Pașaportul pentru copii. Ce trebuie să facem pentru a-l obține
Gata, a venit și vacanța mare și odată cu ea planurile de petrecere a concediului se vor materializa fie că ele ne duc pe drumul din țară fie pe cele din străinătate.
Pentru adulți este foarte simplu să călătorească în țările membre ale Uniunii Europene. Ei pot părăsi țara doar pe baza Cărții de Identitate (a Buletinului adică).
Deși cei mici, copiii sub 14 ani, nu au carte de identitate ci doar act de naștere, și pentru ei este aproape le fel de simplu să călătorească alături de părinții lor, doar că ei au nevoie de un alt act și anume de pașaport.
Cu câțiva ani în urmă era o adevărată aventură să obții un pașaport pentru tine, sau pentru copilul tău. Din fericire acum lucrurile s-au mai aranjat, adică sunt mai bine organizate și nu mai trebuie să pierzi foarte mult timp pe la ghișeele serviciului de pașapoarte. Iar dacă mai știi să utilizezi și computerul, lucrurile se simplifică foarte mult. Cum anume, vei afla imediat.
Pașaportul pentru copii. Ce trebuie să facem pentru a-l obține
Există două modalități de a obține pașaportul copilului. Prima este cea veche, clasică, adică te prezinți de dimineață la serviciul pașapoarte, obții un număr de ordine și aștepți, ca pe vremuri, mai mult sau mai puțin, depinzând de cât este de aglomerat în ziua respectivă.
Când îți vine rândul, intri și faci ce mai trebuie de făcut acolo. Copilul tău nu o să fie prea bucuros să stea câteva ore la coadă, soția ta nici atât, deoarece am uitat să îți spun, dar cel mai bine este să fie ambii părinți prezenți cu copilul, deoarece altfel vei avea nevoie de acte în plus, de consimțământul părintelui care nu e prezent, act legalizat de un notar etc.
A doua modalitate este să te programezi online, (aici poți obține programările dacă ești din București) la data și ora disponibile și care îți convin și ție, apoi te prezinți acolo (cu câteva minute mai devreme) și vei fi invitat înăuntru.
Durează doar câteva minute, timp în care lucrătorul de acolo completează datele necesare, face fotografia copilului iar părinții semnează. În total nu cred că durează mai mult de 10 minute să rezolvi această problemă.
Pașaportul pentru copii. Acte necesare
Evident că, după ce te-ai hotărât să-i faci celui mic pașaport te vei întreba ce acte sunt necesare pentru a-l obține? Iată
1. Cererea care se completează pe loc,
2. Buletinele (cărțile) de identitate ale ambilor părinți,
3. Certificatul de naștere al copilului în original și
4. Chitanța că ai plătit taxa de pașaport (e undeva sub 250 de lei acum).
Foarte important este să plătești taxa cu o zi-două înainte la poștă sau trezorerie, deoarece ghișeul de acolo de la poliție NU acceptă ca această taxă să fie plătită acolo. Cel puțin în județul Bacău nu se poate face acest lucru.
Dar mai bine să te interesezi din timp cum este în orașul tău. Noi am pățit-o cu taxa, dar am noroc că era în apropiere un oficiu poștal și am putut rezolva imediat problema ca să nu pierd ora programată pentru intrare.
5. Cum spuneam și mai sus, dacă împreună cu cel mic merge doar unul dintre părinți vei avea nevoie și de o procură de la notar.
Pașaportul pentru copii. Cât durează eliberarea și ce valabilitate are
Pașaportul pentru copii se eliberează în termen de 10 zile lucrătoare și poate fi ridicat direct de la sediul Poliției Direcția Pașapoarte sau poți opta să-l primești prin Postă, acasă contra unei taxe de 10 lei (atât este în momentul scrierii articolului – 2019).
Pentru pașaportul simplu electronic în ceea ce îi privește pe minorii sub vârsta de 12 ani are valabilitatea de doar 3 ani iar pentru cei peste acestă vârstă și până în 18 ani este de 5 ani. După 18 valabilitatea este de 10 ani.
Pașaportul simplu temporar are însă valabilitatea de 12 luni și se eliberează în termen de 3 zile lucrătoare.
Mai multe detalii despre obținerea pașapoartelor și pentru a face o programare online găsești AICI (pentru București) sau AICI dacă ești din județul Bacău.
Însă, dacă locuiești în altă parte a țării, caută pe Google după cuvintele: ”pasapoarte copii bihor”, sau ”pasapoarte copii arges”, sau orice vrei tu și vei găsi informațiile dorite.
În concluzie nu este greu acum de făcut pașaportul pentru copii, dar e bine să inițiezi din timp acțiunea, ca să nu ai surpriza că nu poți pleca în concediu așa cum ți-ai propus.
Călătorie și ședere plăcute în concediu, împreună cu familia!
[…] cazul de față, ca și în cazul obținerii unui pașaport pentru un copil, despre care am scris aici, poți să alegi să te programezi online ca să îți înmatriculezi […]