Jurnalul din cutiile de chibrituri (recenzie)
de Paul Fleischman, ilustrații de Bagram Ibatoulline,
Editura Cartea Copiilor, București 2019, traducere de Florin Bican
Dacă ești adult și părinte de copii, cu siguranță că această carte, ”Jurnalul dn cutiile de chibrituri”, apărută de curând la editura Cartea Copiilor, te va fascina și nu o vei uita niciodată. Dar ce te poate fascina la o carte pentru copii pe care, tu ca adult, o poți citi într-un timp foarte scurt?
Citește-o și vei afla! Desigur și copilul tău va trebui să o citească, dar și copilul din tine adultul ar trebui să (re)descopere povestea pe care foarte mulți oameni o trăiesc de-adevăratelea.
Un străbunic stă de vorbă cu strănepoata lui, pe care o vede pentru prima oară, la cei câțiva anișori ai ei. Împreună rememorează viața străbunicului, cu ajutorul unei colecții de cutii de chibrituri, din care a fost inventat un foarte interesant și original jurnal.
Dar de ce tocmai în niște cutii de chibrituri și-a ales străbunicul să-și „scrie” jurnalul? Tocmai pentru că, atunci când l-a început, străbunicul nu știa să scrie. El s-a născut într-un sat foarte sărac cu oameni foarte săraci din Italia Sudică, într-o perioadă când această țară era extrem de săracă, iar o mare parte din populație nu știa să scrie și să citească. Din familia lui nimeni nu știa.
Tatăl pleacă la muncă în America, țara care în acea vreme atrăgea ca un magnet oameni din lumea întreagă, în căutare de lucru și dornici să scape de sărăcie. După o vreme, sărăcia din Italia a devenit insuportabilă, asta și din cauza unui an secetos cu recolte foarte slabe, iar oamenii erau efectiv în pericol să moară de foame.
De aceea, tatăl decide să-i aducă pe toți în America și le trimite bilete pentru vapor. Doar biata bunică rămâne singură să-i plângă pe cei plecați… Dar parcă acest tablou ne este destul de cunoscut și nouă românilor în aceste vremuri, nu-i așa?
Drumul de 19 zile și nopți nu a fost lipsit de primejdii, iar cu fiecare ocazie, băiețelul aduna câte ceva ca să pună ca amintire în cutii de chibrituri. Odată ajunși în America, tărâmul făgăduinței, ei au parte de mari nevoi și greutăți, muncesc cu toții pe rupte, iar băiatul are șansa să învețe.
Peste ani, fostul băiat analfabet devine tipograf, adică chiar cel care „fabrica” cărțile și cred că, inspirat de o poveste reală sau nu, autorul a ales simbolic tocmai această meserie pentru personajul său străbunic. Și tot simbolic, tipograful care reușește în viață prin muncă asiduă, ajunge să aibă propriul său magazin de antichități, adică de obiecte care sunt amintiri vii ale unor epoci trecute.
Fetița, strănepoata adică, al doilea personaj al cărții, merge la grădiniță, dar știe deja să citească, ca o exemplificare a modului în care s-a schimbat lumea în decursul câtorva generații.
Ilustrațiile sunt adevărate tablouri, opere de artă. Prezente pe fiecare pagină a cărții, fac din aceasta o lucrare foarte unitară, frumoasă, valoroasă, pe care cred că o va îndrăgi fiecare copil, dacă și mama sau tatăl lui îi vor da explicațiile necesare.
Acum copiii sunt foarte cocoloșiți și au de toate, dar este important ca ei să știe că nu a fost întotdeauna așa, nici la noi, nici în altă parte. Și mai este deosebit de important ca ei să citească, să nu abandoneze cărțile.
Cartea îi va impresiona cu siguranță și pe cei care au tați, mame, frați sau alte rude plecate la muncă în străinătate. Deși multe s-au schimbat din vremea când italienii plecau peste Ocean cu vaporul, nici acum nu este o fericire să fii în altă țară, departe de ai tăi și de familie, încercând să tragi din greu ca să le asiguri un trai mai bun celor de acasă. Nici să fii cu întreaga familie acolo nu este ușor, dar e bine pentru toți, mai ales pentru copii, să afle că doar prin muncă vor reuși.
Pe mine carte m-a impresionat profund și vă spun sincer că citind-o chiar mi-a venit să plâng… Nu o ratați!
Lasă un răspuns