• Contact
  • Scriu si aici

Lecturi de Mămică



  • Home
  • Recenzii cărți
  • Retete Video
  • Itinerarii de vacanta
  • Beauty & Fashion
  • Cultura generala
    • Educatie
  • Practic și Util
    • Recomandari

mai 20, 2019 · 3 Comments

7 ani de blogging și un rebranding

D-ale mele

Îmi aduc aminte ca și cand a fost ieri, ca si când nu ar fi trecut 7 ani de atunci, de ziua în care, cu emoție îmi făceam curaj că public în spațiul virtual primul meu articol, ”Un copil îți schimbă viața”. Au trecut 7 ani de când am ”tăiat” panglica și am inaugurat primul meu loc virtual în care încercam să mă exprim.

Țin minte bine cât de greu îmi venea să scriu câteva rânduri, să încerc să transmit informațiile pe care le doream știute și de alții. Cât de teamă îmi era de judecata celor care vor citi ce am scris. Că dacă nu e bun, că dacă nu e perfect.

logo lecturi de mamica

Și a trecut chiar destul timp până când am avut curajul să spun celor apropiați că eu am blog, că eu scriu, că încerc să mă exprim în cuvinte, folosind realitatea virtuală pentru a transmite puțin din ceea ce eu aflam din lecturile mele.

Acum mă bucur că am avut curajul ca atunci când băiețelul meu, Cris, avea doar un anișor să fac acest pas și următorii. Mă bucur că mi-am găsit drumul, că fac ceea ce îmi place și că pot trăi, modest, ce-i drept, din asta.

Cristian Rafael

prima poza urcata pe blog (2012)

De atunci și până acum am trecut prin multe. Au fost și lacrimi de bucurie dar și de supărare. Dar am avut ambiția să merg înainte și să evoluez în acest domeniu atât de frumos care mie una mi-a dat libertatea de a-mi crește copilul fiindu-i alături.

Când pornești la drum știi de unde pleci dar nu vei ști niciodată cu siguranță unde vei ajunge. Nu mă refer aici la un drum stabilit de a ajunge din locul A în locul B ci la viața în sine care nu e decât un lung șir de oportunități de care trebuie să ai inspirația și inteligența să profiți.

Viața este o încrengătură de drumuri din care va trebui să alegi în funcție de ce crezi tu că ți se potrivește. Uneori o vei lua și pe drumuri greșite, vei fi nevoit să abandonezi și să recalculezi ruta. Alteori iei decizii bune și nu îți rămâne decât urmezi drumul ales. Important e să continui și să-ți dorești să evoluezi.

7 ani de blogging și un rebranding

Acum 7 ani am știut că voi porni de la un blog pe subdomeniu și am luat cu mine dorința și ambiția de a reuși, de a face din blogging un stil de viață. Nu am știut însă că voi ajunge aici adică să dețin acum 5 site-uri pe domeniu propriu cu tot ce presupune prezența lor în Social Media (Facebook, Instagram, Pinterest, Twitter) și un canal de Youtube.

Întâi a fost lecturidemamica.wordpress.com, apoi un altul pe subdomeniu (aromeculinare.wordpress.com). A urmat primul site făcut aproape de la zero, Lecturi și Arome. Nu m-am oprit aici. A urmat Softblog și apoi https://drumulvietii.com (pe care am scris timp de aproape 4 ani după care l-am închis). Am cochetat chiar și cu ideea de a avea și un site în engleză, și am și începutul unul (https://flavourfulideas.com la care am renuntat dupa 2 ani.

Deși atunci când am creat Lecturi și Arome am făcut-o cu intenția de a uni cele 2 bloguri pe subdomeniu, nu a fost să fie așa. Ele au rămas și un timp am continuat în paralel să scriu pe ele. Asta până acum 2 ani când am renunțat la a mai publica acolo.

Însă nu m-am îndurat să le închid mai ales că pe Lecturi de Mămică erau multe articole destul de mult căutate pe Google. M-am gândit că e mai bine să-l las așa cum e. Nu aveam de gând să-l trece pe domeniu și să reiau activitatea pe el.

Dar, cum ziceam și la început, știi de unde pleci, nu știi unde ajungi și … vorba aia… ”încurcate sunt căile Domnului” sau deciziile pe care le luăm zi de zi.

Așa că, iată-ne aici, la distanță de 7 ani, cu Lecturi de Mămică mutat într-o nouă casă, una proprietate personală de data asta, cu noi hăinuțe și articole proaspăt scrise. Nu știu dacă voi ați observat până acum mutarea făcută. Eu nu am spus nimic însă am fost hărnicuță și am publicat deja câteva articole.

Nu m-am gândit la a ține secret acest lucru ci doar am ținut ca anunțul despre mutarea în casă nouă să-l fac în aceași zi în care sărbătoresc 7 ani de blogging, adică pe 20 mai.

Eu sper să mă urmăriți în continuare și aici pentu că voi scrie des și voi aborda subiecte diverse, de la beauty și fashion până la cele de cultură generală și recenzii la cărțile pe care le citesc.

Partajează asta:

  • Tweet
  • Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Related

« 4 rochii casual de vară pe care trebuie să le ai
Cel mai scurt drum cu mașina spre Thassos »

Comentarii

  1. Elena Erica a zis

    mai 20, 2019 la ora 8:18 pm

    Mult succes în continuare.

    Răspunde
    • admin a zis

      mai 21, 2019 la ora 5:26 am

      Multumesc 🙂

      Răspunde

Trackbacks

  1. În teste: Feminohelp pentru unghii mai sănătoate - Lecturi de Mămică spune:
    mai 31, 2019 la 5:53 pm

    […] cu decizia pe care am luat-o de a face vechiului Lecturi de Mămică un rebranding și de a mă ocupa mai bine de el acum că este la căsuța lui, adică pe domeniul propriu, am […]

    Răspunde

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Cauta aici

Categorii

Comentarii recente

  • Claudia Vasilache la Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor – Jacques Martel (recenzie)
  • Eva Anca la Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor – Jacques Martel (recenzie)
  • Claudia Vasilache la 5 lucruri pe care să le știi despre turmalină

Arhiva

mai 2019
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
« dec.   iun. »

Copyright © 2025 · captivating theme by Restored 316

%d