului. Între săraca prințesă germană și Varenka ia naștere o prietenie sinceră, bazată pe afinitățile reciproce, dar și pe sentimentul fiecăreia în parte că este o fată a nimănui, înconjurată de dușmani, într-o țară ostilă cu străinii.

Varvara reușește să „se strecoare” în acel păienjeniș de intrigi, încercând să-i influențeze și pe șeful spionajului și pe țarină, cu scopul de a o proteja pe prințesa sosită din Germania, nimeni alta decât viitoarea mare țarină a Rusiei, Ecaterina cea Mare. De altfel dacă ar fi să judecăm istoria Rusiei Imperiale, două au fost personajele cheie, care au scos țara dintr-un Ev Mediu înapoiat și au făcut-o o putere mondială: Petru cel Mare și Ecaterina cea Mare.

Acțiunea este deosebit de intensă, Varvara trecând prin momente la limită, ducând o existență „pe muchie de cuțit”, fiind de multe ori cât pe ce să fie prinsă. Iar în cazul în care ar fi fost deconspirată, ar fi așteptat-o eșafodul sau Siberia în cel mai bun caz. Pentru că așa au pățit-o mulți alții, pentru vinovății mult mai mici, nu pentru spionaj.

Chiar dacă în acele vremuri nu existau tehnicile moderne de spionaj din zilele noastre și totul se făcea strecurându-te și ascultând pe ici pe colo cele vorbite de unii și de alții, chiar dacă modalitățile de comunicare erau restrânse și primejdioase, romanul este o adevărată lecție în domeniu.

Și ca roman psihologic Palatul de iarnă este foarte bine realizat. Modul în care se țes intrigile, felul în care încearcă personajele să-i manipuleze pe alții, modul în care reușește Varvara să influențeze și să descopere la rândul ei pericolele care o pândesc, fac din roman unul deosebit de interesant și de captivant. Chiar m-am simțit pe alocuri în interiorul Palatului Imperial, participând la acțiunea de acolo.

Este interesant de urmărit și cum reușește viitoarea țarină, Ecaterina cea Mare, să treacă peste obstacole, să evite capcanele și să ajungă să schimbe o țară, deși inițial toți îi erau împotrivă.

Palatul de iarna este un roman istoric reușit, scris frumos de mâna unei autoare care s-a documentat foarte mult, profesor universitar ca formație științifică și o femeie cu o imaginație bogată. Îl recomand cu căldură iubitorilor de literatură bună.

Pentru acest roman trebuie sa mulțumesc editurii All cu care am o frumoasă colaborare.