Istoria lumii – 7650 date istorice importante
Seria Biblioteca Larousse, Editura Rao, București 2016
Am primit iarăși de la Târgul Cărții, pentru recenzie, o lucrare de excepție, Istoria lumii. 7650 de date istorice importante. Cartea este o mică enciclopedie, scrisă sub forma unor date istorice, 7650 la număr mai exact. Dar de ce am spus că e o mică enciclopedie, când are peste 900 de pagini? Poate pentru că în domeniul istoriei s-au scris mii de volume și cine mai știe câte sute de mii de pagini… Și încă se vor mai scrie…
La autori nu apare nimeni trecut pentru că lucrările de acest gen sunt în fond scrise de colective întregi de autori și datele sunt adunate din toate sursele posibile. Iar în cazul marii case de editură Larousse nici nu se pune problema să nu existe suficiente date pentru a scrie orice fel de lucrare pe orice fel de temă posibilă.
Mai am în casă lucrări foarte bune de istorie, dar aceasta de la Editura Rao vine să le completeze pe toate. Este ca un ghid general care ajută la situarea oricărei alte lucrări într-un anumit context, într-un anumit spațiu și timp și ajută astfel la înțelegerea ansamblului.
Chiar la început se face și o prezentare a erelor geologice, ceea ce alte cărți de istorie nu fac. Urmează prezentarea succintă a șapte milioane de ani de Preistorie, cu sublinierea faptului că ultimii zece mii de ani înainte de Hristos înseamnă de fapt o evoluție accelerată a societății omenești, prin comparație cu milioanele de ani dinainte.
Urmează desigur Antichitatea, cu accent pe cea orientală și egipteană, apoi pe cea greacă și pe cea romană. În cadrul antichității orientale nu sunt uitate nici evenimentele din China și din India. Mi-am dat seama că doar citind cronologia evenimentelor din antichitate oricine își poate forma o solidă cultură generală în domeniu, urmând ca, dacă dorește, să mai citească ce dorește pentru a afla cât mai multe detalii.
Același lucru se poate spune și despre Evul Mediu, căruia i se alocă și mai mult spațiu în carte, pentru simplul fapt că odată cu apropierea cronologică de vremurile noastre, sursele și implicit evenimentele relatate sunt din ce în ce mai multe.
Practic de la o anumită dată încoace, s-au păstrat foarte multe scrieri, care deși au și o doză mare de subiectivism, ne pot da totuși multe informații utile despre acele vremuri. Evul Mediu este la rândul lui divizat în timpuriu, mijlociu și târziu.
Cronologic și logic urmează Epoca modernă. Deși în țara noastră diviziunile istoriei au cumva o altă întindere și deși căderea Constantinopolului în 1453 ar putea să pară un eveniment „dezastru” (așa fiind considerat de bisericile creștine), el a reprezentat în fond începutul unei noi ere, prin reașezarea centrelor de putere în Europa și Orient. Și această parte are trei subcapitole, Renașterea și Umanismul, Nașterea statelor moderne și Secolul Luminilor.
Perioada contemporană are alocată o jumătate din carte și este divizată în două părți, anume secolul al XIX-lea și secolele XX și XXI. Al doilea război mondial este evenimentul crucial care a condus la divizarea istoriei secolului XX în Lumea până în 1945 și Lumea după 1945.
Ceea ce mi-a plăcut în lucrare este faptul că, mai ales în ceea ce privește perioada contemporană, se analizează evenimente de pe întreg globul, fără a „privilegia” o anume țară sau doar o parte a lumii. Pentru că, mai ales noi europenii, avem tendința să considerăm că numai ceea ce se întâmplă aici în zona noastră este important.
Ceea ce mai este demn de remarcat este că nu doar evenimentele politice sunt „disecate” ci și cele care țin de cultură și civilizație: muzică, cinematografie, arte, curente literare și artistice, știință și tehnologie.
”Istoria lumii. 7650 de date istorice importante” este o lucrare complexă, foarte bine documentată, o lucrare utilă în fiecare familie și nu doar pentru că poate îmbogăți cultura generală ci și pentru că te poate face să înțelegi ce s-a întâmplat, ce se mai întâmplă chiar acum și mai ales de ce se întâmplă toate în istorie.
Mulțumesc Târgul Cărții pentru exemplarul oferit pentru recenzie!
Lasă un răspuns