Odată cu decizia pe care am luat-o de a face vechiului Lecturi de Mămică un rebranding și de a mă ocupa mai bine de el acum că este la căsuța lui, adică pe domeniul propriu, am început și o serie de colaborări despre care o să-mi facă plăcere să vă vorbesc.
Așa mi-a venit ideea de a începe o nouă rubrică intutulată ”în teste” unde vă voi povesti pe scurt ce produse am primit pentru testare, după care am să revin cu detalii despre cum mi s-au părut acestea.
M-am gândit să procedez în felul acesta pentru că durează până testez produsele și poate unele dintre voi aveți nevoie de informații generale despre ele în ideea că doriți să le testați și să nu mai așteptați părerea mea.
Zilele trecute am primit pentru testare de la PR Avenue trei produse foarte utile unei femei care vrea să aibă grijă de ea: un ser Bonilash pentru gene, un rimel Mascara Med și un ser tratament pentru unghii Feminohelp Unghii. Despre acesta din urmă am ales să vă povestesc pe scurt câteva lucruri.
Feminohelp Unghii este un produs destinat folosirii pentru a îngriji unghiile care își pierd rezistența pentru a le da apoi un aspect sănătos și viguros. Știm toate că folosirea produselor speciale de curățare, a ojei, a dizolvantului de unghii sau a procedurile specifice de aplicare a ojei permanente pot duce la deteriorarea structurii unghiilor.
Ei bine Feminohelp exact aici intervine. Folosirea acestui ser concentrat care are o formulă inovatoare îmbogățită cu 5 uleiuri naturale poate duce la regenerarea unghiilor și cuticulelor, întărește și restaurează unghia protejând-o împotriva ruperii și despicării.
Ce conține Feminohelp Unghii? Ingredientele active.
Combinație de ingrediente din acest produs ajută la regenerarea rapidă și eficientă a unghiilor și cuticulelor uscate. Iată care sunt și cum actioneaza:
- Ulei de argan – regenerează eficient unghiile și cuticulele uscate;
- Ulei de ricin – este renumit pentru proprietățile de regenerare, crește rezistența unghiilor și le conferă strălucire, hrănind și hidratând cuticulele;
- Ulei de măsline – hidratează intensiv și hrănește unghiile deteriorate și cuticulele;
- Ulei de susan – înmoaie cuticulele dure din jurul unghiei și calmează iritațiile;
- Ulei de avocado – netezește și hrănește cuticulele uscate și crăpate din jurul unghiei.
Produsul se prezintă într-un ambalaj de 2 ml, sub forma unui creion. Este perfect de luat cu tine și în vacanță la mare, de exemplu. Se știe că apa sărată si soarele deshidrateaza puternic părul și pielea. La fel pot păți și unghiile tale dacă nu ai grjiă de ele.
De aceea, nu aplica pe mâini doar o cremă hidratantă ci și tratamentul Feminohelp Unghii Folosește-l atât pentru unghiile de la mâini, cat și pentru cele de la picioare, dând astfel strălucire cuticulelor fragile și deteriorate.
Cum se utilizează Feminohelp Unghii
Modul de utilizare este unul foarte simplu. Se rotește capatul creionului în sensul indicat de săgeată până când se elibereaza uleiul.
Se aplică apoi uleiul eliberat cu ajutorulpensulei pe conturul unghiei masând cu mișcări circulare de la varful degetului spre mână până când serul se absoarbe complet.
Îl poți utiliza zilnic înainte, dar și după manichiură și pedichiură bucurându-te astfel, în fiecare zi de unghii sănătoase și hidratate.
Pentru a obține efectul maxim asupra unghiei, Feminohelp Unghii se aplică în perioada de pauza dintre două folosiri a ojei semipermanente sau de fiecare dată înainte de utilizarea unei ojei obișnuite.
Aplicând serul concentrat Feminohelp Unghii pe unghiile cu ojă normală sau semipermanentă acesta va acționa asupra cuticulelor, menținând în felul acesta efectul sănătos și hidratat al unghiilor pe termen lung.
Voi ați testat Feminohelp Unghii? Cum vi s-a părut?
Săptămânile următoare o să vă spune câteva lucruri și despre celelate 2 produse primite pentru testare. Așa că, dacă vrei să fii primul care află noutățile nu ezita să te abonezi la newsletter, sa urmărești pagina de Facebook sau să dai follow contului de Instagram.
Il folosesc si eu de ceva timp, e drept ca nu zilnic, ca am marele talent de a uita, dar chiar si asa mie mi se pare ca da rezultate. La mine, mai mult pe cuticule.
Da! Si mie imi place pana acum 🙂