Ce poți face atunci când îți cade părul?
Prin nu știu ce „jocuri” ale evoluției s-a ajuns ca părului să i se acorde o importanță uriașă, chiar exagerată uneori și de aceea cred că toată lumea își dorește o podoabă capilară de vis. Unii dintre oameni însă, nu au acest noroc. Fie au din naștere firul părului subțire și mai rar, fie din diferite alte motive acesta a început să cadă.
Motivele căderii părului pot fi mai multe, începând cu moștenirea genetică și continuând cu o proastă alimentație, cu stresul de orice fel și chiar cu o boală gravă care necesită tratamente medicamentoase agresive, care duc în final la căderea părului și enumerarea cauzelor este departe de a fi terminată.
Găsești acum o mulțime de informații despre acest subiect, atât pe site-urile noastre (în limba română) cât și pe cele din afară (în alte limbi), cu condiția să le cauți pe Google, de exemplu după cuvântul cheie ”hair loss” care înseamnă ”căderea părului”.
Dacă ești într-una din situațiile nefericite care au ca și consecință căderea părului probabil că ești și în căutare de soluții pentru a trata această problemă de sănătate sau pentru a o masca în cazul în care nu există tratament.
Hai să vedem împreună ce ai putea face în situația în care îți cade părul. În primul rând trebuie să afli ce fel de cădere a părului te afectează, asta pentru că părul cade și în mod natural, fiind mai apoi înlocuit de alte fire noi care cresc. Dacă ești în această situație, nu are rost să intri în panică, dar trebuie totuși să-ți îngrijești părul cu mare atenție.
Dacă însă o să constați o accelerare a căderii părului și faptul că acesta se rărește, atunci vei putea apela la câteva soluții simple de îngrijire, cum ar fi masarea scalpului, alegerea pentru spălare a unui șampon potrivit pentru așa ceva, evitarea stresului suplimentar asupra firului de păr (gadget-uri, uscarea cu aer fierbinte etc.), schimbarea din timp în timp a coafurii, renunțarea la vopsirea frecventă, folosirea de tratamente naturale.
Dacă nici așa nu vei reuși să stopezi căderea părului, atunci te poți orienta spre folosirea extensiilor de păr sau a perucilor. Vei putea de exemplu să cauți pe Google chiar și pe site-uri din afară hair pieces with clips, adică ”șuvițe de păr cu clips”ca să alegi dintr-o multitudine de variante pe cea potrivită ție.
Sfatul meu este să nu alegi ceva doar pentru că așa îți place ție, ci să ții cont și de părerea unui specialist, pentru că și extensiile de păr trebuie adaptate la părul pe care deja îl ai. Adică dacă vei „lipi” păr suplimentar la cel deja existent, dar slăbit, subțire și gata să cadă, ce crezi că vei obține? Specialistul îți va putea recomanda chiar un tratament serios înainte de a trece la aplicarea unor extensii de păr.
Perucile sunt de asemenea o soluție demnă de luat în considerare, mai ales că acestea au fost folosite din cele mai vechi timpuri, iar cele actuale sunt de o calitate deosebită.
Am găsit pe net un video, îl vezi mai jos, de la UniWigs June Penny care pe mine m-a convins că merită să faci o astfel de investiție și că, la urma urmei căderea părului nici măcar nu mai este o așa de mare tragedie. Imaginea nu va avea de suferit pentru că vei arăta superb fie cu extensii de păr, fie cu perucă, iar cei apropiați care vor ști despre „trucul” tău te admiră oricum așa cum ești.
Iată cât de mult poate schimba look-ul dacă folosești o extensie de păr care să acopere problema pe care o ai cu părul.
Voi ce părere aveți despre peruci sau extensii de păr?
Cristina Dragomir a zis
recunosc ca am incercat multe tratamente si rezultate grozave nu a datniciunul, deci parul meu cade in continuare la fel de tare. As fi tentata sa zic ca nu voi purta peruca niciodata, dar nu se stie, asa ca las si optiunea asta pe lista pentru viitor.
Claudia Vasilache a zis
Mai e pana la peruca, stai linistita :p