Sabotorul – Andrew Gross (recenzie)

Sabotorul – autor Andrew Gross,
editura Preda Publishing, București 2019,
traducere din limba engleză de Cristina Barbu

După ce am terminat de citit Singurul om, roman captivant scris de Andrew Gross, am văzut la Libris că acesta are publicat și un alt roman, Sabotorul. Imediat ce am observat asta mi-am dorit să-l citesc mai ales că și acesta avea de asemenea comentarii elogioase din partea criticilor de peste ocean și nu numai.

Dacă în Singurul om este foarte multă ficțiune într-un roman de acțiune de foarte bună calitate, în Sabotorul faptele de ficțiune se împletesc mult mai strâns cu evenimentele reale care s-au petrecut în timpul celui de-al doilea război mondial în special în Norvegia, pentru că acolo își plasează de această dată autorul acțiunea cărții.

Citind destul de mult despre cea mai mare conflagrație mondială și urmărind pe posturile de televiziune cu tematică istorică foarte multe reportaje, reținusem sintagma războiul uitat, folosită pentru a denumi acea componentă a războiului din China invadată de japonezi.

Ei bine, așa aș numi eu și războiul din Norvegia ocupată de trupele naziste. De ce? Pentru că în majoritatea cărților sau scrierilor despre război, lupta norvegienilor este trecută cam ușor cu vederea, de parcă ar fi uitată.

Invadată de naziști în 1940, chiar dacă își asumase statutul de țară neutră, Norvegia a rămas pe toată perioada conflagrației mondiale un punct „fierbinte”, de importanță crucială pentru germani.

Datele arată că în Norvegia au fost staționate mai multe divizii decât a avut Afrika Korps, trupele germane care au operat în Africa de Nord. Blocate în Norvegia și în fosta Iugoslavie, efectivele germane numeroase nu au mai putut să fie folosite în alte zone, pe alte fronturi.

Dar de ce au trimis nemții atât de multe trupe în Norvegia, țară în care pe vremea aceea nu se descoperiseră încă marile rezerve de petrol din Marea Nordului, care o fac astăzi foarte bogată?

Răspunsul este: pentru că prin Norvegia se făcea transportul minereului de fier de foarte bună calitate pe care germanii îl procurau din nordul Suediei. Și cum de la minele de fier din Suedia nu era încă accesibilă nici o legătură cu marea/oceanul pe unde să se poată transporta marfa, singura cale erau pe atunci porturile norvegiene, apropiate de minele suedezilor. Ori fără minereu de fier nu se poate susține războiul.

Norvegienii, oameni de altfel calmi și pașnici, au opus o rezistență pasivă și activă continuă pe toată durata războiului. Fiind din copilărie foarte bine antrenați ca să reziste în condiții naturale vitrege, aceștia au ajuns soldați de temut, dotați cu o îndârjire ieșită din comun.

Ei au luptat ca să-și elibereze țara, fie în trupele lor militare ascunse prin numeroșii munți ai țării, fie, cei care au reușit să fugă în Anglia, în trupe de elită care efectuau misiuni de comando „imposibile”.

Cum reușeau? Așa cum am pomenit mai sus și așa cum admirativ spunea un ofițer britanic, fascinat de soldații norvegieni: printr-o îndârjire care însemna că nu se dădeau înapoi de la nimic până nu își îndeplineau misiunea.

Subiectul cărții nu este însă vreo acțiune de sabotaj la căile ferate sau în porturile pe unde se transporta minereul de fier, ci la ceva mult mai însemnat, care ar fi putut schimba soarta războiului: la uzina norvegiană de apă grea.

Apa grea este o substanță chimică prezentă în mod natural în apa obișnuită, dar hidrogenul din moleculă este hidrogen greu (deuteriu), adică un izotop al hidrogenului. Nu intrăm în alte detalii, dar e de ajuns să spune că apa grea este vitală la reactoarele nucleare.

Germanii știau, aliații știau de asemenea că energia atomului poate fi folosită pentru a crea o bombă cu o putere nemaivăzută. Dar germanii nu aveau altă sursă de apă grea decât uzina din Norvegia. Pentru a o distruge aliații au organizat mai multe acțiuni, care datorită dârzeniei norvegienilor din trupele de comando, au avut în final succes.

Despre aceste acțiuni adevărate este vorba în carte. Ba chiar și majoritatea personajelor au existat în realitate, alte personaje fiind inventate și „puse” acolo ca să creeze mai mult suspans și să dea cărții acțiune.

Autorul și datele istorice, arată că, și chiar e culmea ironiei, misiunea finală a fost un succes total și s-a desfășurat cu zero pierderi, atât de bine au fost antrenați și au acționat membrii trupei de comando care au aruncat în aer uzina.

Dar cine ar citi o astfel de carte, în care totul „merge ceas”? De aceea există romanele de acțiune, ca să te țină cu sufletul la gură, iar Andrew Gross știe cum să facă asta. După aruncarea în aer a uzinei de apă grea, germanii au încercat să transfere ultimele rezerve care le-au mai rămas, câteva sute de litri din prețiosul lichid, dar norvegienii au intervenit prompt.

Și de această dată, ca o coincidență sau prin ajutor divin, acțiunea norvegienilor de a scufunda feribotul care transporta apa grea a fost încununată de succes, fără să aibă victime. Aici ne referim la victimele din trupele de comando, căci au fost totuși victime printre soldații germani, dar și dintre pasagerii civili ai feribotului.

Aici s-a demonstrat, dacă mei era necesar, uriașul spirit de sacrificiu al „vikingilor”, pentru că ei erau hotărâți să-și îndeplinească misiunea cu orice preț. Câteva zeci de pasageri nevinovați au pierit, dar cei care au acționat știau clar că dacă nu o făceau, puteau să moară poate chiar milioane de oameni, dacă naziștii ar fi putut crea bomba atomică înaintea aliaților.

Sabotorul, cartea lui Andrew Gross este minunată, plină de suspans și răvășitoare prin problemele pe care le pune. Este și o lecție de istorie, dar și de morală totodată. Este o carte despre bărbații adevărați care au făcut istoria! Nu este un simplu roman ușurel de aventuri, pe care-l poți citi fără să-ți pese. Este o carte care te provoacă să gândești!