Oceanul care ne desparte – Tahereh Mafi (recenzie)

Oceanul care ne desparte – Tahereh Mafi (recenzie)

„Oceanul care ne desparte este ca o inimă deschisă – una care strălucește, care suferă, care simte dor nestăvilit și care, mai presus de orice, iubește cu patimă, în ciuda tuturor piedicilor. Chiar și peste ani, vă veți aminti exact momentul în care ați citit această carte. O poveste despre adevăr, iubire și bucurie, care depășește granițele.” Marie Lu, autoarea seriilor Tinerele Elite și Warcross.

Când am ales să comand de la editura Leda cartea Oceanul care ne desparte, ultimul roman semnat Tahereh Mafi, trdus și publicat la noi, am fost convisă de acest citat aflat pe ultima copertă a cărții. Am devenit curioasă și așa am ajuns să citesc romanul. Și mă bucur că am făcut-o.

Oceanul care ne desparte nu este un roman pentru vârsta mea. Este încadrat la categoria young adult șii consider că poate fi citit și de cei care sunt pe cale să devină adolescenți. Un copil în clasa a 8a, de exemplu, cred că îl poate citit fără probleme.

Eu însămi i-am povestit fiului meu, care are doar 8 ani jumate câte ceva din acțiunea acestui roman care am putea să-l considerăm și unul din categoria romanelor de dragoste pentru că vorbeste despre prima dragoste, cea pe care nu o uiți niciodată.

Despre ce e vorba în Oceanul care ne desparte

Acțiunea romanului se desfășoară în America zilelor de după atentatul de la 11 septembrie 2001 și are ca eroi principali o fată de origine iraniană, Shirin și un băiat alb, Ocean James, care se îndăgostește de ea în ciuda a tot și a toate.

Adică, în acele vremuri lumea privea cu ochi răi emigranții de origine iraniană. Vă puteți imagina de ce. Shirin nu face nici ea excepție. Oriunde merge, culoarea pielii o transformă într-o victimă deși ea se născuse în America, vorbea perfect limba și era educată la scolile americane. Doar părinții ei erau emigranți musulmani.

Cu toate că părinții lui Shirin nu erau niște imigranți care să țină cu fanatism la regulile religiei lor, Shirin alege să poarte turban pe cap, lucru care o face să pară și mai ciudată și îi atrage și mai mult ura celorlalți. Face lucru asta nu din dorința de a ieși în evidență ci mai degrabă ”pentru a se ascunde”.

„Sunt al naibii de obosită, domnule Jordan. De ani buni încerc să educ lumea și e epuizant. Am obosit să am răbdare cu fanaticii. Am obosit să tot explic de ce nu merit să fiu tratată ca un nimic. Am obosit să implor pe toată lumea să înțeleagă că oamenii de culoare nu sunt toți la fel, că nu simțim la fel și că nu ne raportăm la lume în același mod… Am obosit să încerc să explic lumii de ce e rău rasismul.”

Ocean, pe de altă parte este un tânăr alb, de origine americană, crescut într-o familie bogată dar cu părinții despărțiți. În plus mai este și chipeș și vedeta echipei de baschet a liceului.

Întâmplarea face ca cei doi să formeze o echipă la orele de biologie și așa ajung să se cunoască. Pe Shirin nu prea o interesa ce se întâmplă în jurul ei, nu mai avea încredere în lumea din jur care mereu o rănise și a determinat-o să devină dură, să-și creeze din acestă duritate și indiferență o platoșă, un zid de apărare împotriva răutății celor din jur.

Așa că abia dacă îl observă pe Ocean. Nu îi dă importanță nici chiar când acesta îi propune să se întâlnească în afara orelor pentru a lucra la proiect. Acceptă însă și de aici se naște o poveste de dragoste care trece prin multe obstacole. Cel mai dur fiind rasismul celor din jur.

Nu vreau să vă povestesc prea multe. Este mult mai frumos să descoperiți voi singuri ce se întâmplă în romanul lui Tahereh Mafi care nu m-a dezamăgit nici de data asta. Știe să scrie și să descrie sentimetele, trăirile personajelor la fel ca în seria ”Atingera Julietei”. Are o dulceață în povestire care nu are cum să nu te încânte.

Părerea mea despre Oceanul care ne desparte

Am foarte multe cărți în bibliotecă fie de când eram copil și ai mei au început să alcătuiască biblioteca familiei, fie de când eram eu mai tinerică, fie din ultimii ani de când am început colaborările cu editurile. Am citit cărți care mi-au plăcut mai mult, altele mai puțin. Și sunt unele la care aș putea renunța și chiar m-am gândit să fac o donație la bibliotecă.

La altele însă nu aș putea renunța din diferite motive. Fie pentru că mi-au plăcut foarte mult, fie pentru că mă gțndesc că ar reprezenta un mod bun de a-l educa pe fiul meu. Ei bine, Oceanul care ne desparte face parte din această ultimă categorie.

Este exact genul de carte pe care l-aș îndruma s-o citească peste câțiva ani. Ca să vadă ce înseamnă să fii afectat de rasism, agresat de cei din jur doar pentru că ai o altă culoare a pielii sau că faci parte dintr-o altă categorie socială. Dar și ca să vadă cum stau lucrurile cu prima dragoste. Zic că ar avea ce învăța din această carte!

De aceea o și recomand pentru copiii voștri încă de la vârste mai mici decât cele ale personajelor cărții. La cum sunt generațiile de azi, zic că este potrivită și pentru copiii de clasa a 7a sau a 8a.

Voi ați citit cartea? Cum vi s-a părut?