Ce înseamnă efectul Mozart?
Probabil că mulți au auzit deja despre efectul Mozart și la fel de probabil mulți nu au auzit încă. Părinții copiilor mici sunt acum mult mai predispuși să citească și să se documenteze despre cum trebuie îngrijiți bebelușii, iar în articolele pentru acest grup țintă se pomenește adesea despre efectul Mozart.
Ca iubitor al muzicii adevărate, indiferent de gen, am auzit și eu despre acest efect. Desigur știam că muzica lui Mozart este deosebit de frumoasă și armonioasă. Am simțit „pe propria piele” că atunci când asculți Mozart te simți mult mai bine și mai relaxat. Dar am căutat să mă documentez să aflu dacă într-adevăr acest efect are o bază reală, sau este doar o părere.
Medicul francez Alfred A. Tomatis (1920-2001, specialist în ORL) este primul care a propus termenul pe baza studiilor pe care le-a făcut în decursul a zeci de ani, având ca subiecți chiar pacienții săi.
El a fost de asemenea un mare inventator în domeniul lui de activitate, inventând aparate și metode prin care a încercat și reușit să redea auzul persoanelor afectate. Tot el a folosit și tratamentul prin muzică și a constatat astfel că muzica lui Mozart are efecte miraculoase nu doar asupra urechilor, ci și stării generale a celor care o ascultă.
Mai târziu, alți medici și cercetători au folosit metodele lui Tomatis și au reușit să trateze diferite probleme utilizând muzica lui Mozart, inclusiv pacienți copii nenăscuți, care au „ascultat” muzica fiind în burta viitoarelor mămici.
Rauscher și colaboratorii săi (1993) au efectuat un amplu studiu ale cărui rezultate au fost publicate în foarte prestigioasa revistă științifică Nature, studiu care a demonstrat clar că după ce ascultă muzica lui Mozart, subiecților le creștea capacitatea de raționare spațială (termen care se referă la inteligența și abilitatea de a rezolva probleme de geometrie, inginerie, desen etc. care necesită o bună „vedere spațială”).
Deși studiul lui Rauscher a urmărit doar acest aspect, alți cercetători au constatat că și alte abilități sunt stimulate de ascultarea muzicii lui Mozart. Cu alte cuvinte, ascultând această muzică deosebit de armonioasă, crește nivelul de inteligență.
Don Campbell (1997) a publicat o carte în care reia concluziile cercetătorilor și recomandă părinților să își educe copiii pentru a asculta muzică clasică în general și Mozart în mod deosebit.
Zeci de alte studii au mers mai departe și au dovedit că vacile dau mai mult lapte, plantele cresc mai bine și chiar apa uzată este mai bine epurată (curățată) dacă în mediul respectiv se aude muzică de Mozart.
În statul american Georgia a fost inițiat un program prin care părinților li s-a oferit gratuit un CD cu piese muzicale (de Mozart, dar nu numai) care au efect în liniștirea și creșterea inteligenței copiilor).
Așadar m-am documentat și am aflat că efectul Mozart chiar există și că studii serioase au confirmat că ascultarea muzicii armonioase este benefică pentru sănătate și inteligență. Am mai aflat că există și alți compozitori care au piese ce produc efectul Mozart, dar în cazul genialului compozitor austriac (a trăit la Viena, s-a născut la Salzburg), întâlnim cel mai mare număr de piese cu efect magic.
Chiar dacă mecanismul nu a fost încă pe deplin înțeles, explicația unanim acceptată ar fi vibrațiile superioare și armoniile, care sunt un „balsam” pentru corp și creier, pentru trup și suflet.
Lasă un răspuns