Cum aș vrea să arate camera băiețelului meu
Venirea pe lume a unui copil este un eveniment de cea mai mare importanță, cu cea mai mare încărcătură emoțională în viața unei familii. Îmi asum răspunderea să afirm că este un eveniment mai important decât căsătoria și nunta, deoarece implică apariția unei noi vieți.
Din momentul apariției copilului cei doi părinți nu vor mai fi niciodată ceea ce au fost înainte, vor fi total schimbați. După bucuria imensă, de nedescris, apar și grijile și problemele inerente creșterii micuțului. Aceste probleme, specifice fiecărei vârste, nu vor trece niciodată, dar nici bucuria părinților care-l vor vedea cum crește.
Una dintre problemele deloc de neglijat, care implică și un anumit efort financiar, este amenajarea camerei copilului. Dacă însă părinții știu să se organizeze și să-și gestioneze finanțele cu istețime vor putea face și o importantă economie de bani.
Probabil te întrebi și cum anume pot face asta. Simplu! Căutând pe net cele mai bune oferte și cele mai bune prețuri pentru mobilarea camerei celui mic.
Eu intru des favi.ro unde găsesc inspirație pentru amenajarea casei, studiez oferte și analizez prețuri. E sursa mea de inspirație chiar și pentru articole de acest gen care să vă fie utile.
Camera copilului trebuie amenajată în funcție de vârsta acestuia și atunci pentru plaja 0 – 6 ani se poate concepe un anume stil de cameră, potrivită bebelușului și copilului preșcolar (de grădiniță adică).
După ce copilul crește și merge la școală, nevoile acestuia se schimbă și deci pentru plaja 6 – 12 – 14 ani (de la clasa întâi până pe la a șaptea) se poate amenaja o altfel de cameră.
În fine, după ce copilul a crescut, este prin clasele a șaptea/a opta și pe tot parcursul liceului, camera lui va fi aceea a unui adolescent, deoarece copilăria lui a cam trecut,ne place sau nu.
În articolul de azi mă voi referi cu precădere la camera copilului școlar, care are o personalitate în formare, care încă se mai joacă, dar și studiază, dar care are la urma urmei tot o minte de copil. Așa, cam cum este și băiețelul meu care are 8 anișori și este deja în clasa a treia.
Pentru el visez la o cameră amenajate ca în poza pe care o vedeți mai sus și care mi-a mi-a plăcut foarte mult
Camera, amenajată astfel, pare foarte aerisită, luminoasă, cu ferestre mari. O eventuală ieșire către o terasă ar face din acest spațiu unul ideal pentru copil, fiind un spațiu propice pentru dezvoltarea psihică a unui băiat de vârstă școlară.
Desigur că alegând alte culori, camera ar fi perfectă și pentru o fată. Ideea de bază pe care mi-o sugerează această cameră este aceea de libertate, ori se știe despre copii că nu le place să fie deloc îngrădiți, mai ales cei din generațiile actuale, născuți după 2010.
Copii din ziua de azi au nevoie de spațiu, de spațiu fizic, nu doar de ideea abstractă de spațiu, iar telescopul de lângă geam parcă vine să facă legătura dintre spațiul camerei și spațiul (aproape) infinit al universului.
Ceea ce aș mai adăuga eu la această cameră este un colț de lectură. Desigur că există biroul cu mica lui bibliotecă, cu scaunul care poate fi și de alt tip, dar un fotoliu, cum este cel din imaginea de mai sus, zic eu, ar completa fericit o cameră ideală.
În plus, cred că un colț amenajat anume doar pentru lectură, completat și cu munca de convingere și tactul părinților, pot face un copil să adore cititul cărților.
Fotoliul ar fi potrivit și pentru a sta comod când copilul se distrează cu jocuri video, dar aici mare atenție, să nu exagereze, neglijând învățătura.
Pentru nevoie de spațiu suplimentar de depozitare a cărților sau altor obiecte, pe holul de lângă camera copilului se poate pune și o bibliotecă mai mică, reprezentată de câteva rafturi pe care cel mic își poate pune cărțile.
Ceea ce am făcut în acest articol a fost doar să vă provoc, pentru că idei de amenajare a unei camere pentru un copil există nenumărate. Părinții pot alege cu chibzuință, în funcție de buget și gusturile personale dar important este să țină cont și de gusturile și părerile copiilor.
Voi cum amenajați camera copilului? Vă plac alegerile mele virtuale?
evaancutahamza a zis
Foarte faine alegeri! Iar fotoliul ăla chiar cred că ar fi pe gustul oricărui copil.
Claudia a zis
Multumesc 🙂 Asa zic si eu 🙂